Aurel Saramet, FNGCIMM: Programul Prima Casa 2 ar putea demara la sfarsitul saptamanii urmatoare. S-au inscris 21 de banci

de Dragos Comache     HotNews.ro
Marţi, 2 martie 2010, 18:22 Economie | Companii

Incepand cu a doua parte a saptamanii urmatoare ar putea fi aprobate normele de aplicare si procedurile de lucru pentru programul Prima Casa 2, iar cele 21 de banci inscrise in program ar putea demara programul, a declarat pentru HotNews.ro Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
  • Bancile au depus oferte de doua ori cat plafonul oferit de Fond
Saramet a mai precizat ca pana luni, cand a expirat termenul de depunere a ofertelor, bancile comerciale au depus oferte de aproximativ 1,38 miliarde euro, cu 50% mai mult fata de plafonul total, de 700 de milioane de euro oferit de Fond. Fata de cele 19 banci care intrasera in Prima Casa 1, in prezent s-au mai aratat interesate si Carpatica si Romanian International Bank- RIB.
  • Programul Prima Casa 2 are garantii care pot ajunge la 75.000 euro
Potrivit lui Saramet, din cauza supra-subscrierii programului, intrarea in Prima Casa 2 se va face in sensul diminuarii progresive corespunzatoare subscrierii. BCR, BRD si Banca Transilvania, institutii de credit cu cea mai mare expunere pe Prima Casa 1, vor in continuare sa aiba cele mai mari subscrieri, a mai apreciat presedintele FNGCIMM.

In cadrul programului Prima Casa 2, pentru cei care vor sa cumpere imobile, garantia ramane la 60.000 de euro, iar pentru cei care construiesc case noi creste la 70.000 de euro si la 75.000 de euro, in cazul asocierilor.

Guvernul a aprobat, in sedinta din 23 februarie, modificarea Legii 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL). Executivul a aprobat modificarile propuse de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului adica scaderea de la trei ani la un an a chiriei obligatorii pe locuinte, inainte de a fi cumparate de catre chiriasi, ceea ce inseamna ca locuintele vor putea fi cumparate prin intermediul noului program.


Citeste mai multe despre   












Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

2275 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    pt autor (Marţi, 2 martie 2010, 19:07)

    pt autor [anonim]

    vezi ca e o crestere de aproape 100%, trebuie sa te raportezi la 700, nu la valoarea finala....matematica asta


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi