Consiliul Concurentei a declansat o investigatie privind infiintarea celor doua companii energetice, Electra si Hidroenergetica

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Luni, 26 aprilie 2010, 13:29 Economie | Companii

Consiliul Concurentei a declansat o investigatie privind infiintarea celor doua companii energetice, CN Electra si CN Hidroenergetica, pentru a evalua impactul acestor operatiuni asupra pietelor afectate. “Vrem sa analizam compatibilitatea celor doua companii cu un mediu concurential normal, avand in vedere ca in urma restructurarii sectorului de producere a energiei electrice exista premisele crearii sau consolidarii unor pozitii dominante. De asemenea, functionarea noilor structuri poate duce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata comercializarii si furnizarii de energie electrica”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Potrivit procedurii, Consiliul Concurentei va lua o decizie cu privire la infiintarea celor doua companii in termen de maxim cinci luni de la data la care notificarile au devenit efective.

CN Electra se va realiza prin fuziunea SC CE Rovinari SA, SC CE Turceni SA, SC CE Craiova SA, SNLO SA, SN Nuclearelectrica SA, SC Hidroserv Rm. Valcea SA si sucursalele SC Hidroelectrica SA: SH Rm. Valcea, SH Sibiu si SH Targu Jiu. Compania va avea ca obiect principal de activitate producerea energiei electrice, urmand a desfasura si activitati de furnizare de energie electrica, producere, transport, distributie si furnizare de energie termica, exploatare a minelor si carierelor de lignit si producerea de combustibil nuclear.

CN Hidroenergetica se va realiza prin fuziunea sucursalelor SC Hidroelectrica SA: SH Bistrita, SH Buzau, SH Curtea de Arges, SH Hateg, SH Portile de Fier, SH Cluj, SH Oradea, SH Sebes, SH Slatina si SH Caransebes, filialele pentru Reparatii si Servicii “Hidroserv” Bistrita, Curtea de Arges, Sebes, Hateg, Cluj, Portile de Fier si Slatina, SC Electrocentrale Deva SA, SC Electrocentrale Bucuresti SA, Compania Nationala a Huilei SA si SE Paroseni si Sucursala Termoserv Paroseni din cadrul SC Termoelectrica SA.

CH Hidroenergetica va avea ca obiect principal de activitate producerea energiei electrice, urmand a desfasura si activitati de furnizare de energie electrica, producere, transport, distributie si furnizare de energie termica si exploatare a minelor de huila.


Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

931 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Au declansat.... (Luni, 26 aprilie 2010, 13:39)

    Lucian [anonim]

    ....si vor termina investigatia peste 100 ani de zile. Pe cand se anunta si un verdict la investigatia pentru cartelul din lumea carburantilor ? De anul trecut parca tot lucreaza....Pana termina ei o sa fie benzina mai scumpa decat litrul de sange uman....


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri