Directorul adjunct al Hidroelectrica isi pierde functia, dar ramane consilier, in urma declaratiilor lui Traian Basescu

de D.G.     HotNews.ro
Vineri, 12 noiembrie 2010, 16:02 Economie | Companii

Directorul general adjunct al Hidroelectrica, Traian Oprea, a fost inlocuit, in baza unei decizii a CA, dar ramane consilier in companie. Presedintele Traian Basescu a declarat saptamana trecuta ca si-a folosit cu alta ocazie influenta pentru schimbarea lui Oprea de la conducerea companiei, relateaza Mediafax.

In locul lui Oprea a fost numit Dragos Zachia, care detinea pozitia de director de exploatare.

Oprea a fost director general la Hidroelectrica in perioada 2003-2009, dupa care a fost schimbat cu Mihai David de catre fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

Presedintele Traian Basescu a declarat saptamana trecuta ca si-a folosit influenta in Guvern pentru a-l schimba pe Oprea de la conducerea Hidroelectrica.

Basescu a afirmat ca Mihai David a fost sustinut de Sorin Ovidiu Vantu, prin Mircea Geoana, pentru a prelua conducerea companiei.

"Pentru ca inainte a fost Oprea Traian si a trebuit sa rog ministrul Industriilor sa-l schimbe pe Oprea Traian, care facuse toate contractele cu baietii destepti, din ordinul lui Vosganian le-a prelungit si asa mai departe. Si a fost schimbat in cele din urma, ganditi-va, pe influenta pe care eu o am asupra Guvernului, spunand: "Ma, schimbati odata directorul ala de la Hidroelectrica, care a si prelungit contractele cu baietii destepti si, de cate ori ceri contractele, spune ca sunt secrete ca si cum Hidroelectrica este mosia mamei lui si contractele sunt secrete". Deci cu toata influenta politica pe care o am, in cele din urma am reusit sa fac sa fie schimbat domnul Oprea Traian. Domnule, a fost greu, pentru ca a disparut in spital, a nu-stiu-ce si a ajuns foarte rau: e director adjunct", a spus Basescu.


Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

1644 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    chiar sunt batuti in cuie de scaune ?cine stie ? (Vineri, 12 noiembrie 2010, 18:31)

    Observatorul Astronomic [anonim]

    oamenii astia nu sunt numiti de ministru?cand ai sute de alti oameni care pot conduce mai bine de o mie de ori-cred ca in sectorul energetic se cunosc bine unii pe altii- sunt mentinuti aceiasi infractori ca acest Oprea de care aud de prin 2004 din ziarlu Atac ca umbla cu escrocherii si caruia nimeni nu ii poate face nimic avand si un proces de subminarea economiei nationale in derulare !!!ce tara e asta,ce ministrii sunt astia care tin in brate ,ca Vosganian si Videanu ,escroci ca acest Oprea caruia probabil ma-sa i-a lasat mostenire Hidroelectrica....cum va explicati ?
  • 0 (0 voturi)    
    O IDEE PENTRU AUTOR (Vineri, 12 noiembrie 2010, 21:09)

    katy [anonim]

    V-as sugera sa scrieti un articol despre directorii IMPUSI de PDL la Sucursalele Hidroelectricii din tara. Luati fiecare Sucursala in parte si cititi CV -urile oamenilor "competenti" pusi de pdl, care nu au nici o legatura si nici un merit in materie de energie. Veti constata ca nici psd , nici pnl nu au pus astfel de specimene cand au fost la guvernare. Puteti compara apoi cu CV-ul lui Oprea si trage niste concluzii.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri