Mariana Gheorghe, Petrom: Inghetarea preturilor la carburanti este permisa de legislatie, dar e temporara si cu consecinte

de Dragos Comache     HotNews.ro
Joi, 14 aprilie 2011, 16:39 Economie | Companii

Legislatia romaneasca permite inghetarea preturilor la carburanti, insa o astfel de masura are caracter temporar si consecinte ulterioare, a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom, citata de Mediafax.

"Inghetarea preturilor este permisa de legislatia romaneasca, dar nu exista niciun precedent de acest fel pe o piata libera", a spus Mariana Gheorghe, intrebata cum comenteaza o eventuala masura de inghetare a preturilor la carburanti decisa de guvern.

Oficialul Petrom a explicat ca astfel de masuri nu pot avea decat un caracter temporar avand in vedere ca acesta este spiritul unei interventii administrative in politica de preturi comerciale, iar dupa expirarea respectivei interdictii "vor urma consecintele".

Pe de alta parte, Mariana Gheorghe a precizat ca OMV Petrom va respecta toate prevederile legislatiei, facand referire si la conformitatea cu legislatia europeana. Ea a tinut sa precizeze ca Petrom respecta in primul rand regulile cererii si ofertei si ale concurentei.

Premierul Emil Boc a solicitat Consiliului Concurentei sa analizeze, impreuna cu Departamentul pentru Afaceri Europene, daca preturile la carburanti pot fi inghetate in Romania in baza unei legi care prevede o astfel de masura in cazuri exceptionale, dar care este adoptata inaintea aderarii la UE.

In luna ianuarie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a intocmit un raport privind producatorii si distribuitorii de carburanti, in care se spune ca pretul la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator.

Premierul Emil Boc a declarat atunci ca majorarea pretului carburantilor nu poate fi justificata cu povara fiscala impusa de stat prin taxele percepute companiilor petroliere si a cerut ANAF sa initieze inspectia fiscala generala in cazul companiilor petroliere, precum si Consiliului Concurentei sa efectueze verificari suplimentare pentru identificarea eventualelor cazuri de monopol.

Potrivit Institutului National de Statistica, combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, dupa ce in 2009 preturile au fost majorate cu 13%.

De la inceputul acestui an companiile petroliere au scumpit carburantii de mai multe ori. Cea mai recenta majorare a avut loc vineri, cand preturile au urcat cu 9 bani pe litru, unele sortimente depasind pragul de sase lei/litru.


Citeste mai multe despre   










1415 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Ce speriati sunt petrolisti (Joi, 14 aprilie 2011, 16:59)

    Bogdan [anonim]

    Sarmanii au fost atat de speriati de nea Boc incat au decis sa mai adauge ceva la pretul benzinei.

    Se pare ca lui Mariuca i se rupe de Boc :)
  • +2 (2 voturi)    
    ce fata are, cand o vezi ! ... (Joi, 14 aprilie 2011, 18:06)

    unknmown unknown [anonim]

    Numai cand ii vezi figura si iti dai seama, instantaneu(!) ca ai de-a face cu " prima generatie in pantofi " , cu o intrusa intr-un domeniu ce presupune, totusi, calitati, instructie superioara si ceva mai multe abilitati ! " I'm an old oilman " but many years ago " , adevaratii petrolisti erau intr-adevar , o "casta " , ii respectai pentru toata experienta lor in materie de prospectiuni, foraj si tot ceea ce era legat de matematica, fizica, mecanica, hidrodinamica fluidelor etc. caci, cu "necunoscutul din adancuri " nu te joci( A se vedea ceea ce s-a intamplat in Japonia: Fukushima etc. !).
    • -2 (2 voturi)    
      femeia asta e MANAGER... (Joi, 14 aprilie 2011, 19:43)

      costica [anonim] i-a raspuns lui unknmown unknown

      NU e petrolista!! habar nu ai ce face un MANAGER la o companie de asemenea proportii si sa mai stii ca e foarte apreciata, ca a lucrat la Londra ani de zile, NU statul roman a numit-o pe Dna Mariana Gheorghe in fruntea PETROM, ci actionarii BERD dupa privatizarea PETROM. Habar nu ai si jignesti o persoana pe care nu o cunosti de nicaieri....sunt 2 femei MANAGER de mare succes in Romania, Dna Mariana Gheorghe si dna Liliana Solomon fost CEO la Vodafone pana anul trecut si ambele sunt recunoscute si superrecunoscute pe plan international... mai citeste despre ele....
      • +2 (2 voturi)    
        uau!!! (Vineri, 15 aprilie 2011, 16:30)

        :D [anonim] i-a raspuns lui costica

        si totusi, de ce nu cautati mai bine parerea unor indivizi care stiu ce inseamna petrom, petrom privatizat, omv - care lucreaza acolo etc.

        situatia omv poate fi enuntata cat se poate de simplu, fara sa ne impiedicam de amanuntul mariana gheorghe sau oricare alt sau alta figuranta ar fi pusa acolo:
        in petrom s-a furat cu carul inainte de privatizare, se fura cu manusi acum.
        singurul motiv pentru care a existat profit in petrom dupa preluarea de catre omv a fost ca, la fel ca in toate intreprinderile "nerentabile" si care "trebuiau" privatizate, nu s-a mai furat infiorator ca inainte (un exemplu arhi-cunoscut de plosnita a vechii regii autonome de petrol, ulterior petrom este sindicalistul liviu luca), ci mai usurel.
        perspectiva este clara: omv nu doreste o exploatare de durata, ci cat mai mult bani in scurt timp.

        cat despre rolul acestei fantastice mariana gheorghe, nu stiu unde ar putea fi zarit, nici macar cu lupa. statul roman a avut, in urma acelui fioros contract de privatizare (al carui autor este un alt mare corupt ce sade pe o avere inimaginabila in ORICE conditii si sub ORICE guvernare - ca doar o mana se spala pe alta, nu?) un inutil procent de 49% din actiunile petrom. dar nu au ramas atatea, la fel cum s-au instrainat si cateva dintre exploatarile de terenuri petrolifere.
        a trecut demult furia cu "nu ne vindem tara", acum totul se face "la vedere" dar pe cat posibil fara nici o valva, iar "succesul" este asigurat de personaje gaunoase precum aceasta doamna.

        mi-ar placea sa vad enumerate niste actiuni efectiv binevenite si eficiente ale acestei marionete de la persoanele care vad ca se extaziaza pe-aici in fata unicului merit de a fi "recunoscuta si superrecunoscuta pe plan international". evident ca nu va fi cazul. snobismul si eventual coruptia ne-au indemnat dintotdeauna la lingusiri dintre cele mai paguboase pentru interesul public; cam de-asta suntem unde suntem, iar austriecii sau altii vin si ei aici ca sa-si dea in petec asa cum n-au voie la ei.
        • +2 (2 voturi)    
          adica (Vineri, 15 aprilie 2011, 17:41)

          :D [anonim] i-a raspuns lui :D

          in petrom-v deciziile sunt luate de partea austriaca. mariana gheorghe nu este decat reprezentarea fizica a impotentei partii romanesti in aceasta afacere. un personaj de carton ca atatea altele in spatiul public romanesc.
    • -2 (2 voturi)    
      Experienta vs legea (Joi, 14 aprilie 2011, 20:24)

      Andrei [anonim] i-a raspuns lui unknmown unknown

      Asta nu tine de varsta, ci de experienta. Daca nu iti convine ceva, nu e cazul sa jignesti. Doamna asta are experienta atator ani. Cred ca stie mai bine decat stie Boc care doar bajbaie.
      • -2 (2 voturi)    
        e grozava (Joi, 14 aprilie 2011, 21:54)

        Anna [anonim] i-a raspuns lui Andrei

        Mariana Gheorghe e grozava. Rar am mai vazut om asa destept, foarte convingatoare, cu argumente imbatabile, excelent formulate si clare. Este o diferenta de la cer la pamant intre ea si managerii oricarei companii de stat din tara asta.
      • +2 (2 voturi)    
        ce stie mai bine? ... (Sâmbătă, 16 aprilie 2011, 11:14)

        unknown unknown [anonim] i-a raspuns lui Andrei

        Ce "stie" mai bine? ... Sa fure propiul popor, in cardasie cu alti " mari specialisti " in exploatarea petrolului(auzi OMV !? mare "specialist" !?) Specific, dupa al II-lea razboi mondial, pe langa specialistioi de mare valoare in domeniul prospectiunilor etc., s-au pripasit si tot felul de neica-nimeni, ignorant, tupeisti care, nici secretele meseriei(profesiei?) de petrolist nu se straduiau sa le " fure " de la simpli muncitori, chirovnici(ce-o fi astia ?) etc. Niste ghiorlani sadea, prima generatie in opinci/bocanci/posibil pantofi !


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri