Hidroelectrica a reziliat contractele cu CNH, Salrom, CLMB Patinoar Brasov si cu Luxten Lightning. Cea din urma a renuntat singura la contract ca sa "nu-si compromita imaginea", au declarat pentru HotNews.ro surse din interiorul companiei.
Conducerea Hidroelectrica tocmai a anuntat recent ca va rezilia, la primul termen posibil, contractele bilaterale cu "baietii destepti" care nu au fost tranzactionate pe OPCOM. Mai exista insa un mare contract controversat care a fost incheiat pe OPCOM (n.red. bursa energiei), cel cu ArcelorMittal, care ar putea beneficia in continuare de energia ieftina de la Hidroelectrica. Surse din interiorul companiei au declarat pentru HotNews.ro ca in cazul ArcelorMittal, contractul ar putea fi prelungit cu maxim 2 luni dupa data de 6 ianuarie 2012 cand expira, urmand apoi sa fie incheiat un nou contract. "Inca nu am stabilit conditiile noului contract si daca va fi sau nu incheiat pe OPCOM", au precizat sursele citate.
"Contractele cu baietii destepti vor fi reziliate imediat cum vom gasi o portita juridica si legala. Nu vrem sa asteptam expirarea contractelor", au declarat pentru HotNews.ro surse din Ministerul Economiei. Trebuie precizat ca multe din contractele cu baietii destepti au fost prelungite anul trecut pana in 2018.
Aceste notificari au fost trimise la putin timp dupa ce Constantin Trihenea, fostul director general al companiei si-a dat demisia. Acesta a afirmat inainte de demisie ca Hidroelectrica vinde o buna parte din energie la preturi mult sub costurile de productie, fapt pentru care ar trebui majorate cu 50%. Fostul director vorbea despre preturile la energia livrata catre consumatorii casnici. Tot atunci a mai spus ca in cazul mult blamatelor contracte cu "baietii destepti" nu poate face decat o majorare a preturilor cu maxim 3,5%.
- Pe lista firmelor care au cumparat energie de la Hidroelectrica se afla ENEL, CEZ, E.On, Luxten Lighting, Euro PEC, Electromagnetica, Energy Financing Team, Alpiq Romenergie (EHOL Distribution), Alpiq Romindustries (Buzmann Industries), Elsid, Electrocarbon si Compania Nationala a Huilei.




















Ar fi cam ilogic sa se renunte la aceste contracte inainate de campania electorala... de unde bani sa fii reales?
Hotnews nu faceti publice si persoanele care mai au contracte nu numai societatile de la suprafata, pentru multi numele acelea de firme nu spun nimic ? Ar fi tare interesant.
Succes !
Astept sa se reintroduca pedeapsa cu moartea poate asa o sa- i mai linistim pe toti cei care cred ca munca e pt fraieri.
Mulțumesc,
Adrian
Se intreaba cineva cine plateste pentru diferentele de bani care ajung in buzunarele unor securisti precum buzaianu si voiculescu? Ati ghicit: noi toti platim diferentele de pret de sute de milioane euro anual. De 20 de ani!