Enel Green Power a semnat un acord cu Export Credit Agency (EKF) apartinand guvernului danez, si cu Citigroup, in calitate de agent, pentru o finantare de 180 de milioane de euro pe o perioada de 12 ani, informeaza Enel Romania. Garantia este oferita de Enel Green Power. Finantarea va fi utilizata pentru a acoperi o parte din investitiile necesare pentru parcurile eoliene ale Enel Green Power in Romania (Zephyr I, cu o capacitate instalata de 120 MW), in SUA (Caney River, 200 MW), respectiv in Brazilia (parcul Cristal, 90 MW).

Printre acestea, parcul eolian Caney River din Kansas, împreună cu parcul eolian Rocky Ridge din Oklahoma, face parte dintr-un parteneriat financiar pentru impozitul pe capital în valoare de aproximativ 340 de milioane de dolari, semnat în decembrie 2011 de sucursala americană Enel Green Power North America.

Suma totală a investitiilor pentru construirea celor trei parcuri eoliene este de aproximativ 670 milioane de euro.

Finantarea EKF este caracterizată de o rată a dobânzii aflată în linie cu rata de referintă a pietei. Rolul instituțional al EKF implică sprijin pentru producătorii danezi de la care Enel Green Power cumpără componente pentru a construi cele trei parcuri eoliene.