​Preturile energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori vor creste in medie cu 5% incepand cu 1 iulie in scopul ajustarii costurilor de productie, transport si distributie cu rata inflatiei si pentru respectarea angajamentelor asumate fata de FMI, a anuntat vineri ANRE, citat de Mediafax.

Aceasta masura de scumpire cu 5% a energiei pentru consumatorii casnici si non-casnici este justificata, printre altele, de necesitatea corelarii costurilor de productie, transport si distributie cu rata inflatiei, care cumulat pentru 2010 si 2011 a depasit 13%, arata ANRE intr-un comunicat.

Totodata, decizia a vizat si respectarea acordului preventiv dintre Romania si Fondul Monetar International, care prevedea aceasta majorare de la 1 iulie.

Decizia ANRE este justificata si de costurile cauzate de o directiva europeana, care impune statelor membre protejarea consumatorilor prin impunerea unor cerinte de informare a acestora, dar si de sustinerea cantitatilor de energie care vor fi produse din surse regenerabile, prognozate la 2,5 TWh in acest an.

"Prin valorile aprobate, ANRE apreciaza ca se asigura o minimă protectie a consumatorilor care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate în anul 2012", se precizeaza in comunicat.

In plus, ANRE a urmarit ca modificarea sa genereze un efect redus la nivelul economiei, potrivit sursei citate.