Constantin Nita: Am avut suprasubscriere la Transgaz, iar pretul a fost de 179 lei/actiune. Vom incasa 72 de milioane de euro

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 17 aprilie 2013, 9:56 Economie | Energie

Oferta publică prin care statul vinde pe bursă 15% din acţiunile Transgaz a fost finalizata in cursul zilei de marti. "Am avut suprasubscriere", a anuntat ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita. Acesta a mai afirmat ca pretul de "adjudecare" este de 179 lei/actiune, ceea ce inseamna ca statul va incasa din aceasta listare circa 72 milioane de euro. Trebuie precizat ca pretul de 179 lei/actiune se apropie de minimul din intervalul stabilit pentru subscriere. Oferta publica secundara pentru 15% din actiunile Transgaz s-a desfasurat la un pret minim de 171 lei/titlu si un pret maximd de 230 lei/titlu.

Constantin Nita sustine ca este un pret bun si ca este un succes. "Eu cred ca s-a facut tot ce s-a putut ca pretul sa fie mai mare", a mai spus Nita. Potrivit acestuia, banii vor ajunge in Trezoreria statului.

  • "Transa de retail cu subscrieri de pana la 1000 de actiuni a fost subscrisa 347%, in timp ce transa de retail cu subscrieri de peste 1000 de actiuni a fost subscrisa 257%.  Per total, investitorii de retail au subscris 299% din actiunile oferite acestora. Transa investitorilor institutionali a fost suprasubscrisa semnificativ, la preturi deasupra limitei minime a intervalului de pret in care se puteau face subscrieri, ce a fost 171 - 230 RON pe actiune. Astfel, pretul de oferta, determinat conform algoritmului descris in prospect, este de 179 RON pe actiune.  Investitorii de retail din transa mica, care au subscris in primele 4 zile de oferta, vor plati un pret de 170.05 RON pe actiune, reprezentand un discount de 5% din pretul de oferta, in timp ce investitorii de retail din transa mica care au subscris incepand cu a 5-a zi de oferta, vor plati 173.63 RON pe actiune, reprezentand un discount de 3% din pretul de oferta. Investitorii institutionali si cei din transa mare de retail vor plati, conform mecanismului descris in prospectul de emisiune, pretul de oferta, respectiv 179.00 RON pe actiune. Suma totala obtinuta de OPSPI de pe urma acestei oferte este de 315 milioane lei", potrivit unui comunicat al Sindicatului de Intermediere compus din S.S.I.F. Raiffeisen Capital & Investment, Wood & Company Financial Services si S.S.I.F. BT Securities.

Tranşa subscrierilor mici a reprezentat 7% din actiunile oferite. Investitorii mici au cumpărat cu un discount de 3-5%. Transa subscrierilor mari a reprezentat 8% din actiuni. Investitorii mari care au subscris minim 1.001 acţiuni, au cumpărat actiunile la preţul de 179 lei/titlu, stabilit pentru tranşa investitorilor instituţionali.

In transa investitorilor institutionali au subscris institutii de credit, firme de investitii, organisme de plasament colectiv, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurare, fonduri de pensii si societati de administrare a fondurilor de pensii, traderi, companii fiduciare.

Oferta publică secundară de acţiuni Transgaz a demarat pe 4 aprilie 2013 si s-a desfăşurat timp de nouă zile lucrătoare, până marţi, 16 aprilie. Data alocarii este de 17 aprilie, data tranzactionarii propriu-zise va avea loc pe 22 aprilie, iar cea a decontarii pe 25 aprilie.





Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

2361 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    atat valoreaza reteaua nationala de transport? (Miercuri, 17 aprilie 2013, 12:02)

    neaos [utilizator]

    nu pot sa nu TIP cand aud un demnitar al Romaniei laudandu-se ca vinde la un pret bun ceva mostenit de la inaintasii sai.
    Pentru cei care nu cunosc:
    Transgaz are 13300km conducte, iar valoarea de vanzare a 100% din actiuni (conform pretului declarat ca fiind foarte bun pentru cele 15%) este de 420mil euro.
    Astazi statul roman vinde conductele de transport cu 30.9 euro /metru liniar si cumpara cu 570 euro /km (conducta arad szeget)
    Este unul din cele mai mari furturi din istoria moderna a Romaniei.
    Ungaria are o companie similara, dar mult mai mica... dar evaluata la 1.5-1.8 miliarte euro.
    Chiar nu intelegem ca niste incompetenti vand tara ca sa platim 2pensii din dolj?
  • +4 (10 voturi)    
    Vanzarea pe nimic a Transgazului (Miercuri, 17 aprilie 2013, 12:07)

    alex1234 [utilizator]

    1. Transgazul e o societate fara pierderi, superprofitabila....
    Si totusi se vinde la cererea FMI
    si la slugarnicia lui Ponta fata de FMI....
    Se vinde pe nimic....

    Ponta vinde 15% din Transgaz la un pret intre 72 mil EU
    Ce-nseamna asta:
    Inseamna ca 10% Transgaz face dupa Ponta undeva la 48 mil EU
    Tot Transgazul ar face dupa Ponta doar 480 milioane EU

    ==> asta desi Doar activele (conducte , cladiri) fac 860 milioane de euro....
    (vezi: wikipedia care preia din bilantul oficial al Transgaz)

    O Hotie Uriasa patronata de Ponta!

    2. Bibliografie:
    -----------------------------------
    a.
    "Doar activele transgazului (conducte, cladiri, etc...)
    fac 3.83 miliarde de lei [adica de 860 milioane de EU]

    Societatea este la momentul actual singurul transportator național de gaze naturale, făcând legătura între companiile care se ocupă cu extracția (Romgaz, Petrom și alții) și distribuitorii autorizați (printre care Distrigaz Nord și Distrigaz Sud).
    "
    (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Transgaz)

    b Acțiunile Transgaz au fost vandute aproape de pretul minim de subscriere (care era intre 170-230 lei cf. aceluiasi Nita)
    Constantin Nita:
    "Am avut suprasubscriere la Transgaz, iar pretul a fost de 179 lei/actiune. Vom incasa 72 de milioane de euro"


    3. Concluzie: O societatea superprofitabila Transgaz a fost vanduta pe nimic,
    Rusine guvernului Ponta, vanzatori de tara la propriu.!
    • +2 (4 voturi)    
      Cine sunt aia care dau minusuri la niste adevaruri (Miercuri, 17 aprilie 2013, 14:23)

      alex1234 [utilizator] i-a raspuns lui alex1234

      1. Cine sunt aia care dau minusuri la niste adevaruri
      factice?

      2. Cine ii pune sa faca asta?


      3. II rog sa posteze aici propria lor evaluare a Transgazului daca au curaj!

      4. Unde e directorul Transgazului si Consiliul de Administartie sa iasa si sa condamne Hotia?

      5. Unde sunt cei ce muncesc la Transgaz?
      Care azi maine vor fi "redusi"?

      6. Unde e intreg poporul Romana care asista pasiv cum i se vinde propria agoniseala facuta cu truda in de zeci de ani?
    • 0 (0 voturi)    
      corectari / completari (Miercuri, 17 aprilie 2013, 19:35)

      gigel123 [utilizator] i-a raspuns lui alex1234

      Majoritatea datelor tale sunt vechi de 3-4 ani.

      1) Activele Transgaz erau de 4.439 miliarde RON la sfarsitul lui 2011 (cele pe 2012 nu s-au publicat inca). Ca fapt divers asta e valorea contabila estimata. Daca Transgazul s-ar apuca sa le vand maine n-ar lua nici jumatate din valoarea lor pe ele (din cauza volumului enorm si a cererii reduse). Tot ca fapt divers, valoarea activelor e rareori un factor dominant in a stabili valoarea de piata a unei companii (valabil pentru toate companiile ce incearca sa se tranzactioneze pe bursa).

      2) Ce conteaza mai mult e lichiditatea (de exemplu capitalurile proprii) de care dispune firma. In cazul Transgaz astea se ridica la 3.263 miliarde de RON (tot pentru sfarsitul lui 2011), in crestere de la 2.36 miliarde de RON in 2009

      3) Market Cap (capitalizarea bursiera) a Transgaz, la inceputul anului trecut era de 2.237 miliarde de RON (sub lichiditate ... ceea ce e putin ciudat pentru o companie sanatoasa)

      4) Acum un an, pretul unei actiuni era peste 245 RON, anul asta statul le-a vandut cu 179 RON, desi profitul net a crescut.

      5) Singura chestie nu tocmai transparenta e gradul de indatorare a companiei. DA! In Romania, chiar si companiile publice care fac profituri si stau pe un munte de lichiditate apeleaza la credite pentru cele mai variate motive (de la lucrari de modernizare si pana la plata salariilor). Numai managerii lor stiu de ce (probabil anumite persoane isi fac niste comisioane frumusele aici ... iar de banul statului nu prea-i pasa nimanui)
  • +5 (5 voturi)    
    cat de simplu ne fac boii astia! (Miercuri, 17 aprilie 2013, 12:30)

    un dac [utilizator]

    vindem 15% dintr-o companie uriasa cu aprox 72 milioane ca sa avem un punct de reper cand o s-o dam pe toata cu restul de aprox 400 milioane.
    Adica pe degeaba!
  • -2 (4 voturi)    
    voi de ce nu cumparati fratilor (Miercuri, 17 aprilie 2013, 14:13)

    Razvan_M [utilizator]

    Inca ma mai minunez cum niste oameni cu un cap, doua maini si doua picioare din Romania se plang ca vinde statul actiunile Transgaz pe Bursa, dar ei nu-si risca banii lor sa le cumpere!
    Bai baieti, sunt la liber, nu va impiedica nimeni sa bagati 200 lei / actiune.
    • -1 (1 vot)    
      pentru ca... (Miercuri, 17 aprilie 2013, 14:39)

      skyradio [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      noi fratii trebuie sa cumparam tot pachetul nu "la bucata" cum ne sugerezi. Bursa nu e shaormeria de la Dristor
    • -2 (2 voturi)    
      te minunezi degeaba (Miercuri, 17 aprilie 2013, 15:38)

      un dac [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      daca statul vinde tara ieftin tu ce faci?

      a) cumperi si tu ca sa vinzi apoi mai scump;
      b) te revolti si incerci sa schimbi lucrurile.

      nu-mi raspunde, stiu raspunsul tau.
      imbogatire placuta!
    • 0 (0 voturi)    
      sa facem un calcul simplu (Miercuri, 17 aprilie 2013, 21:59)

      Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      TOT pachetul de actiuni scos la vanzare a fost in valoare de 300 milioane lei. Actiunile vandute celor care au avut mai putin de 200 miii lei au fost in valoare de putin peste 20 milioane; actiunile vandute celor care au avut peste 200 mii lei au fost in valoare de 25 milioane.

      O masina BMW "ieftina" costa 30k euro - adica 150 mii lei. Cu banii din 300 de astfel de masini se cumparau toate actiunile lasate investitorilor non-institutionali. Strazile noastre sunt pline de masini de genul asta - vorbim de zeci de mii.

      Problema in cazul de fata este alta: cei care detin asemenea bani nu stau pe site-uri sa se planga. Vanzarea Transgaz s-a facut la un pret de chilipir, doar ca romanii nu cumpara. La fel se intampla si cu Petrom.

      Sa vorbim despre Transelectrica - companie capusata salbatic de oameni ai PNL, apoi ai PDL. Anul trecut a fost vandut de stat un pachet consistent de actiuni. Pretul actiunilor in momentul asta pe bursa este cu 20% sub pretul de subscriere. Deci...
  • +3 (3 voturi)    
    ceva (Miercuri, 17 aprilie 2013, 14:14)

    skyradio [utilizator]

    e putred in rapiditatea vanzarii celor 15% din Transgaz. Mai ales ca iresponsabilul asta are "mari" cunostinte de tranzactionare la bursa (pret actiuni, subscrieri). Cineva acolo stie mai multe. Curios o fi cine a obtinut informatia corecta. Nu m-ar mira sa fie vreo companie ruseasca.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version