Hotararea Consiliului Local Pungesti prin care se interzice explorarea gazelor de sist, declarata ilegala de instanta

de I.C.     HotNews.ro
Luni, 10 martie 2014, 20:17 Economie | Energie

Hotararea Consiliului Local Pungesti privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist pe teritoriul comunei a fost declarata ilegala, luni, de Tribunalul Vaslui, dupa ce Prefectura a atacat in instanta hotararea luata in unanimitate de consilierii locali in 17 octombrie 2013.

Prefectura Vaslui a castigat in instanta procesul intentat Consiliului Local (CL) Pungesti care, in 17 octombrie 2013, a interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei, hotarare considerata ilegala de catre instanta, transmite Mediafax.

Astfel, magistratii Tribunalului Vaslui au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a acelei hotarari prin care CL Pungesti interzicea explorarea si exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice.

"Inca nu am luat act de aceasta decizie a Tribunalului Vaslui. Asteptam sa ne vina comunicarea de la instanta pentru a putea fi dezbatuta intr-o sedinta de Consiliu Local. Ulterior, se va decide daca va fi atacata la Curtea de Apel Iasi", a declarat, luni, secretarul Primariei Pungesti, Constantin Chiriac, pentru agentia de presa citata.

Prefectura Vaslui a dat in judecata, in 4 noiembrie 2013, Consiliul Local Pungesti, dupa ce unitatea administrativa in cauza a adoptat, in urma amplelor proteste de la mijlocul lunii octombrie a anului trecut, o hotarare prin care a interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei.

Prefectura Vaslui a solicitat anularea respectivei hotarari in instanta in conditiile in care, dupa cum sustin reprezentantii institutiei, comunitatile locale nu se pot pronunta asupra exploatarii zacamintelor din subsolul, acestea fiind in proprietatea exclusiva a statului.

"Asa dupa cum s-a procedat si in cazul altor 11 consilii locale, care au fost actionate in instanta de contencios-administrativ pe aceeasi speta, Prefectura Vaslui a solicitat consilierilor din Pungesti sa-si retraga hotararea pe motiv ca este ilegala si anticonstitutionala. Consiliul Local Pungesti nu a tinut cont de recomandarea noastra si, intrucat a mentinut hotararea de interzicere a explorarii si exploatarii gazelor de sist, a fost dat in judecata la Tribunalul Vaslui, urmand ca justitia sa se pronunte in acest caz", a declarat purtatorul de cuvant al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.

Consilierii locali din Pungesti au hotarat, intr-o sedinta "de indata", interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist pe 17 octombrie, la o zi dupa amplele proteste desfasurate la Silistea, unde Chevron intentiona sa demareze lucrarile de amenajare a platformei pe care urma sa-si amplaseze prima sonda de explorare a gazelor de sist din Romania.

Hotararea a fost trimisa spre validare la Prefectura, insa institutia in cauza a retrimis-o consilierilor din Pungesti sa o revoce, lucru care nu s-a intamplat.

O hotarare similara a fost luata de autoritatile din Pungesti in februarie 2013, insa aceasta a fost anulata in luna iunie de consilierii locali, la solicitarea Prefecturii Vaslui.

Pana in prezent, Prefectura a castigat la Tribunalul Vaslui zece procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunelor respectiv, doar CL Bacani atacand cu apel sentinta instantei vasluiene. In schimb, au existat si trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuta, Suletea si Pogana, care au avut castig de cauza in instanta pe aceeasi speta, insa Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iasi.

De asemenea, tot pe rolul instantei se mai afla si un proces intentat Consiliului Local Pungesti tot de Prefectura Vaslui, dupa ce consilierii au adoptat, tot la sfarsitul anului trecut, o hotarare privind organizarea unui referendum pe aceasta tema interzicerii explorarii si exploatarii gazelor de sist pe teritoriul comunei.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

1128 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    e ilegala pentru ca ... (Luni, 10 martie 2014, 20:47)

    adrian8 [utilizator]

    .... putin ... ucraina ... etc .
  • -1 (1 vot)    
    Democratia e Ilegala in Romania (Luni, 10 martie 2014, 21:31)

    alex1234 [utilizator]

    Intr-un cuvant :

    Democratia a ajuns Ilegala in Romania


    Votul Unei Comunitati Locale de a decide

    daca sau nu sa le fie otravita

    apa, pamantul, viata lor si a animalelor

    este declarata Ilegal in Romania

    sub conducerea mareata a lui Ponta Plagiatorul.
  • 0 (0 voturi)    
    procente (Luni, 10 martie 2014, 23:47)

    mircea_cjn [utilizator]

    Ponta are 70%. Chiar aia din Pungesti l-au votat.
    • 0 (0 voturi)    
      Chiar asa? (Marţi, 11 martie 2014, 12:56)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui mircea_cjn

      In primul rand, pe cine si cu cat au votat pungestenii n-ai de unde sa stii (sau cel putin asta e de sperat). E doar o presupunere.
      Doi si mai important, l-or fi votat, printre altele, pentru ca la vremea respectiva se batea cu caramida-n piept ca o sa se opuna cu strasnicie povestii asteia cu gazele de sist.
      Asa ca, nu te supara, din punct de vedere rational au procedat corect - macar unii le-au promis ca se vor opune, chit ca toata lumea stie cat pret se poate pune pe promisiunile politicienilor romani.
      Dumneata - la Cluj, banuiesc - daca voiai sa alegi niste politicieni care sa se opuna acestui proiect, ii alegeai pe ceilalti, care-au spus din capul locului ca-l sustin neconditionat???


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri