Ce spun reprezentantii ENEL despre acuzatiile ca nu si-ar fi indeplinit obligatiile post-privatizare in Romania, despre transferul de bani catre subsidiara olandeza si despre umflarea facturilor

de CP     HotNews.ro
Vineri, 11 iulie 2014, 21:28 Economie | Energie

Nivelurile de investitii asumate prin contractul de privatizare, pentru toate cele trei companii de distributie (Banat, Dobogea si Muntenia Sud), au fost atinse si chiar depasite, spun reprezentantii ENEL printr-un document transmis HotNews.ro, ca reactie la articolul "Grupul italian ENEL paraseste Romania intr-un plin scandal de coruptie/ ENEL ar fi in negocieri avansate cu o companie din China/ Si grupul german RWE ar fi interesat de active ale ENEL din Romania". In document, reprezentantii ENEL isi exprima pozitia si despre transferul de bani catre subsidiara olandeza, despre procesul din Paris pentru Muntenia Sud, despre vanzarea de 13.57% de catre Electrica catre Enel, despre dubla taxare a certificatelor verzi etc.

  • HotNews.ro va prezinta pozitia integrala a reprezentantilor ENEL:

"In ceea ce priveste titlul articolului,


Dorim sa va reamintim faptul ca posibila vanzare a sucursalelor Enel din Romania face parte dintr-un program mai amplu de vanzare a activelor non-strategice in valoare de 6 miliarde de euro, cu scopul de a reduce datoria, inceput inca din 2013 si nu are nicio legatura cu orice subiect recent. Pana la aceasta data, circa 1,6 miliarde de euro in vanzari au fost finalizate. Va reamintim ca Romania este parte dintr-un potential grup de active ce ar putea fi vandut, care va contribui chiar mai mult raportat la obiectivul ramas de 4,4 miliarde de euro, oferind programului un grad necesar de flexibilitate.

In ceea ce priveste obligatiile de investitii,

Nivelurile de investitii asumate prin contractul de privatizare, pentru toate cele trei companii de distributie (Banat, Dobogea si Muntenia Sud), au fost atinse si chiar depasite. Enel a investit aproximativ 1,9 miliarde de euro in Romania incepand cu anul 2005, fara a include in aceasta suma taxele de conectare. Indeplinirea acordului de privatizare a fost, de asemenea, confirmata de decizia arbitrala a Camerei Internationale de Comert in cazurile Banat si Dobrogea, in favoarea Enel. Pretul platit de Enel pentru achizitia pachetului majoritar al filialelor Banat si Dobrogea a fost platit in parte printr-o tranzactie directa catre Electrica, cealalta parte reprezentand o majorare de capital in cele doua companii. Aportul la majorarea de capital a ramas la dispozitia societatii, putand fi utilizata pentru plata unor investitii viitoare, oricand acestea vor fi necesare. Aceasta masura a permis Enel sa mentina investitiile la un nivel ridicat. Astfel, investitiile stipulate in contractul de privatizare au fost indeplinite si chiar depasite de la an la an in perioada de monitorizare. Mai mult, Enel si-a mentinut aceeasi rata substantiala de investitii chiar si dupa incheierea perioadei de monitorizare.

In ceea ce priveste transferul de bani catre subsidiara olandeza,

Enel Servicii Comune este detinuta de catre Enel Distributie Dobrogea si Enel Distributie Banat si nu a realizat niciodata transferuri financiare catre Enel Investment Holding. Mai mult, toate platile internationale realizate de Enel Servicii Comune catre parti straine (afiliate si/sau parti terte) se bazeaza pe contracte (comerciale) si facturi emise in cadrul acestor contracte. In urma depunerii ordinului de plata international la banca (banca platitoare), Banca Nationala a Romaniei poate solicita detalii/clarificari asupra acestor plati prin canalele bancare, pentru a putea deosebi o plata comerciala de una financiara.

In ceea ce priveste privatizarea Nuclearelectrica,


Procedura de privatizare a Nuclearelectrica a avut loc la sfarsitul anului trecut printr-o oferta initiala publica la care Enel nu a participat. Enel a intrat in proiectul de dezvoltare a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda in 2007, alaturi de alti investitori internationali, in urma unei licitatii publice. In cadrul acestui consortiu, Enel a detinut o participatie de doar 9%, fiind actionar minoritar. Dupa multi ani si o continua incertitudine cu privire la dezvoltarea viitoare a proiectului, Enel a decis sa se retraga in decembrie 2013.

In ceea ce priveste procesul din Paris pentru Muntenia Sud,


Un  arbitraj este in desfasurare la Curtea Internationala de Arbitraj din Paris. La primirea cererii de arbitrare, am fost surprinsi de alegatiile aduse de Electrica, in special tinand cont ca unele dintre ele se refera la solicitarea de despagubiri pentru neanuntarea unor evenimente care nu au avut loc, iar altele sunt similare cu alegatiile (fara succes) aduse in procesele anteriore referitoare la Banat si Dobrogea.

In ceea ce priveste dubla taxare a certificatelor verzi in 2012,

Enel Energie, precum si toti ceilalti furnizori de energie electrica, este un intermediar intre vanzatorii de Certificate Verzi (de exemplu, industria producatorilor de energie regenerabila) si consumatorul de electricitate, acesta din urma fiind platitorul final al acestui stimulent catre industria producatorilor de energie regenerabila. Asa cum a clarificat si ANRE pe 10 iunie 2014, la data de 26 iulie 2012 a intrat in vigoare Legea 134, care a stabilit ca valoarea certificatelor verzi sa fie facturata separat de tarifele pentru energia electrica (art.8). Anterior acestei date, valoarea certificatelor era cuprinsa in suma finala facturata, deci era platita de clienti, dar fara a fi evidentiata ca atare, ca linie separata pe factura. Incepand din 26 iulie 2012 si pana la sfarsitul anului 2012, Enel, precum si toti ceilalti furnizori de energie electrica ¬ de stat sau privati, s-a conformat cu aplicarea legii 134 in timp ce tariful pentru consumatorul final a ramas neschimbat. Consideram important sa subliniem faptul ca tariful pentru consumatorul final este stabilit in piata pentru toti furnizorii de catre ANRE si se aplica pentru toti clientii de pe piata reglementata, neputand fi schimbat arbitrar de niciun furnizor. Eventualele schimbari in tarifele facturate catre clienti pe piata reglementata vor fi implementate, ca si pana acum, in conformitate cu legislatia si reglementarile in vigoare pentru piata de energie electrica, ca urmare numai a deciziilor ANRE. In prezent, Enel Energie nu realizeaza nicio marja din certificatele verzi. Factureaza clientului costul real al certificatelor verzi, care reprezinta suma pe care o primeste industria producatorilor de energie regenerabila. Enel Energie are un rol intermediar, insa nu obtine niciun profit.  

In ceea ce priveste reducerea de la 6% la 1.3%,


Tariful a fost redus de catre ANRE pentru toti consumatorii finali de pe piata reglementata din Romania. Toate companiile de furnizare au redus tarifele pentru clientii lor incepand cu 1 iulie 2013. Enel a aplicat pe loc reducerea tarifelor. Motivele si valoarea reducerii tarifului pot fi explicate de catre ANRE, care este organismul de reglementare responsabil de stabilirea tarifelor. Pe baza reglementarilor existente, atunci cand tariful final este stabilit de catre ANRE pentru toti operatorii, la nivel national, sunt luate in considerare toate componentele tarifare: costul pentru productie, distributie, transport, taxe etc

In ceea ce priveste bonusul de eficienta,

In ceea ce priveste mecanismul de repartizare a beneficiilor economice pentru reducerea pierderilor de retea ¬ nici in acest caz Enel Romania nu a beneficiat de un tratament preferential din partea ANRE. Regulile sunt aceleasi pentru toata industria si pentru toti operatorii. Pana in decembrie 2013, pentru a maximiza reducerea pierderilor de retea (adica de a impiedica oamenii sa mai foloseasca energia electrica fara sa plateasca pentru acest serviciu, fapt care afecteaza pe termen lung in mod negativ, atat compania Enel, cat si cetatenii care utilizeaza energia si platesc pentru aceasta), toti operatorii de distributie din Romania au primit ca stimulent pastrarea a 100% din energia recuperata de la clientii care nu platesc, atunci cand performanta companiei a fost mai buna decat tintele definite de catre ANRE. In 2007, ANRE a stabilit ca pentru al treilea Ciclu de Reglementare (incepand cu anul 2014), 50% din aceste sume ce reprezinta eficienta operationala ar trebui sa ramana in sistem. Abia in anul 2013, in urma dezbaterii publice si ca urmare a noi reguli emise, cadrul de reglementare a fost restrans pentru companiile de distributie: retentia de eficienta a fost stabilita, conform Ordinului 72 al ANRE, la 50% pentru joasa tensiune si la 25% pentru tensiune medie si inalta. Toti operatorii de distributie au sustinut initiativa de a imparti cel putin 50% din costuri pentru distributia de joasa tensiune, avand in vedere costul crescut si complexitatea recuperarii energiei in acest caz. Cu aceste noi reguli, reducerea pierderilor de retea este impartita anual cu clientii, prin tarife mai scazute de distributie, daca Enel poate imbunatati obiectivul ANRE in legatura cu aceste pierderi.  

In ceea ce priveste contractele cu Electroafla,

Procedura de achizitii publice a fost aplicata in conformitate cu Ordonanta de Urgenta 34/2006. Intregul proces a fost unul transparent, conform cerintelor legislative in vigoare. Toate documentele conexe au fost publicate in SEAP (Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice), iar anuntul referitor la aceasta procedura de achizitie publica a fost publicat, de asemenea, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

In ceea ce priveste controlale la Enel,


ANRE a realizat cateva controale de rutina la companiile de distributie si furnizare Enel pentru a verifica activitatile specifice ale acestora. Pe de alta parte, controalele ANRE sunt efectuate la toti operatorii din piata de energie, in conformitate cu prevederile Legii 160/2012 cu privire la functionarea si organizarea ANRE. Conform prevederilor Legii 160/2012, ANRE poate efectua controale pentru a verifica conformitatea activitatilor cu reglementarile si legislatia curenta, cu preturile si tarifele aplicate de catre operatori, si pentru a aplica amenzi pentru nerespectarea acestora.

In ceea ce priveste vanzarea de 13.57% de catre Electrica catre Enel,

Purtam un dialog onest cu Guvernul pentru a gasi o solutie acceptabila pentru ambele parti implicate, asa cum prevede contractul de privatizare".



Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

7063 vizualizari

  • +8 (12 voturi)    
    Tara asta n-are justitie sa-i ia la intrebari pe E (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 3:38)

    alex4321 [utilizator]

    Tara asta n-are justitie sa-i ia la intrebari pe Enel
    astia?
    Chiar suntem sat fara caini?

    2 milioane d eoameni sunt furati pe fata de ENEL
    si acuma baietii spala putina?


    Bine ma ca la DNA investigati termopane, carnati, caltabosi ...si alte mizilicuri

    Puneti ma sechestru pe bunurile ENEL si
    pana nu e despagubit statul roman cu ce au promis la privatizare, pana nu e amendat ENEL pentru inselaciune cu 1 milaird de euro (a se vedea cum fac americanii cu bancile franceze si germane care calca pe ebc)
    si pana nu sunt dati banii la oameni inapoi
    nu se ridica sechestru si se recupereaza paguba.

    Alo DNA? Se-aude? ENEL a furat aproape 2 milioane de romani ani in sir si voi va uitati la el cum vinde tot si spala putina?
    • +1 (3 voturi)    
      pentru Occident suntem ca africanii (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 12:40)

      tofu [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

      Suntem neica-nimeni, sat fara caini, doar o 'piata' pentru multinationale. Sau iti inchipuiai altceva? Crezi ca ne iubeste cineva?
  • +2 (4 voturi)    
    Reteaua de distributie electrica nationala -1 (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 10:33)

    user2014 [utilizator]

    Reteaua de distributie a energiei electrice (atat cat a mai ramas dupa privatizarile neinspirate din 2003-2004 ale guvernului Nastase) trebuie pastrata in controlul statului roman, pentru ca ea a fost realizata cu mari sacrificii de romani.
    Reteaua de distributie, parte esentiala a unei strategii energetice nu poate fi in proprietatea unor companii private; ea poate cel mult sa fie inchiriata anual de aceste companii private de la statul roman (ca banda / volum / functie de numarul de utilizatori), iar profiturile generate sa se intoarca inapoi sub forma de investitii / dezvoltare.
    Am ajuns in 2014 la o situatie de neimaginat in care am inlocuit monopolul de stat cu unul privat, mult mai pagubos pentru consumator. Sunt multe anomalii de care se poate discuta la momentul actual:
    1. spre exemplu pentru acordarea unei autorizatii de constructie trebuie sa obtii avizul societatii private care opereaza reteaua de distributie in zona unde construiesti (procedura mostenita / transmisa la pachet de pe vremea cand reteaua apartinea operatorului de stat, dar devenita absurda acum dupa privatizare); acest lucru genereaza nenumarate abuzuri in practica si ar putea fi reglementat foarte usor prin atribuirea acestor autorizatii de catre ANRE

    2. nici unul din operatorii privati de distributie nu si-a respectat angajamentele din contractele de privatizare; investitiile in infrastructura sunt minime, iar conectarea unei case la reteaua de electricitate a devenit o mare problema in Romania in secolul acesta. Multe din investitiile asumate de acesti operatori privati sunt 'mimate' printr-o schema pe care ANRE o tolereaza cu usurinta:
    2.1 utilizatorul este fortat sa accepte o solutie de conectare exagerata (spre ex. lucrari suplimentare de innoire la reteaua operatorului de distributie care in mod normal sunt exclusiv sarcina operatorului);
  • +2 (2 voturi)    
    Reteaua de distributie electrica nationala -2 (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 10:33)

    user2014 [utilizator]

    2.2 utilizatorul este apoi fortat sa semneze o clauza prin care, desi a finantat costurile acestor lucrari, transfera dreptul de proprietate catre operatorul privat (altfel nu este conectat la reteaua de distributie). Lucrarea este apoi trecuta in documentele fiscale ale operatorului de distributie drept 'investitie'. Adica pe banii utilizatorului final (si discutam de obicei de mii de euro, ceea ce este un efort substantial pentru un orice roman).

    2.3 ANRE - agentia care ar trebui sa fie la dispozitia consumatorului roman si sa il protejeze in fata acestui monopol privat nu functioneaza. In cele mai multe din cazuri, reclamatiile adresate lor pentru abuzurile operatorilor privati de distributie raman nerezolvate si ramane sa te lupti de unul singur in instanta contra unor grupuri mari cum sunt Enel, E-on, Cez etc.

    2.4 Enel a preluat pachetul majoritar pentru Electrica Muntenia Sud si Electrica Dobrogea in 2004 printr-un artificiu (s-a platit pentru un pachet minoritar, apoi la cateva luni de la privatizare s-a 'aprobat' o majorare de capital prin care statul roman a pierdut controlul).
  • +2 (2 voturi)    
    Reteaua de distributie electrica nationala -3 (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 10:38)

    user2014 [utilizator]

    Explicatiile ENEL cu privire la indeplinirea obligatiilor asumate in contractul de privatizare pot fi demontate foarte usor.
    Marea majoritate a localitatilor din Romania sunt traversate de linii de inalta sau medie tensiune, desi legea interzice strict acest lucru din motive de siguranta. In mod normal operatorii (printre ei si ENEL) ar fi pasibili de amenzi foarte mari (aplicabile imediat daca statul roman doreste acest lucru), insa schimbarea lor ar insemna montarea de transformatoare la intrarea in localitati, iar operatorii nu sunt dispusi sa cheltuie.
  • +2 (2 voturi)    
    mda (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 10:54)

    Xorciser [utilizator]

    Nu ma pricep la celelalte, dar explicatia aia legata de transferurile catre firma olandeza sunt cusute cu ata alba. Sifonarea profiturilor catre jurisdictii mai permisive (la nivel de impozite sau legislatie) se face prin contracte comerciale intre firme din acelasi grup. Orice contract comercial prin care o firma romaneasca vinde in pierdere catre o firma din acelasi grup din strainatate ar trebui cercetata de fisc pentru ca asta e evaziune fiscala.
  • +1 (1 vot)    
    Ca si multi altii loco ... (Sâmbătă, 12 iulie 2014, 18:21)

    Observatore [utilizator]

    ... si astia sunt usa de biserica , fecioara neprihanita si cinstea intruchipata .
  • 0 (0 voturi)    
    Dupa ce vor pleca, (Duminică, 13 iulie 2014, 11:22)

    mopsu [utilizator]

    vor urla cei de la anre ca au facut totul(de fapt din contra) ca enel sa plateasca pentru jaful care l-au comis.E normal in bananiera in care traim ca un conglomerat strain plin de bani sa faca ce vrea in Romania( vezi petrom,eon , eads, chevron,etc)


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version