​Ministerul Energiei va avea in vedere toate optiunile viabile de care dispune pentru continuarea proiectului reactoarelor 3 si 4, in cazul in care negocierile cu China General Nuclear Power Group vor esua, a raspuns ministerul intrebat de HotNews.ro "Ce masuri vor fi luate daca strategia energetica va fi prezentata inainte de data de 20 decembrie, iar negocierile privind proiectul vor esua ulterior?". Ministerul Energiei nu a precizat si care sunt acele optiuni viabile. De asemenea, intrebat de ce a refuzat realizarea unui raport privind sumele cheltuite pana acum cu acest proiect, ministerul a raspuns ca "nu a refuzat realizarea unui astfel de raport, dar a considerat ca o astfel de solicitare nu este de competenta Adunarii Generale".

Centrala de la CernavodaFoto: AGERPRES
  • Reamintim ca actionarii Nuclearelectrica au decis pe 17 octombrie sa extinda pana pe 20 decembrie 2016 negocierile cu China General Nuclear Power Group (CGNPC) pentru un acord asupra investitiei privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. Nu este prima extindere a negocierilor, o decizie asemanatoare fiind luata si in vara, negocierile fiind extinse cu patru luni. Actionarii au mai decis sa respinga intocmirea unui raport de catre Consiliul de Administratie al societatii prin care sa fie prezentate sumele cheltuite pana acum pentru proiectul privind reactoarele 3 si 4. Solicitarea pentru realizarea acestui raport a fost facuta de catre Fondul Proprietata, actionar minoritar.

"Cererea a venit din partea unui alt actionar al SNN, solicitandu-se aprobarea AGA pentru realizarea si publicarea unui astfel de raport de catre SNN. Ministerul Energiei nu a refuzat realizarea unui astfel de raport, dar a considerat ca o astfel de solicitare nu este de competenta Adunarii Generale", a spus Ministerul Energiei pentru HotNews.ro, fara sa precizeze de a cui competenta tine o astfel de solicitare.

"Strategia Energetica a Romaniei va include proiecte oportune si necesare. In procesul de elaborare avem in vedere o strategie cu elemente de flexibilitate, posibila de adaptat in functie de evolutiile care vor avea loc in anii viitori. Dorim sa atragem atentia asupra faptului ca o strategie energetica nu substituie planul de actiuni al unei companii, ci reprezinta o proiectie a unui domeniu pe termen mediu si lung, care include optiuni si proiecte realizabile si viabile in anumite conditii. Strategia Energetica a Romaniei are menirea de a indica linii directoare si optiuni viabile, pe care Ministerul Energiei le sustine.

Pentru acest proiect s-au investit deja sume importante in lucrari de infrastructura si in apa grea, iar aceste elemente joaca si ele un rol in sustinerea proiectului, pe langa analizele de oportunitate. Din pacate, este un proiect mult intarziat, iar aceasta perioada lunga in care au existat decizii contradictorii in legatura cu realizarea sa, au avut o influenta negativa asupra derularii sale", a mai spus Ministerul Energiei, intrebat de masurile pe care le va lua in cazul in care proiectul reactoarelor 3 si 4 va esua dupa prezentarea strategiei energetice.

  • "In cadrul strategiei nu sunt incluse proiecte certe a fi realizate", ci necesare

Ministerul Energiei mai sustine ca proiectul Strategiei Energetice va fi prezentat cu mult inainte de 20 decembrie 2016, data la care expira negocierile cu chinezii pentru reactoarele 3 si 4. "Nu exista o interdependenta intre prezentarea proiectului Strategiei si termenul de prelungire a negocierilor", mai sustine Ministerul Energiei.

"Subliniem faptul ca in cadrul strategiei nu sunt incluse proiecte 'certe' a fi realizate, ci proiecte a caror oportunitate si implicit necesitate de realizare este sustinuta atat de rezultatele obtinute in cadrul procesului de modelare cantitativa, precum si din considerente strategice de asigurare a securitatii energetice", a mai precizat Ministerul energiei, intrebat de ce a fost introdus proiectul reactoarelor 3 si 4 in proiectul strategiei energetice, in conditiile in care realizarea acestuia este nesigur.

"Scenariile analizate in cadrul modelarii matematice realizate confirma viabilitatea proiectului Unitatilor 3 si 4 in diverse variante de costuri, de aceea consideram ca acest proiect va fi inclus in proiectul strategiei energetice pe termen mediu si lung a Romaniei", mai arata Ministerul Energiei. Potrivit acestuia, punerea in functiune a celor doua unitati va avea si scopul de a umple golurile ce vor aparea la nivelul anului 2025 pe fondul reducerii contributiei unor alte surse conventionale.

Ministerul Energiei mai arata ca "unul dintre obiectivele majore ale strategiei energetice europene si in egala masura un pilon principal al discutiilor privind Uniunea Energetica este tinta de decarbonare. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesar un mix energetic echilibrat care sa fie capabil sa ofere sistemului energetic romanesc siguranta in furnizare, echilibru in piata, stabilitate, dar si sa conduca, impreuna cu alte surse, la determinarea unui pret acceptabil pentru consumatorul final".

In ceea ce priveste pretul "acceptabil" pentru consumatorul final, nu este clar ce inseamna cu adevarat acesta, in conditiile in care un posibil investitor va beneficia "contracte pentru diferenta" prin care statul garanteaza veniturile din vanzarile de electricitate. Acest ajutor dat investitorului va fi resimtit chiar de catre consumatori. "Statul roman impreuna cu SNN si cu investitorul chinez vor analiza variantele de finantare, asa cum sunt acestea prevazute si in strategie (strategia guvernamentale de continuare a proiectului) si vor decide varianta optima. Avem in vedere si utilizarea unui mecanism suport, asa cum s-a procedat in cazul proiectului din Marea Britanie, intrucat contextul actual de piata a devenit o provocare pentru realizarea unor proiecte majore greenfield sau brownfield si trebuie utilizate metode care sa permita atat realizarea investitiilor strategice, cat si corectarea unor disfunctionalitati de piata. Rolul strategiei energetice este sa includa in analiza toate aceste variabile de care depinde siguranta sistemului energetic pe termen lung", spune Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei mai sustine ca investitiile masive care trebuie facute in urmatorii ani la Reactorul 1 nu ar afecta proiectul Reactoarelor 3 si 4. "Extinderea duratei de viata a Unitatii 1 CNE Cernavoda este integral un proiect al SNN. In dezvoltarea proiectului Unitatilor 3 si 4, SNN va contribui in numerar, cu o suma redusa, la capitalul social al noii companii de proiect, restul contributiei SNN in proiect provenind din activele existente. Asadar, retehnologizarea Unitatii 1 este total independenta de realizarea unitatilor 3 si 4", precizeaza Ministerul Energiei, in raspunsul transmis HotNews.ro. Reamintim ca in urmatorii ani, Unitatea I de la Cernavoda va trebui sa intre intr-un proces extrem de costisitor de retehnologizare pentru a putea sa mai functioneze inca vreo 25-30 de ani. costurile sunt estimate la 1,2-1,5 miliarde de euro, in urma unei analize comparative. Pana la sfarsitul anului viitor, Nuclearelectrica trebuie sa finalizeze o analiza tehnica, care va determina exact perioada de oprire a Unitatii 1 pentru efectuarea investitiilor.

Proiectul realizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, întrucât în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro, a declarat, recent, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, potrivit Agerpres.