Comisia Europeana se declara satisfacuta de angajamentele asumate de Gazprom, dar ramane la opinia ca Nord Stream 2 nu e un proiect de interes comun pentru UE

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 13 martie 2017, 14:11 Economie | Energie

Alexei Miller, presedintele Gazprom
Foto: HotNews.ro / DP
Comisia Europeana s-a declarat luni satisfacuta de angajamentele asumate de Gazprom, gigantul rus vizat de o ancheta de abuz de pozitie dominanta in opt state membre, si invita "partile interesate" sa-si "prezinte observatiile", scrie AFP.

"Aceste angajamente raspund preocuparilor noastre in materie de concurenta", a declarat comisarul european pentru Concurenta, Margrethe Vestager, care se va pronunta insa definitiv asupra dosarului dupa ce va studia "observatiile primite".

Aceasta a precizat insa ca gazoductul Nord Stream 2, prin care rusii vor sa aduca gaze in Germania pe sub marea Baltica, nu este "un proiect de interes comun" pentru UE, potrivit Reuters.

Comisarul european a reafirmat ca acest proiect nu este conform cu eforturile UE de a reforma piata energetica si de a reduce dependenta de gazul rusesc.

In ceea ce priveste dosarul de abuz de pozitie dominanta, Gazprom, controlat de statul rus, spera sa ajunga la un acord amiabil cu Bruxellesul.

UE reproseaza Gazprom ca a "ridicat obstacole artificiale pentru a impiedica aducerea gazului dintr-o serie de tari din Europa centrala si estica spre celelalte" si ca a"compartimentat piata gazului pentru a factura preturi inechitabile".

Daca angajamentele asumate convin partilor terte - spre exemplu, statele vizate sau concurentii - acestea vor deveni constrangatoare din punct de vedere juridic iar procedura se va incheia.

Dar, daca Gazprom nu respecta angajamentele, Comisia poate impune o amenda de pana la "10% din cifra sa de afaceri anuala", care s-a ridicat la 82,9 miliarde euro in 2015.

Dupa mai multe luni de ancheta, UE a trecut la atac impotriva Gazprom in aprilie 2015, exprimandu-si public nemultumirile legate de ingradirea concurentei.

Comisia suspecteaza gigantul rus ca a impus interdictii de export si clauze care limiteaza achizitia gazului cumparat doar la un singur teritoriu. O compartimentare a pietei practicata in opt state membre: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia si Slovacia.

Gazprom ar fi profitat ulterior pentru a factura preturi inechitabile pentru cinci dintre aceste state.


Citeste mai multe despre   






















616 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Alexei Miller, VICEpresedintele Gazprom (Luni, 13 martie 2017, 15:34)

    cladob [utilizator]

    presedintele e putin


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri