Consiliul Concurentei este dispus sa accepte exceptarea producatorilor de energie regenerabila si a celor de gaze din Marea Neagra de la regula privind obligatia de tranzactionare pe bursa, a declarat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele institutiei, potrivit Agerpres. In acest moment, legislatia obliga toti producatorii de energie sa vanda electricitatea disponibila pe bursa, dupa scandalul legat de contractele bilaterale cu asa-numitii "baieti destepti" din energie. Insa aceasta obligatie i-ar afecta puternic pe producatorii din surse regenerabile, in special pe cei mici.

Bogdan ChiritoiuFoto: Hotnews

"Problema pe care o avem in Romania este ca producatorii mari de electricitate pe care ii avem sunt de stat si pe firmele mari de stat le suspectam de coruptie. De aici si interdictia ca aceste companii sa poata face contracte bilaterale pe termen lung, pentru ca ne e frica de cum le-ar face, ce s-ar intampla cu aceste contracte daca lasam marii producatori de stat sa le incheie", a spus Chiritoiu, citat de Agerpres.

Chiritoiu sustine, insa, ca ar sprijini o initiativa de exceptare a micilor producatori de la aceasta regula generala.

"Aceasta obligatie de a tranzactiona pe bursa o impunem si operatorilor privati. Nu reusim sa separam problema marilor producatori de stat de restul industriei si pedepsim pe toata lumea cu lucruri care nu sunt neaparat economic rationale. Mi se pare normal sa facem exceptari pentru micii producatori. Trebuie sa vedem ce inseamna mici, ce capacitate, pentru a face exceptari, pentru ca nu toata lumea poate sa tranzactioneze pe bursa si-si poata face un departament de trading. Este un ansamblu economic adaptat pentru marii jucatori. Deci din partea mea a existat si va exista toata deschiderea sa gasim exceptari acolo unde aceasta regula generala nu are sens", a mai spus Chiritoiu.

El a mai spus ca este dispus sa accepte si o exceptie pe piata gazelor, unde, de asemenea, exista intentia de a obliga producatorii sa vanda pe bursa 70% din productie, ceea ce ar afecta proiectele de explorare si extractie a gazelor din Marea Neagra (offshore).

"Nu ma opun nici ideii de a face exceptari pentru investitiile in regenerabile, asa cum am spus ca suntem de acord si cu exceptari pentru offshore la gaze, daca ni se spune ca investitiile in offshore sunt de alta natura decat cele din onshore, nu am nimic impotriva sa cream o regula speciala pentru offshore. Oriunde nu avem firme mari de stat, trebuie sa aratam flexibilitate. Pe de alta parte, pe buna dreptate, inca nu avem suficienta incredere in calitatea guvernantei in marile firme de stat, ca sa le lasam libere sa se comporte ca orice actor de pe piata", a continuat Chiritoiu.

  • Bogdan Chiritoiu: Ne-am dori noi ca prin modul de reglementare, sa indrumam lucrurile spre contractele pe termen lung si mai putin pe piata pentru ziua urmatoare

Piata de electricitate din Romania este dominata in continuare prea mult de contractele pe termen scurt, insa autoritatile nu au facut nimic pana acum sa schimbe acest lucru, dupa criza din energie din acest an, a mai declarat Bogdan Chiritoiu.

"Ce-mi pare mie rau, poate si pentru ca s-a nimerit sa expire mandatul conducerii ANRE in perioada asta, mie mi se pare ca am ratat pana acum o oportunitate care a fost criza din acest an. Adica, daca tot ai o criza si suferi de pe urma ei, pana la urma sa folosesti energia generata de criza ca sa faci niste schimbari. Nu am senzatia ca am facut. Poate comisia de ancheta a domnului Iancu va genera forta pentru imbunatatirea reglementarii, dar pana acum senzatia mea este ca am avut o criza in iarna, una in vara si nu am reusit sa folosim aceasta presiune ca sa facem anumite reglari in modul in care e guvernata piata de electricitate", a sustinut Chiritoiu.

Acesta a mai spus ca opinia Consiliului Concurentei este ca piata de energie este dominata prea mult de piata pe termen scurt, care este volatila.

"Ce ne-am dori noi sa gasim prin modul de reglementare este sa indrumam lucrurile spre contractele pe termen lung si mai putin pe piata pentru ziua urmatoare. Pentru asta trebuie o anumita flexibilitate a contractelor. Nu inseamna ca ne-am razgandit si ca sustinem trecerea la contractele bilaterale, ci la o forma totusi de contracte care sa fie transparente, sa fie pe piata, sa fie standardizate, dar care totusi sa aiba suficienta flexibilitate ca sa permita contractarea pe termen mai mult si, de asemenea, e nevoie de instrumente financiare, unde iarasi nu am reusit sa facem progrese", a mai spus presedintele Consiliului Concurentei.