Guvernul austriac planuieste sa dea in judecata Comisia Europeana pentru ca a permis Ungariei sa construiasca doua noi reactoare la centrala nucleara de la Paks, realizata cu tehnologie si finantare ruseasca, anunta Reuters.

Termenul - limita pentru a depune o plangere in justitie impotriva Comisiei Europene este 25 februarie.

Motivul actionarii in justitie a Executivului UE? Austria considera ca energia nucleara nu este solutia corecta pentru a combate schimbarile climatice.

Anuntul a fost facut de un purtator de cuvant al Ministerului austriac pentru Sustenabilitate: "Asistenta UE e permisa doar daca e fundamentata pe interesul comun. Pentru noi, energia nucleara nu este nici o forma sustenabila de furnizare a energiei, nici raspunsul la schimbarile climatice".

Comisia Europeana a aprobat in martie 2017 planul Ungariei de a construi doua noi reactoare la centrala nucleara de la Paks, impreuna cu compania rusa Rosatom.