Numarul doi in gigantul rus Gazprom, Alexandre Medvedev, a acuzat miercuri Ucraina ca a oprit toate livrarile de gaze naturale catre Europa, ceea ce ar putea crea "probleme tehnice serioase" pentru gazoducte, anunta AFP.

"Noaptea trecuta, Ucraina a taiat toate livrarile de gaze spre Europa", a declarat Medvedev, la Berlin, acuzand Ucraina ca este "singurul responsabil pentru situatia actuala".

Taierea livrarilor de gaze risca sa creeze "probleme tehnice serioase" din cauza frigului, daca actuala criza se prelungeste, a adaugat el.

Gazprom a mai strans un pic robinetul

In cursul diminetii, Gazprom a redus din nou livrarile de gaze la granita ruso-ucraineana cu inca 21 milioane metri cubi, reprezentand volumul sustras ilegal de Kiev in ultimele 24 de ore, a anuntat purtatorul de cuvant al companiei ruse, Serghei Kuprianov.

"Volumul de gaze sustras ilegal de compania Naftogaz de la inceputul anului din livrarile de tranzit destinate consumatorilor europeni nu au fost restituite. In acelasi timp, in ultimele 24 de ore, sub pretextul consumului de gaze pentru nevoi tehnologice, Naftogaz a mai furat 21 milioane metri cubi destinate Europei. In aceste conditii, nu am avut alta iesire decat sa reducem furnizarea de gaze cu alte 21 milioane metri cubi", a explicat Kuprianov.

In ajun, din acelasi motiv, Rusia micsorase livrarea de gaze cu peste 65 milioane metri cubi, aminteste agentia de presa Vesti.ru.

Pe de alta parte, Ucraina sustine ca a fost obligata sa sisteze tranzitul de gaze spre Europa avand in vedere faptul ca Gazprom a suspendat total livrarile de gaze in Ucraina, potrivit purtatorului de cuvant al companiei Naftogaz, Valentin Zemlianski, citat de Ria Novosti. "Daca livrarile in Ucraina sunt egale cu zero, livrarile in Europa vor fi tot zero", a spus el, precizand ca, "in aceste conditii, Gazprom trebuie sa se descurce singur cu Europa".

UE: Gazul natural nu trebuie folosit ca instrument politic

Inaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externa, Javier Solana, a declarat miercuri ca gazul natural nu trebuie utilizat "ca instrument politic".

"Gazul nu trebuie sa fie un instrument politic", a declarat Solana, dupa ce Europa a incetat sa mai primeasca gaze naturale prin gazoductele ucrainene.

Bruxelles propune trimiterea de observatori in Ucraina

Comisia Europeana a propus miercuri Moscovei si Kievului sa trimita observatori in Ucraina pentru a masura tranzitul volumului de gaze dintre cele doua tari, a anuntat un purtator de cuvant, citat de AFP.

Cronologia conflictului 2008-2009 - Ria Novosti

Anul 2008

12 martie. Gazprom si Naftogaz semneaza Acordul de dezvoltare a relatiilor in domeniul gazelor naturale”, in virtutea caruia compania rusa se angajeaza sa livreze din martie pana in decembrie 2008 gaze naturale de origine central-asitatica in cantitate de minim 49,8 miliarde metri cubi la un pret de 179,5 dolari mia de metri cubi (volumul total al livrarilor – 55 miliarde). Cumparator la granita este Naftogaz.

2 octombrie. In cadrul intrevederii premierilor celor doua state, Vladimir Putin si Iulia Timosenko, este semnat Memorandumul de colaborare in domeniul gazelor naturale. Unul din momentele cheie ale documentului il constituie posibilitatea trecerii la relatii directe si pe termen lung intre Gazprom si Naftogaz, incepand cu 1 ianuarie 2009.

In acelasi timp, Gazprom pastreaza posibilitatea de a vinde direct consumatorilor finali din Ucraina un volum de 7,5 miliarde metri cubi pe an. Textul confirma determinarea Ucrainei de a trece la preturi de piata, tarife de livrare si tarife de tranzit justificate economic si stabilite de comun acord.

25 noiembrie. Gazprom si Naftogaz ajung la o intelegere privind modalitatea in care societatea ucraineana va stinge pana la 1 decembrie 2008 datoria pentru gazul furnizat in septembrie si octombrie. Partile se angajeaza, de asemenea, sa continue negocierile privind realizarea prevederilor memorandumului interguvernamental. La termen, Naftogaz achita numai 268 milioane dolari.

2 si 9 decembrie. Noi runde de discutii intre Naftogaz si Gazprom dedicate datoriei partii ucrainene. In prima jumatate a lunii, reprezentantii Gazprom efectueaza o serie de deplasari in capitale europene pentru a informa autoritatile tarilor respective in legatura cu situatia existatenta si cu problemele care ar pute apare.

18-19 decembrie. Naftogaz achita 800 milioane de dolari. Din datoria totala mai raman de restituit 2,15 miliarde dolari (datorie pe octombrie, noiembrie si decembrie, plus penalizari).

22 decembrie. Guvernul Rusiei trimite conducerii UE si sefilor de guvern din tarile care cumpara gaz rusesc scrisori care avertizeaza in legatura cu posibilitatea aparitiei unor perturbari in livrarile de gaze din cauza Ucrainei. “Nu este exclus ca actuala pozitie a partii ucrainene, unele din demersurile autoritatilor de la Kiev care vizeaza tranzitul gazelor naturale pe teritoriul ucrainean, pot conduce la destabilizarea furnizarii de gaze in Europa”, atentiona documentul.

24 decembrie. In cadrul intrevederii presedintilor Gazprom si Naftogaz, Aleksei Miller si Oleg Dubina, acesta din urma anunta ca intreprinderea pe care o conduce nu va putea achita pana la sfarsitul anului datoria cu mijloace financiare proprii. In pofida platilor efectuate pana la 29 decembrie, datoria continua sa se mentina in jurul cifrei de doua miliarde, pentru noiembrie si decembrie, plus penalizari.

30 decembrie. Naftogaz transfera in contul datoriei 1,5 miliarde dolari si anunta ca a achitat in totalitate banii datorati. Gazprom sustine ca mai are de primit 614 milioane.

31 decembrie. Naftogaz trimite o nota pe adresa Gazprom, prin care anunta ca nu poate garanta tranzitul de gaze din Ucraina in Europa pe teritoriul Ucrainei si avertizeaza in legatura cu posibilitatea confiscarii gazului, afirmatie calificata de Gazprom drept “santaj”. In seara zilei de 31 decembrie, negocierile dintre Gazprom si Naftogaz privind conditiile de achitare a datoriei si de colaboare pe anul 2009 se incheie fara nici un rezultat. Propunerea Gazprom privind conditii preferentiale de livrare a gazelor in 2009 a fost respinsa. Dubina, seful delegatiei, nu a avut mandate pentru semnarea unui contract si a fost chemat la Kiev de presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko. Astfel, nu a putut fi incheiat un contract pe 2009 si, ca atare, Gazprom nu a dispus de baze juridice pentru furnizarea de gaze in Ucraina.

Anul 2009

1 ianuarie. Gazprom reduce cu aproximativ 100 milioane metri cubi de gaze pe zi livrarile pentru Ucraina si sporeste cu 20 milioane volumul destinat europenilor, pana la 326 milioane metri cubi pe zi. Ucraina refuza pretul de 250 dolari propus de partea rusa.

2 ianuarie. Naftogaz anunta oficial ca sustrage 21 milioane metri cubi de gaze din conductele de tranzit. Apar primele informatii referitoare la problemele europenilor.

3 ianuarie. Gazprom decide sa sesizeze Curtea de arbitraj de la Stockholm.

4 ianuarie. Gazprom anunta ca Ucraina a sustras 50 milioane metri cubi de gaze din conductele de tranzit. Gazprom creste presiunea in conductele alternative – prin Belarus si Blue Stream.

5 ianuarie. Tribunalul administrativ din Kiev interzice Naftogaz sa transporte gaze la un tarif de tranzit de 1,6 dolari mia de metri cubi la 1.000 km.