Nabucco- 7 ani de amanari si incertitudini 

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Luni, 11 mai 2009, 16:55 Economie | Energie

Statele implicate in proiectul Nabucco au reusit sa treaca un obstacol in demararea acestuia. Uniunea Europeana a obtinut din partea Turciei angajamentul ca va sustine constructia gazoductului Nabucco. La sfarsitul saptamanii trecute, Azerbaidjanul, Georgia, Turcia, Egiptul si UE au semnat o declaratie comuna prin care sustin proiectul.

Semnarea declaratiei reprezinta un pas inainte in vederea semnarii in iunie a unui acord interguvernamental pentru demararea proiectului. Acordul va prevede tranzitarea teritoriului turc, aceasta fiind o modalitate de reducere a dependentei Europei fata de gazul rusesc. Prin Nabucco urmeaza sa fie aduse gaze din Marea Caspica si din Orientul Mijlociu catre Europa. Declaratia semnata de UE si tarile caspice prevede si infiintarea unei Corporatii pentru Dezvoltare in zona Caspica care se va ocupa de achizitionarea gazului la nivel european.

Uniunea Europeana a trecut prin mari emotii pana la obtinerea angajamentului din partea Turciei. Aceasta a cerut in cadrul negocierilor, care s-au intins pe mai multe luni, 15% din gazul care urmeaza sa fie transportat prin Nabucco, pentru uz intern. Turcia a incercat sa forteze nota dorind sa-si asigure taxe mai mari pentru tranzit si drepturi de a comercializa gazul ce va trece prin aceasta conducta. Astfel de cerinte au ingreunat negocierile. Nici semnarea angajamentului de a sustine proiectul nu a avut loc in mod "gratuit". Turcia este motivata de ideea ca in acest fel va ajunge mai usor in randul statelor membre UE.

Probleme de finantare

Lansat in 2002, proiectul Nabucco reprezinta o solutie pentru reducerea dependentei de gazul rusesc, insa demararea lucrarilor sunt tergiversate din cauza problemelor de finantare si de obtinere a unor angajamente ferme din partea statelor producatoare de gaze, pentru asigurarea unor livrari suficiente. Costurile proiectului sunt estimate la 7,9 miliarde de euro, dar modul de finantare ridica multe semne de intrebare. Criza financiara a ingreunat si mai mult procesul de atragere a investitorilor. Dupa nenumarate amanari, demararea lucrarilor este prevazuta pentru 2011, primele livrari de gaz fiind asteptate in 2014.

Proiectul a fost initiat cu participarea a cinci companii de profil, respectiv BOTAS-Turcia, Bulgargaz-Bulgaria, SNTGN Transgaz-Romania, MOL-Ungaria si OMV Erdgas-Austria, iar in luna februarie 2008 a fost cooptat si cel de-al 6-lea partener, RWE Gas Midstream GmbH – Germania. Acestea formeaza consortiul numit b-Nabucco Gas Pipeline International Ltd.

Realizarea acestui proiect va determina cresterea securitatii in aprovizionarea cu gaze naturale pentru Europa, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, accesul la rezervele importante de gaze naturale din zona Marii Caspice si Orientul Mijlociu pentru pietele europene.

Companiile Botas, Bulgargaz, SNTGN Transgaz, MOL si OMV au semnat la Viena, in data de 11 octombrie 2002, un Acord de Cooperare privind infiintarea Consortiului, pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate vizand crearea unei rute complet noi de transport a gazelor naturale, prin construirea unei conducte pe teritoriul celor cinci tari. Punctul de plecare al conductei va fi granita Turciei cu Georgia si cu Iranul iar punctul final va fi nodul Baumgarten din Austria. Conducta ar urma sa lege Marea Caspica si Orientul Mijlociu de platforma europeana de distributie din Baumgarten, Austria, pe circa 3.300 de kilometri, cu o capacitate de transport de 31 miliarde de metri cubi pe an.

Nabucco a intampinat probleme chiar si in interiorul UE. In luna martie, in cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale si Relatii Externe, din pachetul de finantare pe probleme de energie a fost exclus proiectul Nabucco. Cateva zile mai tarziu, la insistenta Romaniei si a altor tari, proiectul gazoductului Nabucco a revenit pe lista, urmand sa primeasca finantare de 200 de milioane de euro.

Si South Stream are probleme

Pe langa Nabucco, exista si proiectul South Stream, lansat in 2007, dar acesta nu elimina dependenta de gazele rusesti, ci dimpotriva. Conducta ar urma sa aiba o lungime de 900 de kilometri pe sub Marea Neagra, intre Rusia si Bulgaria, unde se va ramifica o data catre nord-vest spre Austria, apoi catre sud, spre Grecia si Italia. Capacitatea maxima este similara cu cea a Nabucco, de 31 miliarde de metri cubi, iar costul estimat este intre 10 si 15 miliarde de euro. Actionari sunt grupul rus Gazprom si ENI, din Italia. Rusia si Bulgaria urmeaza sa semneze, pe 15 mai, un acord privind demararea proiectului. Si acest proiect a intampinat probleme avand in vedere ca Bulgaria a refuzat ideea de a imparti reteaua sa de gazoducte. De asemenea, exista anumite dispute intre actionari. ENI vrea sa poata vinde gaz din conducta in tarile prin care aceasta va trece, dar Gazprom ofera doar dreptul de a aduce gaz in Italia si un rol in gestionarea conductei. 


Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

1038 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    proiect european pentru Turcia si Austria (Luni, 11 mai 2009, 17:40)

    Eneas [anonim]

    pentru Romania cea mai buna solutie este gazul lichefiat care prin procesarea gaz-lichid-gaz pierde doar 30% din energie deci are un avantaj prin comparatie cu gazul transportat prin conducte care pierde mai mult de 50% din energie prin pierderi pe retea si prin statiile de ridicare a presiunii !Transformati in bani ...
    gazul lichefiat il putem lua din Egipt, Yemen,Dubai practic de oriunde si un tank LNG asigura consumul Romaniei pe 1 zi in perioada de iarna ! Cu un terminal si depozite klumea putem utiliza aceasta tehnologie moderna !
    Nabucco este o investitie care sa asigure gaz in primul rand Turciei la un capat si in al doilea rand Austriei la celalalt capat ! daca se va construi ,numai de bine ..daca vrem sa scapam de gazul rusesc solutia este gazul lichefiat !


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă