Pretul petrolului este in crestere miercuri pe pietele electronice din Asia, pe fondul puterii tot mai slabe a dolarului in timp ce mai multe tari vor sa inlocuiasca dolarul ca moneda de referinta pentru tranzactiile din industria petroliera.

In primele tranzacti matinale, un baril de aur negru "light sweet crude" cu livrare in noiembrie este cotat la 71,43 dolari, cu 55 de centi mai mult decat ieri. Pretul petrolului Brent din Marea Nordului este mai mare cu 59 de centi, costand 69,15 dolari.

Marti, pretul petrolului urcase la New York pana la 70,88 dolari.

Cotidianul britanic The Independent scria marti ca tarile arabe din Golf planuiesc, împreuna cu China, Rusia, Japonia si Franta, sa puna capat tranzactionarii petrolului in dolari. Acestea doresc trecerea la un cos de monede format din yen, yuan, euro, aur si o noua moneda.