Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, si-a exprimat increderea ca Programul Operational privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) va fi deblocat in luna decembrie, in urma auditului din aceste zile al Comisiei Europene, dar a aratat ca nu exista inca o confirmare oficiala de la Bruxelles, informeaza Mediafax.

Leonard OrbanFoto: Hotnews

Intrebat daca au fost primite deja rezultatele auditului pentru POSDRU derulat in perioada 19-23 noiembrie, astfel incat sa poata fi anuntata deblocarea programului, Leonard Orban a afirmat ca, desi nu exista o comunicare oficiala in acest sens, autoritatile romane au deplina incredere ca rezultatele misiunii de audit vor fi pozitive.

"Atat timp cat auditul este in desfasurare, e normal ca nu ai asemenea informatii, dar, din evaluarile pe care le avem noi, credem ca lucrurile vor fi pozitive, pentru ca intr-adevar s-au produs schimbari semnificative. Procedurile au fost nu numai imbunatatite, uneori, pe anumite zone, chiar au fost schimbate", a afirmat Leonard Orban.

Premierul Victor Ponta a anuntat luni, la sediul USL, ca urmeaza ca saptamana aceasta sa fie deblocat Programul Operational Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) si sa reinceapa transmiterea cererilor de decontare. Ponta a precizat ca Programul Operational Regional si Programul Operational Sectorial pe Mediu au fost si ele deblocate "prin aplicarea unor corectii financiare mai mici decat se solicitasera initial".

In ceea ce priveste celelalte doua programe europene, Programului Operational Sectorial Cresterea Productivitatii si Programul Operational Sectorial de Transporturi, "sunt toate sansele sa fie deblocate in perioada urmatoare", a precizat seful Executivului.

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca ar fi extrem de productiv daca nu ar mai fi declaratii ca se reia finantarea pe programele europene, el spunand ca "nu se reia nicio finantare" si ca ar fi bine daca, azi-maine, ar pleca de la Guvern raspunsuri cu argumente convingatoare la CE.