Compania de prelucrare a marmurei, Marmosim, la care ministrul Economiei, Adriean Videanu, este actionar majoritar, nu va mai accesa fonduri europene, a anuntat Videanu. Decizia a fost luata in urma criticilor aparute in presa pe marginea intentiei societatii de a accesa fonduri comunitare prin POS-CCE. "Am decis sa nu fiu de acord, pentru a evita orice comentariu cu putinta. Ganditi-va la obiectivitatea, cu ghilimele, legata de acest subiect", a spus Videanu.

Acesta sustine ca nu a cunoscut decizia managementului societatii de a beneficia de fonduri europene. "Ca actionar am decis sa nu las managementul Marosim sa aplice pentru fonduri europene. Aceasta era o decizie a managementului, fara ca eu ca actionar sa stiu", a precizat ministrul.

Comisarul pentru Dezvoltare Regionala, Johaness Hahn, i-a transmis lui Adriean Videanu, raspunzand scrisorii acestuia din urma, ca in principiu nu poate combina calitatea de ministru cu cea de proprietar al unei firme care sa acceseze fonduri europene, au declarat pentru Mediafax surse UE.

"Comisarul Hahn a raspuns ministrului Videanu. I-a spus, in principiu, ca cele doua nu se pot combina. Dar nu este vorba despre situatia particulara a domnului Videanu, ci vizeaza pe oricine ar fi intr-o astfel de situatie", au afirmat sursele citate.

Ministrul Economiei, Adrian Videanu, i-a transmis, la 22 aprilie, comisarului european pentru Dezvoltare Regionala, Johaness Hahn, o scrisoare prin care ii cere opinia privind accesarea de fonduri europene de catre firma Marmosim, pe care o detine.

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri este autoritatea de management a unui program european de investitii productive in companii mari, derulat prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" si la care Marmosim vrea sa participe, se arata in scrisoarea respectiva, pe care Ministerul Economiei a postat-o atunci pe site.