Zone Euro conditioneaza un plan de salvare pentru Cipru de auditul unei firme private asupra spalarii de bani. Nicosia respinge cererea ca fiind de rea-credinta si arata cu degetul spre Germania

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 18 februarie 2013, 17:24 Economie | Finanţe

Ministrii de Finante din zona euro au conditionat aprobarea unui plan de salvare pentru Cipru de efectuarea, de catre o societate privata, a unui audit care sa verifice respectarea reglementarilor europene impotriva spalarii banilor, dar solicitarea a fost respinsa de autoritatile de la Nicosia.

Eurogroup afirmase, la inceputul saptamanii trecute, ca anchetatori privati vor fi trimis in cateva zile in Nicosia si vor realiza un raport pana in luna martie.

Decizia a venit dupa o serie de acuzatii potrivit carora oligarhi din Rusia au depus miliarde de ruble in bancile din insula. Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez de Finante si seful Eurogroup, afirmase atunci ca aceasta investigatie este o preconditie pentru discutarea unui plan de salvare, care ar putea fi in valoare de 17 miliarde de euro.

"Am cazut de acord ca o firma privata trebuie sa fie implicata si am convenit ca avem nevoie de un raport in martie", spunea acesta luni, 11 februarie, citat de The Guardian.

Ciprul a respins insa miercuri propunerea Eurogroupe ca o firma privata sa efectueze un audit in ceea ce priveste respectarea regulilor de combatare a spalarii banilor, dupa cum precizeaza AFP.

"Guvernul nu accepta acest procedeu de investigare de catre o societate privata in ceea ce priveste chestiunea spalarii banilor", a precizat purtatorul de cuvant al guvernului, Stefanos Stefanou. "Am clarificat aceasta pozitie cu argumente care au fost prezentate in scris Eurogroupe".

Acesta a precizat ca Ciprul este "ostaticul" "anumitor medii" din Uniunea Europeana, in ciuda faptului ca autoritatile din Nicosia sunt pregatite sa autorizeze organizatiile internationale, precum comitetul MONEYVAL al Consiliului Europei sau Fondul Monetar International sa evalueze starea institutiilor sale financiare.

Purtatorul de cuvant a denuntat un act de "rea-credinta" la adresa Ciprului si  subliniat ca recurgerea la o societate privata contravine liniilor directoare ale Uniunii Europene.

"Acest demers este inacceptabil; el invalideaza principiul solidaritatii care ar trebui sa ghideze Europa", a argumentat el.

Oficiali ciprioti acuza Germania si alte tari invidioase de rolul de platforma financiara a insulei ca blocheaza eforturile destinate incheierii unui plan european de salvare care sa evite falimentul Ciprului.

Ministrul cipriot al Finantelor, Vassos Shiarly, a cerut marti aceeasi solidaritate europeana pentru tara sa ca cea aplicata in cazul Greciei si a denuntat ca "nedrepte" acuzatiile de spalare de bani la adresa sectorului financiar cipriot.

Ciprul estimeaza ca are nevoie de 17 miliarde de euro, dintre care 10 miliarde pentru intarirea bancilor, foarte expuse la datoria greceasca.

Sub presiunea informatiilor ca un astfel de plan de salvare ar proteja de fapt depozitele bancare ale unor oligarhi rusi, BErlinul insista ca investitorii si deponentii sa fie fortati sa-si sacrifice o parte din bani in cadrul acestui planul de salvare.

Intarzierile in adoptarea unei decizii alimenteaza ingrijorarile legate de o fuga de capitaluri din bancile cipriote spre alte centre financiare rivale. Economistul sef al Bancii Centrale Europene, Joerg Asmussen, a afirmat recent, intr-un interviu citat de The Guardian, ca o decizie de salvare este necesara inainte de finele lui Martie, in caz contrar existand riscul ca Ciprul sa intre in incetare de plati.

Si seful BCE, Mario Draghi, si-a exprimat ingrijorarile legate intarzierea rezolvarii problemei cipriote, care ar putea submina increderea in zona eurp intr-un moment critic.













Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

1013 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Cred ca ar fi mai ieftin daca s-ar scufunda... (Luni, 18 februarie 2013, 19:43)

    denvarel [utilizator]

    Nu vreau sa fiu rautacios dar in Cipru sunt 1.1 milioane de oameni.
    17 miliarde/1.1milioane inseamna ca Cipru vrea ajutoare de app 15 000 euro pe cap de cipriot.
    Nu sunt intregi la cap cipriotii.
    Cica ei au un rol de "platforma financiara". Pai cu banii astia sa-ti tot permiti sa te faci ca muncesti intitulandu-te "expert financiar" pe banii altora.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri