Ungaria a rambursat integral imprumutul de la FMI

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 7 august 2013, 21:59 Economie | Finanţe

Ungaria a rambursat in intregime imprumutul acordat in 2009 de Fondul Monetar International (FMI) pentru a iesi din criza si, astfel, si-a achitat toate datoriile fata de institutie, a anuntat miercuri Banca centrala ungara, potrivit AFP.

"La 6 august, Banca Centrala ungara (MNB) a rambursat in totalitate suma restanta datorata in cadrul unui imprumut acordat de catre FMI in iunie 2009", a informat MNB pe site-ul sau.

Budapesta a primit un imprumut de aproximativ 1,45 miliarde de euro in 2009, a doua transa din cadrul unui ajutor de 11,7 miliarde de euro acordat de FMI Ungariei in 2008, in plina criza financiara, pentru a evita falimentul tarii.

"Nu mai exista, astfel, nicio datorie restanta fata de Fond", a adaugat Banca centrala.

In iulie, guvernatorul MNB, Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului conservator Viktor Orban, a transmis FMI ca ar putea sa-si inchida biroul de la Budapesta, intrucat ultimele sume datorate Fondului vor fi rambursate inainte de finalul anului in curs si, prin urmare, inainte de termenul de scadenta, prevazut initial pentru 31 martie 2014.

Potrivit MNB, rambursarile catre FMI au inceput in septembrie 2012, iar ultima, in valoare de 721 milioane de euro, a fost facuta marti.

In total, Budapesta a obtinut in noiembrie 2008 de la FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala un ajutor de 20 de miliarde de euro.

Relatiile dintre Budapesta si FMI au devenit dificile dupa venirea la putere a lui Viktor Orban in 2010. Negocierile incepute in 2011 in vederea unui nou imprumut pentru asanarea finantelor publice ale tarii s-au incheiat la inceputul lui 2013 din cauza divergentelor asupra mai multor puncte, in special cu privire la natura imprumutului si politica economica a Budapestei.

Anul trecut, guvernul a criticat "ingerinta" FMI in politica ungara.

Partidele de opozitie au criticat rambursarea anticipata a imprumutului, considerand actiunea drept un "costisitor instrument de propaganda" inaintea alegerilor programate pentru 2014.













Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

9564 vizualizari

  • +11 (17 voturi)    
    mda... (Miercuri, 7 august 2013, 22:14)

    torna_fratre [utilizator]

    Cel putin astia daca vor trebui sa taie in carne vie pe parte fiscala nu o sa aiba scuza :"FMI ne-a cerut".
    Fara tap ispasitor Orban cu cine se mai cearta?
    • -9 (17 voturi)    
      nu mai au datorie externà ??? (Miercuri, 7 august 2013, 22:43)

      the [utilizator] i-a raspuns lui torna_fratre

      sà si-l impuste pe ceausescu si sà facà una triplà ... :(
      • +18 (24 voturi)    
        nu intelegi nimic (Joi, 8 august 2013, 2:29)

        mvr [utilizator] i-a raspuns lui the

        Ungaria nu mai are datorie la FMI, dar datoria la FMI era doar o mica parte din datoria externa a tarii.

        1) Datoria externa, actuala, a Ungariei este de aproximativ 184.5 miliarde de dolari

        2) Datoria Ungariei catre FMI era de 11.7 miliarde de euro.

        ...ce zice articolul, si ce inteleg postacii ca tine ... daca ai drept de vot e clar de ce merg lucrurile cum merg in Romania.
        • -4 (12 voturi)    
          nu ai inteles mare lucru (Joi, 8 august 2013, 10:32)

          jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui mvr

          1. nu mai injura oamenii cu drept de vot. dreptul de vot este universal si asta nu inseamna ca votul trebuie musai facut cadou lui basescu
          2. problema cu fmi este reala, este musai sa ai datorii la ei, altfel, sigur ai probleme in tara si exterior. datoria externa a ungariei nu le serveste camatarilor mondiali si la asta se referea @the
          • +2 (4 voturi)    
            ce mă intrigă (Joi, 8 august 2013, 14:46)

            ampersand [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

            E faptul că România e membru al FMI de vreo 40 de ani, deci inclusiv campionul neatârnării nea nicu, amic la cataramă cu fraţii sovietici din CAER, considera că e OK apartenenţa la FMI. Dar, cine ştie, poate-o fi fost vândut, vândut agenturilor străine occidentale :D

            Membră a BM din ce an e România? :D
          • +3 (3 voturi)    
            FALS ! (Joi, 8 august 2013, 21:10)

            gigel123 [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

            2. ai macar o singura dovada ca ar fi asa ?sau vrei sa te credem pe cuvant de pionier ?

            prin "camatari mondiali" la ce te referi ?

            datoria externa a Ungariei e detinuta de Banci.; vrei sa spui ca astia n-ar fi camatari ? sau ca ar fi mai putin camatari decat FMI-ul ?

            esti extrem de naiv !

            imprumuturile de la FMI au dobanzi mult mai mici decat cele de la banci

            bancile nu-ti vor cere direct sa implementezi tot felul de masuri fiscale sau de alta natura;

            indirect, pot face o gramada de chestii (cele mai light fiind lobby-ul, clauze secretizate, etc) pentru a-si atrage Deals si tot felul de foloase

            cum bine spune celalalt postac, ungurii si turci de fapt isi muta datoriile de colo-colo

            marea lor realizare e ca au inlocuit un Deal TRANSPARENT dar nepopular printre oamenii de rand, cu alte Deal-uri mai putin transparente si care vor impovara generatiile viitoare (cam la fel ca in Grecia)

            in Grecia datoria catre FMI era doar o picatura intr-un ocean;

            principalii Debt Owners erau banci din toate lumea, care in schimbul datoriei isi permiteau sa rechizitioneze Asset-uri (de la business-uri la insule) pe preturi de nimic
        • 0 (0 voturi)    
          mvr (Sâmbătă, 10 august 2013, 0:57)

          the [utilizator] i-a raspuns lui mvr

          multumesc pentru lamuriri,
          zau ca nu trebuia sa-ti pierzi timpul tau pretios cu un biet postac incult
          sunt sigur ca dupa ce te-am citit, mi s-a ameliorat si simtul umorului, sper sa ti se intample si tie revelatia asta ...
    • -3 (15 voturi)    
      Ungaria se imprumuta mai ieftin decat Ro (Miercuri, 7 august 2013, 22:54)

      Adrian C. [utilizator] i-a raspuns lui torna_fratre

      Ungaria se poate imprumuta daca vrea mai ieftin decat Romania, iar Romania a tot avut acorduri cu FMI ... In tot timpul cand Ro a avut acord cu FMI iar Ungaria nu mai voia sa auda de FMI, investitorii erau dispusi sa imprumute Ungaria mai ieftin decat Romania.

      Oare de ce? Este mai bine fara FMI? Ce am facut cu banii imprumutati? Vrei autostrada, ceva?

      Cele de mai sus le-am auzit la Ilie Serbanescu, si ii dau dreptate 100%.
      • +2 (8 voturi)    
        da (Joi, 8 august 2013, 0:14)

        Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Adrian C.

        ai mai auzit ceva de el?
  • +4 (14 voturi)    
    urmeaza (Miercuri, 7 august 2013, 22:45)

    ChavaLito [utilizator]

    asa sa intamplat si cu Turcia si Brazilia,stai sa vezi de acum in colo proteste si revolte,de la orice motiv
  • -3 (29 voturi)    
    Felicitari Ungaria/Turcia! (Miercuri, 7 august 2013, 22:45)

    UpNext [utilizator]

    Au capacitate, au vointa, sunt darzi, muncesc si reusesc. Sigur, moldovalahii vor incepe sa chitaie, cu justificari de doi bani, incercand sa-si salveze incompetenta si iresponsabilitatea politica. Mult-injuratul Orban reuseste, dand o lectie, precum Turcia lui Erdogan, Europei de est, mai ales Romaniei. Excelent Orban/Erdogan!!!
    • +9 (17 voturi)    
      bati campii (Joi, 8 august 2013, 2:46)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      Ma amuza cand vad postaci ca tine care nu inteleg nimic din economie, dar sunt emotivi si usor de dus de nas.

      1) Datoria externa actuala a Ungariei este de 184.5 miliarde de dolari.

      Datoria lor (totala) catre FMI era de 11.7 miliarde de euro (luati in transe).

      Cum a fost achitata datoria catre FMI ?
      Prin taieri bugetare, venituri suplimentare la fisc (interne) si... alte imprumuturi contractate de pe pietele financiare (de la banci, de exemplu, care nu-ti pun conditii draconice precum FMI-ul dar iti cer sa le platesti dobanzi mai mari, in schimb)


      2) Datoria externa, actuala, a Turciei se situa, la data de 14 Mai 2013, in jurul valorii de 413 miliarde de dolari (in crestere de de la 306 miliarde de dolari, la 31-Dec-2011, respectiv 331.4 miliarde dolari la 31-Dec-2012).

      Si sa nu uit: datoria totala a Turciei fata de FMI era 24 de miliarde de dolari.


      Dar eu zic sa nu-ti bati capul tu cu cifrele. Fa-le statui lui Orban si Erdogan :))
      • -2 (8 voturi)    
        esti pe langa subiect. este vorba de fmi (Joi, 8 august 2013, 10:33)

        jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui mvr

        dar continui sa postezi fiecaruia formuist care isi doreste iesirea de sub despotismul fmi-lui
        • +2 (2 voturi)    
          draga postacule (Joi, 8 august 2013, 23:28)

          mvr [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

          Vad ca pe aici dai reply-uri la aproape orice -- desi nu ai nimic inteligent sau util de spus.

          Ai probabil un reflex de stadion care te conditioneaza sa dai si tu din gura, chiar si atunci cand subiectele discutate te depasesc (intelectual, in primul rand).

          E clar ca nu ai habar de mecanismele din spatele imprumuturilor.

          Tu ai doar o idee fixa: FMI-ul e rau, ceilalti trebuie neaparat sa fie mai buni. Newsflash -- crizele mai mult sau mai putin recente (stock bubbles, residential mortgage backed securities, currency wars, inflatie, etc) -- nu au fost cauzate de FMI.

          Postacii ca tine sunt oricum incapabili sa faca analize cantitative pentru a decide de o maniera obiectiva care varianta e mai buna si care e mai rea.

          Deh, economia nu e ca o miuta pe stadion -- chiar daca tu crezi contrariul.
      • 0 (10 voturi)    
        FMI (Joi, 8 august 2013, 11:22)

        ruddy [utilizator] i-a raspuns lui mvr

        Diferenta dintre datoriile pe care le are Ungaria catre terti si datoria catre FMI provine din faptul ca tertii nu impun reforme care s-au dovedit a fi proaste unei tari ci doar vor sa scoata profit din imprumut. De aici si bucuria unora ca au scapat de FMI, a nu se uita de recomandarile cel putin proaste din punct de vedere economic de vanzare a tot ce detinea statul pe te miri ce...
        • +1 (3 voturi)    
          altu care nu stie nimic (Joi, 8 august 2013, 23:17)

          mvr [utilizator] i-a raspuns lui ruddy

          Si FMI-ul si Tertii urmaresc profitul. Diferenta e data doar de metodologii.

          Fiecare investitor va urmari - cel putin - sa-si recupereze:
          - banii, ajustati cu inflatia,
          - cheltuielile logistice

          --> in modul asta se asigura ca primesc inapoi cel putin ceea ce au investit.

          Cum fac asta ? Prin cateva mecanisme, folosite in paralel, precum:

          1) ratele ce trebuiesc primite la intervale regulate de la cei ce primesc imprumutul -- rate ce includ dobanda (ce include inflatia +o mica marja de profit)

          2) HEDGE + Risk Management. Iar aici fiecare investitor are propria strategie:

          2.1) FMI-ul merge pe abordarea conservatoare: profit mic + ceea ce ei percep ca sanse mari de a-si recupera banii --> adica iti fac un audit al economiei in speranta de a gasi/corecta "ineficiente" -- apoi pun cap la cap o serie de propuneri (reforme, etc) care vor fi publice si care vin la pachet cu banii

          2.2) Bancile, ca iti vine sa crezi sau nu, sunt mult mai agresive si mai secretoase. Ele vor incerca sa maximizeze suma de bani pe care o vor lua inapoi. Pentru asta vor cauta sa se acopere de "garantii" (termen nu neaparat potrivit aici, dar util pentru a ilustra un concept) cat mai lichide sau mai usor de lichidat.

          O analogie simplista ar fi urmatoarea -> ai nevoie de imprumut si ai doua posibile surse pentru asta:
          - prima iti cere ca in schimbul banilor sa ai un job stabil acoperit de un contract care sa demonstreze ca poti acoperi imprumutul, sa-ti reduci si controlezi din cheltuieli, sa renunti la activitati care poate-ti plac dar pe care ei le vad riscante sau costisitoare (material), etc (cam asta e abordarea FMI, in mare)
          - a doua iti poate cere sa-ti pui casa gaj, sa-ti amanetezi copii la nevoie, sa le faci diverse servicii (la cerere), etc -- asta ar fi abordarea multor banci (grosier si simplificat sa poti pricepe si tu)

          Recomandarile de a vinde ceea ce detine Statul, in general vin de la banci (Terti), nu de la FMI.
          • -2 (2 voturi)    
            Draga atotstiutorule... (Vineri, 9 august 2013, 12:27)

            ruddy [utilizator] i-a raspuns lui mvr

            De ce tarile vestice prefera sa se imprumute de la banci si nu de la FMI daca FMI e doar lapte si miere. Lumineaza-ne te rog. O tu preamarite economist si atotstiutor in ale bancilor. In spatele FMI stau si state nu numai banci care au si alte interese decat pur financiare in ceea ce priveste imprumutul. A se vedea industria noastra de fabricare a zaharului daca tot le stii pe toate.
            • +2 (2 voturi)    
              hai sa te luminez (Vineri, 9 august 2013, 20:12)

              mvr [utilizator] i-a raspuns lui ruddy

              Apreciez ca, desi nu stii prea multe si nici nu esti in stare sa cauti pe Google, de data asta macar intrebi (inainte sa bravezi si sa incepi sa bati campii, ca de obicei).

              Tarile Vestice, datorita faptului ca au economii cat de cat solide, se pot folosi de diverse metode de a face rost de bani -- metode care nu sunt si la dispozitia tarilor cu economii vulnerabile sau regimuri instabile.

              Dintre aceste metode, demne de amintit sunt Government Bonds si Sovereign Bonds.

              Daca Germania, Canada sau SUA, au nevoie de bani, autoritatile pot incerca sa scoata o emisiune de Bond-uri -- precum cele amintite mai sus.

              Avantajul unei astfel de strategii e ca Issuer-ul poate decide cam cata dobanda sa plateasca per Obligatiune.

              Problema e daca se gasesc sau nu cumparatori pentru Obligatiuni.
              Daca se gasesc --> te-ai scos.
              Daca nu se gasesc -- daca nimeni nu vrea sa-ti cumpere Bond-urile --> ori ramai cu ochii in soare ori cauti alte metode sau Surse de imprumuturi, inclusiv FMI-ul.

              Pentru multe din tarile Vestice -- mai putin Spania -- e relativ usor sa atraga imprumuturi de pe pietele financiare, in conditii controlate de ei, prin emiterea de Bond-uri.

              Pentru tari cu economii disfunctionale -- Bond-urile nu vor fi atractive pentru investitori (banci) decat:
              - la volum relativ mic (sumele de bani imprumutate prin astfel de instrumente vor fi mult mai mici decat in cazul tarilor Vestice)
              - la dobanzi foarte mari (USA poate emite Bond-uri ce vor plati dobanzi gen 0.2% ... alte tari vor trebui sa plateasca 15-16% dobanzi)
              - pe perioade relativ scurte (USA sau Germania pot lua imprumuturi pe 10, 15 sau 30 de ani, pentru alte tari perioadele preferate vor fi de 6 luni, 1 an, etc)

              Prin urmare,tarile alea vor fi fortate sa caute alte metode de a face bani.

              Din cate vad, tu n-ai habar nici macar cum se dau "imprumuturile" despre care vorbesti - care sunt instrumentele, etc. Probabil ca, in capul tau, ai impresia ca X ii cere bani lui Y si gata :))
  • 0 (20 voturi)    
    Numai prostu (Miercuri, 7 august 2013, 23:59)

    ciumas [utilizator]

    numai prostu crede ca FMI, BCE sau un IMPRUMUT poate ajuta o tara sa iasa din criza. NUMAI PROSTU!
    • +9 (13 voturi)    
      noroc cu tine... (Joi, 8 august 2013, 10:15)

      vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui ciumas

      tu ai fi de acord sa lucrezi cateva luni sa zicem fara salariu? asa din solidaritate pana iese tara sau firma la care lucrezi din impas?
      Probabil ca nu. uite d-aia e nevoie de imprumuturi.
      • +1 (9 voturi)    
        uite si pr...tu (scuze) (Joi, 8 august 2013, 10:34)

        jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        rostogolirea datoriilor unde crezi ca duce neicusoruole?
      • -3 (5 voturi)    
        cauta cu lupa (Joi, 8 august 2013, 18:12)

        ciumas [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        acum trebuie sa gasim care a fost primul, pui ul sau gaina, if u know what i mean :). de ce sa ajunge la a cere bani imprumut ? inca o data ! nu oameni de rand sunt de vina ca o tara merge prost, in cele mai multe cazuri si politicieni sunt doar, cum sa zic : popets :). nu mai este un joc politic! politica este doar pentru voi, sa vedeti si voi ca ei sunt si " ajuta " si fac si belesc, dar cartile sunt facute dinainte la o alta masa de joc cu alte reguli si alte carti.
  • +8 (14 voturi)    
    In vreme ce Ponta merge cu Genocidul inainte (Joi, 8 august 2013, 3:01)

    Wanheda [utilizator]

    ca asa racnea, nu? Ca e genocid sa iei bani de la FMI.
    Bine Dottore Vikttore Cum Fraude Mangliatorre.
  • +1 (11 voturi)    
    muncim (Joi, 8 august 2013, 7:23)

    ciumas [utilizator]

    trebuie sa intelegem un lucru. o tara merge cum merge din cauza politicienilor, si a bancilor. nu e vina oamenilor ca sunt saraci. bine inteles ca sunt oameni care nu vor sa lucre, dar credeti ma ca pentru supravietuire si bentru o viata mai buna ori cine ar face ori ce, daca poate. voi va certati ca ponta ii asa ca basescu ii altfel. vreau sa va spun ca sunteti prosti!! prosti sunteti cei care credeti ca o tara se conduce de la politicieni proprii. nu mai e politica, nu mai e vorba de mult de politica , tot ce se intampla este doar o fatada, trebuie sa deschizi doar ochii si sa vezi ca corportiile , bancile, si tot felu de oameni pe care noi habbarr nu avem cine sunt dar bani lor controleaza.
  • -1 (7 voturi)    
    Ai dracu' boangheni' ! (Joi, 8 august 2013, 8:31)

    hotnewsfil [utilizator]

    Cand da cu ochii de cate un uluitor produs 'made in Germany', romanul se minuneaza si exclama (incepand din stravechi timpuri) : 'ai dracului nemti!'.
    Afland aceasta veste prospata, despre isprava ungurilor, romanii vor spune, uimiti : 'ai dracului boangheni'.
  • +3 (15 voturi)    
    Felicitari! (Joi, 8 august 2013, 9:40)

    Fanfan la tulipe [utilizator]

    Un guvern responsabil, cel maghiar! Nu ca la noi, luam imprumut dupa imprumut de la FMI ca sa tinem bancile in spate! Bancile au creat aceasta criza, tot ele profita si acum! Ungaria a taxat bancile si nu s-a mai produs niciun dezechilibru, nicio banca nu a plecat, numai la noi se taie salarii pentru a tine bancile in spate! Noi si tarile bananiere mai luam imprumut de la FMI! Nu mai spun ca FMI dupa ce a facut lobby in favoarea bancilor pentru a modifica OUG 50, mai nou IMPUNE guvernului roman, pentru a-i acorda creditul, sa instituie competenta de solutionare a cauzelor privind clauzele abuzive in sarcina ICCJ! Deci mai nou FMI-ul este avocatul bancilor si stabileste si legislatia din Romania! Sa nu uite guvernul ca trebuie sa apere interesele cetatenilor romani, nu ale FMI, nu ale bancilor!
    • -2 (8 voturi)    
      m-a uns pe suflet mesajul tau (Joi, 8 august 2013, 10:36)

      jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui Fanfan la tulipe

      subscriu opiniei tale.
    • +3 (5 voturi)    
      Vivat (Joi, 8 august 2013, 11:28)

      ruddy [utilizator] i-a raspuns lui Fanfan la tulipe

      Vivat FMI, vivat bancile, vivat clasa politica. Pentru restul nu pot sa zic vivat ca nu e viata ce au oamenii de rand cu un salariu de aproximativ 200 de euro. Din acestia si guvernantii si bancile nu mai stiu cum sa mai traga cate putin. Avem liderii pe care ii meritam din pacate USL PNL PSD PDL si alte acronime asemanatoare nu sunt decat niste acronime, in realitate vin ai nostri pleaca ai nostri si noi cu drag furam...Asteptam o noua OUG 50...
  • +1 (11 voturi)    
    urmeaza o revolutie (Joi, 8 august 2013, 10:30)

    jackalphonse [utilizator]

    este musai sa aiba loc o lovitura de stat, populatie nemultumita samd. asa ne-am obisnuit cand cineva isi castiga independenta fata de camatari. felicitari Ungaria. noi nu stiu daca vom reusi vreodata, pentru ca, fie basecu, fie poanta, centurile de siguranta (a se citi streang) sunt la moda.
    • -3 (5 voturi)    
      dezamagire (Joi, 8 august 2013, 18:06)

      ciumas [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      frate nu cred ca mai conteaza revolutiile astea, ( egipt doar ce e mai recent, dar nici tunisia si nici in restul tarilor nu cred ca infloresc trandafirii ca pe vremuri.problema este una foarte adanca, nu ajunge sa schimbi puterea doar untr-o tara pentru ca oameni cu bani tot vor aparea dde nicaieri, si cum firea omului este una mai slaba, nu se poate abtine tentatiilor. intelegi? deci daca vreti sa aflati adevarul trebuie sa va adanciti in probleme mondiale pentru ca imperiile nu degeaba se numesc imperii si pentru ca traim in timpuri diferiti nu inseamna ca unele lucruri nu se intampla, doar ca suntem asa de ocupati cu alte distractii incat uitam sa ne uitam back in istorie si sa cautam cateva puncte comune sa vedem ce timpuri traim :). bine problema iarasi : de unde informatii? ca pe internet sunt ff multe bullshit uri care mai de care historian mainstream , deci daca vreti sa aflati adevarul fratilor apucativa de citit carti!:)


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version