Comisiile parlamentare de buget-finante au adoptat vineri seara proiectul de lege al bugetului de stat pentru anul 2014, cu amendamente care vizeaza redistribuiri de sume, dar si majorari de bugete, sumele suplimentare fiind luate din bugetul de actiuni generale, gestionat de Ministerul Finantelor Publice (MFP), informeaza Agerpres.

Amendamentele aprobate, care a vizeaza sume suplimentare pentru bugetele unor ordonatori principali de credite, totalizeaza 59,6 milioane lei, iar bugetul de actiuni generale al MFP a fost diminuat cu suma echivalenta, a precizat pentru Agerpres secretarul de stat in MFP Gheorghe Gherghina.

Ultimele bugete aprobate vineri de comisiile reunite de buget-finante au fost cele doua bugete gestionate de MFP - bugetul propriu si bugetul de actiuni generale.

Potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, bugetul propriu al MFP creste in 2014 fata de 2013, datorita majorarii capitolului "Alte cheltuieli", de la 187 milioane lei la 653 milioane lei, pentru includerea unor fonduri destinate platii de despagubiri.

De asemenea, bugetul Actiuni generale, gestionat de MFP, este mai mare pe toate cele trei capitole majore. La "Alte transferuri", sumele cresc in 2014 la 7,6 miliarde lei fata de 7,3 miliarde lei in 2013 ca urmare a contributiilor catre UE, la cheltuielile cu dobanzile la datoria publica este o crestere de la 9,6 miliarde lei la 10,1 miliarde lei, influentata de cresterea stocului datoriei, pe de o parte, dar si de scaderea costurilor de finantare, pe de alta parte, iar capitolul de cheltuieli de personal este mai mare datorita includerii unor sume pentru plata despagubirilor aferente unor hotarari judecatoresti.

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2014 a fost adoptat de comisiile de buget-finante cu 23 de voturi "pentru", doua voturi "impotriva" si doua abtineri, precizeaza Mediafax.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, le-a multumit membrilor comisiilor pentru aprobarea bugetului in forma propusa de Guvern si in special pentru efortul depus impreuna in ultimele trei zile, cat au durat dezbaterile. El a transmis, totodata, rugamintea ca amendamentele sa fie transmise pentru a putea fi cuprinse in Raport.

Proiectul bugetului de stat pe 2014 urmeaza sa intre in 3 decembrie in dezbaterea plenului reunit al Parlamentului.