China a repetat in 2013 cea mai slaba performanta economica incepand din 1999 - PIB-ul a crescut cu 7,7%

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 20 ianuarie 2014, 15:37 Economie | Finanţe

China a inregistrat o crestere economica de 7,7% in 2013, stabila in raport cu 2012, an in care marcase cea mai slaba performanta din ultimii 13 ani, a anuntat guvernul lui, lansand totodata un semnal de alarma fata de dezechilibrele persistente si indatorarea publica, scrie AFP.

In trimestrul IV, produsul intern brut (PIB) al celei de-a doua economii mondiale a crescut cu 7,7% in cifre anualizate, incetinind dupa recastigarea vigorii in trimestrul precedent (+7,8%), a precizat Biroul National pentru Statistica (BNS).

Cresterea pentru 2013 este superioara obiectivului de 7,5% fixat de autoritati.

"Economia a dat dovada de o dinamica incurajatoare in 2013, cu o crestere stabila si moderata obtinuta cu pretul unor eforturi dure", a spus Ma Jiantang, directorul BNS, admitand insa ca "probleme profund inradacinate (...) raman de rezolvat".

Dupa o incetinire neta a economiei in primul semestru al anului, Beijingul a adoptat in iulie masuri de relansare, in special fiscale, care au permis o accelerare a activitatii.

Dar, departe de anii fasti ai cresterii cu doua cifre din ultimul deceniu, economia Chinei ar putea cunoaste o decelerare foarte controlata.

In functie din martie, presedintele Xi Jinping si premierul Li Keqiang isi afiseaza intentia de a face tara mai putin dependenta de exporturi si de investitiile in industria grea - sector cu puternica supracapacitate - punand accentul pe consumul intern.

Aceasta reechilibrare vizeaza efecte benefice pe termen lung, dar este susceptibila sa afecteze cresterea economica pe termen scurt.

O serie de statistici lunare, prezentate luni, ofera un tablou mixt. Astfel, productia industriala a inregistrat in decembrie cea mai redusa in ultimele cinci luni.

Beijingul este ingrijorat de cresterea puternica a datoriei institutiilor locale (+67% in doi ani, potrivit unui audit national publicat la finele lui decembrie).

Autoritatile centrale au luat deja masuri pentru a limita aceste datorii, dar si pentru a stopa speculatiile si cresterea preturilor, restrangand "finantarea din umbra" in plin avant (societati de credit neconventionale si putin reglementate).

Banca centrala chineza a redus astfel lichiditatile pe care le injecteaza in sistemul financiar - ceea ce ar urma sa mentina in acest an presiunea asupra activitatii economice.

Potrivit previziunii economistilor interogati de AFP, cresterea ar urma sa incetineasca in acest an la 7,5%.











996 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Hmm, (Luni, 20 ianuarie 2014, 16:14)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Tot asa de "slab" sa o tina inca 10 ani si ajunge cu un PIB dublu fata de SUA ... Bine, asta este imposibil, pentru ca s-au epuizat resursele de petrol, dar 7.7% este enorm pentru un gigant cum este China ...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version