Ministerul finantelor, Ionut Misa, a explicat joi ca 90% din contribuitia de solidaritate sociala de doua procente ce va fi introdusa de la 1 ianuarie va merge la buget "pentru anumite cheltuieli sociale", "spre diverse destinatii, functie de solicitari".

Ionut MisaFoto: Agerpres

Restul de 10% din cei 2% aplicati fondului de salarii, adica 0,2% va merge tot la buget si va fi folosit, spune Misa, pentru achitarea contributiilor sociale ale salariatilor companiilor care au intrat in insolventa.

Ministrul a precizat ca proiectul este deja pe circuitul de avizare si va intra in vigoare de la 1 ianuarie.

Misa a spus ca, de la 1 ianuarie, contributiile sociale vor fi de 35% la angajat si de 2% la angajator. Acest lucru inseamna ca guvernul, dupa ce a mutata toate contributiile sociale in sarcina angajatului, a mai instituit o astfel de contributie si pentru angajator.

Ministrul a insistat de mai multe ori ca, prin noul sistem al contributiilor, nu numai ca vor creste salariile angajatilor, dar nu va fi un efort suplimentar din partea angajatorului.

Misa a afirmat si ca a existat si pana acum o taxa de 0,25%, in baza legii 200/2006 pentru un fond de sprijinire a salariatilor pentru care angajatorul nu plateste contributii si ca aceasta este redusa prin noile prevederi la 0,2%, adica o zecime din noua contributie de solidaritate de 2%.

"Contributia pentru solidaritate sociala nu este o taxa noua, ci o contributie sociala corelata cu masura privind reducerea numarului contributiilor sociale si cu necesitatea asigurarii prestatiilor sociale de care beneficiaza salariatii in conformitate cu principiile care stau la baza sistemelor de asigurari sociale, cum ar fi principiul contributivitatii si cel al solidaritatii sociale. Contributia se plateste la bugetul de stat si se datoreaza de catre angajatori la fondul brut de salarii", se arata intr-un comunicat transmis joi de reprezentantii Ministerului Finantelor.

Banii astfel colectati sunt destinati alimentarii Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale si asigurarii necesarului pentru plata prestatiilor din domeniul asigurarilor sociale de care beneficiaza salariatii, cum ar fi indemnizatiile pentru somaj, indemnizatiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de munca si boli profesionale. Nivelul contributiei este stabilit astfel incat sa asigure necesarul pentru plata prestatiilor sociale de care beneficiaza salariatii.

In ceea ce priveste Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, obligativitatea constituirii acestuia este instituita prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, care transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la protectia salariatilor in cazul insolvabilitatii angajatorului, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L283 din 28 octombrie 1980, cu modificarile aduse prin Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr. 2002/74/CE, publicata in Jurnalul Oficial nr. L270 din 8 octombrie 2002.

Din Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale se asigura plata salariilor in situatia in care angajatorii intra in insolventa, in limita a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat, se mai arata in comunicatul oficialilor MFP.