O istorie crestineasca a falimentelor Greciei. Cum scrie la Deuteronom...

După cucerirea Imperiului Bizantin de către turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub otomani. Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani). Între diferitele tabere grecesti au izbucnit conflicte care au dus la declanșarea unui război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali (Egipt), care l-a trimis pe generalul Ibrahim Pașa sa vada care e situatia si sa stopeze rebeliunea. Ibrahim urma sa fie recompensat cu anumite portiuni din Grecia. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara sec ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un inovator sau un sef de stat jucator, cum vreti sa-i spuneti (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie), dar cam degeaba…. Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.

Falimentul de la 1893. Haircut 70%

Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica  “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si  finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prinsa într-un cerc vicios al îndatorării excesive.

În acest timp, incetinirea creşterii economice din  Europa de Vest şi America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preţurile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grâu şi coacăze s-au prăbuşit. Statele au recurs la masuri protecţioniste dar cu toate acestea, exporturile greceşti au fost afectate negativ. Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic.  Preturile  au scazut în 1890 cu 70%. Prăbuşirea exporturilor de coacăze a avut grave consecinţe sociale şi economice şi a contribuit la falimentul Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 şi a murit un an mai târziu în Paris.

1932. Alt default.

La începutul anilor 1930, multe ţări aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe în 1932. Ghiciti ce au votat grecii.

Citeste si comenteaza pe blogul Hymerion.ro

Pentru documente, consultati aceasta carte, sau aceste surse.