El a aratat ca si populatia trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca se intra intr-un nou ciclu economic, intr-o noua normalitate, diferita de cea cu care a fost obisnuita pana acum.
"In vara asta eram la Paris si, intr-o piata de pe langa Opera, am auzit tangouri celebre si oameni de toate varstele dansau. Si am zis, iata, oamenii sunt in criza, criza e prezenta la Paris, peste tot in magazine, restaurante, dar oamenii incep sa caute o noua normalitate. Va trebui sa ne trezim si noi si va trebui sa cautam o alta normalitate", a povestit Vasilescu.
In Romania, noua normalitate pleaca de la economisirea interna a societatii romanesti, atat la nivelul populatiei, cat si la nivelul companiilor si institutiilor statului, a mai spus Vasilescu. Intrarile anuale de capital insumau in medie circa 16 miliarde de euro intre 2004-2008, dar odata cu inceputul crizei acest flux de bani s-a oprit, iar Romania trebuie sa accepte ca nu mai poate avea bunastare din economisirea altor tari, considera Adrian Vasilescu. El a precizat ca sumele au fost calculate de Banca Nationala a Romaniei.
In opinia consilierului BNR, scaderea vitezei de rotatie a banilor este explicata pe de o parte de "saracirea" statelor dezvoltate si, pe de alta parte, de faptul ca marile companii asteapta terminarea ciclului economic actual pentru a investi.
"Banii s-au cam retras de pe planeta. Sunt la adapost. Companiile americane stau pe galeti de bani, dar nu investesc. Am auzit dezbateri de genul asta: ei, capitalistii, au facut criza si noi suferim din cauza lor. Auzind asemenea dezbateri mi-am imaginat urmatorul lucru: o familie bogata sta langa o familie saraca. Familia asta bogata, avand in vedere ca vecinii sunt de treaba, ajuta familia saraca oferind la jumatatea lunii niste bani si, dintr-odata, familia bogata a inceput sa aiba niste probleme. Atunci familia saraca a inceput sa zica: uite, din cauza ei, ca nu si-a organizat bine lucrurile, noi trebuie sa strangem cureaua.
In societatea romaneasca, intre 2004-2008 noi visam. In fiecare an veneau de afara 16 miliarde de euro. Astea sunt calculele Bancii Nationale. Cand a venit criza valul asta s-a strans. Deci noi ne obisnuisem sa traim aici, sa inventam bunastarea pe datorie. Fluxul asta s-a oprit (intrari de 16 miliarde euro - n.r). A fost o singura sansa: acordul de imprumut cu Comisia Europeana, cu Banca Mondiala, cu FMI si BERD. Si de acolo au venit cateva miliarde pe an, 3-4 miliarde, poate 5, dar nu mai sunt 16 miliarde euro. Asta, bineinteles, se cunoaste. Noua asta ni s-a intamplat, au saracit ei. Cum spuneam, companiile americane stau pe gramezi de bani si asteapta. Ce asteapta? Sa vina noua normalitate", a conchis consilierul Guvernatorului BNR.




















Eu spun ca ar fi deajuns SA NU SE MAI FURE la nivel de primarii,consilii judetene,ministere,companii nationale,si s-ar rezolva 50% din problema .daca mai si muncim de 50% de problema raamanem totusi cu ceva.Nu facem foame.Tu nu vezi ca jmekeri cei mai tari cu capitalurile cele mai mari din TOP 300 nu ii duce capul decat sa isi faca lant de buticarii ?Ce tehnoligie este creata de inventivul popor roman?magiunul de Topoloveni?Nu ajunge...Ne lipsesc cele 16 miliarde de euro care intrau in Romania de la capsunari.Si care au fost cheltuite pe masini germane,materiale de constructie austriece,mobila italiana si chinezarii sau turcisme.Si nu a mai ramas nici un capita in RO. Si atunci cand toate bancile le-a aranjat nea Nelu Iliescu si Securitatea lui cu ce vrei sa mai faci treaba?????
Omenirea a avut pana acum doar 3 cicluri.
Ciclul 1 a fost dezvoltarea puternica din perioada Imperiului Roman, ce a avut la baza un set de reguli/legi ce au constituit DREPTUL ROMAN. Acest drept Roman e unul dintre pilonii civilizatiei si dezvoltarii umane de pana acum
Ciclul 2 incepe de la caderea Imperiului Roman de Apus - 476 pana la sfarsitul Evului Mediu in jur de 1800 . In acest al doilea ciclu omenirea s-a concentrat numai pe capitalism finante negot si a ocolit legea care nici nu prea exista. NIMIC dar mai nimic nu s-a contribuit la dezvoltarea umanitatii in aceasta perioada, sa zicem ca descoperirea unor teritorii America, Australia etc a fost pur intamplatoare in cautarea rutelor de negot ieftine. Important ca LEGEA in toata aceasta perioada a fost pusa in plan cel putin secund sau chiar nu exista si se schimba cum bate vantul. Ce anume a reprezentat aceasta perioada cand omenirea nu punea accent pe lege ci pe capital, negot, finante, teritorii e elocvent i denumire straina a perioadei DARK AGES- adica evul mediu intunecat.
Ciclul 3 incepe in jur de 1800 cand se reinstituie legile, apar STATELE DE DREPT nu de pib si altele, apar Constitutii si apar Coduri civile, penale etc. Acest Ciclu e o perioada de maxim boom al umanitatii si are de a face cu faptul ca pentru tot exista lege, legea se aplica oriunde.Ciclul 3 tine pana in zilele noastre dar cam ne abatem spre Ciclul 4.
Cum stam acum, pai in primul rand criza si tot ce se intampla este datorat faptului ca nu au existat legi in multe domenii in specil cel financiar, a primat tot timpul profitul capitalul, castigul.
Consecintele incep sa se vada lipsa legii si aplicarii ei la nivel mondial intr-un domeniu cel putin ne-au adus unde suntem.
Deci ca sa nu intram intr-un ciclu 4 similar cu ciclul 2 legea trebuie sa primeze peste orice altceva pib, profit, capital, economie etc, chiar atunci cand le micsoreaza.
Bogatul a dat saracului bani creati din nimic (se poate verifica de cate ori mai mult poate imprumuta o banca fata de banii pe care ii are ca depozit Difera de la o tara la alta dar in medie de 10 ori mai mult decat depozitele) pe care a peceput camata si acum se vaita ca saracul jumulit nu poate plati.
sunt persoane care nu si-au permis un concediu in 20 de ani. Se numeste supravietuire nu trai.
Totul pleaca de la faptul ca aceiasi oameni stabilesc toate preturile:
- stabilesc ca pretul muncii tale e de nimic
- iar pretul produselor vandute de ei e fff mare
si nu ai inici o optiune. toti sunt mana in mana
E ca si cum cineva ti-ar pune pistolul la tampla si ti-ar zice: "give me all your money"; dupa care afirma ca i-ai dat banii de bunavoie
Asadar cifrele tale sunt corecte, dar imparteala e un pic altfel!
Cu stima,
Daniel
http://www.youtube.com/watch?v=0PaN9M4WwHw
Lucrez in invatamant si tind sa ii dau dreptate. Chiar nu stiu cu ce ma ajuta pe mine birocratii de la minister sa tin orele mai bine.
Unii s-ar putea sa spuna ca fara umbrela ministerului s-ar putea sa le tin mai prost. Dar eu cred ca sigur nu le-as prost decat acum, fara indicatiile ministerului dar cu perspectiva de a fi concediat.
Nu crezi ca ar fi mai simplu daca ai asista la o ora de a mea si daca nu iti place cum predau sa iti retragi copilul de la scoala respectiva sau sa ceri sa fiu concediat?
von Hayek avea dreptate: "orice forma de socialism duce la tiranie si despotism". In aceasta situatie este vorba de tirania unui profesor agramat care este indreptata impotriva copilului tau.
mie greata si sa va mai aud numele
Gigil nu poate gandi pentru el insusi?
Acum tot Gigil, vine si se plange ca ratele sunt prea mari. Nu are decat sa isi piarda casa. Daca ai gresit platesti (sau Gigil al nostru este dintre cei care au copiat la bacalaureat???).
Nu trebuie sa vina altii sa te salveze! Guvernele si structurile birocratice un il pot apara pe Gigil de el insusi.
De ce bancile sa fie salvate de state?
Sa dea faliment ca au fost proaste si au imprumutat pe Gigel.
Cei "prosti" si "incapabili" au fost ajutati sa se ridice, lucru care a dus la prabusirea intregului sistem. Si acest lucru se va mai repeta.
Solutia: fiecare dupa posibilitati.
O sa vina in mod sigur unul "prost" sau "incapabil" sa zica ca statul i-a redus salariu, ca nu poate face nimic si tot asa. Ii dau eu o solutie: munca tovarase, munca e solutia. Nu ai de munca in zona, fugi in zona unde se munceste. Americanii isi schimba locatia cu familia dupa serviciu, mii de km. Ai nostri sunt in Spania si Italia, si lista poate continua. Tu vrei sa stai in pat cu berea langa tine si sa te uiti linistit la televizor. E, nu se mai poate, epoca asta a apus. Vrei casa, treci la munca, vrei masina fugi si iti mai ia un job, nu vrei sa muncesti fugi in padure si pune un cort si poate o sa iti treaca vanatul prin fata.
O noua oranduire ne trebuie
e naspa si noi trebuie sa tacem si sa murim de foame...
daca marii economisti si laureati ai premilor nobel chiar aveau ceva in cap nu se ajungea aici.
economia mondiala este gandita prost si de aici atatea recesiuni
2. (1780–1880) The wave of the Industrial revolution
3. (1880–1940) The wave of the Technical revolution
4. (1940–1985) The wave of the Scientific-technical revolution
5. (1985–2015) The wave of the Information and telecommunications revolution
6. (2015-2035?) The hypothetical wave of the post-informational technological revolution.
Mai multe pe: http://en.wikipedia.org/wiki/Kondratiev_wave
vasilica lasa-ne cu gogosile tale si ale stapinilor tai.
la voi la fabrica pana si portarul e francnasol.
uitate ce e in grecia vasilca, utate acum la televizor si-o sa te cutremuri. va vine si voua randul repede, repede.
fmi-ul va fi trimis la voi sa recupereze sutele de miliade pe care le-ati imprumutat fara sa intebati pe nimeni si acum chitaiti pe la colturi. hai valea pe alta ulita.
1720 parcă pe atunci se închega Francmasoneria în forma ei actuală... constituția lui Andersen...
Iar dacă citim mai mult s-ar părea că mai toate crizele se suprapun peste câte un eveniment.
Toate cele bune!
Familia bogata care daruieste...asta presupun ca ar fi detinatorul de capital... misto :)) si saracul tare tot primeste pomana si mai si musca mana care la hranit cand i se inchide robinetu'. Eu zic sa completam povestea cu detaliie omise si sa incercam sa mai tragem odata concluzia, d-le Vasilescu:
Se da universul economic format din familia bogata si familia saraca. Familia bogata, detinatorul de capital care freaca duda dar are control asupra emisiunii de moneda are ca argati membrii familiei sarace. Prima detine toate bunurile economice si rezultatele exploatarii lor. Pentru exploatare muncesc argatii (familia saraca) care sunt platiti bineinteles cu o suma insuficenta acoperirii necesitatilor zilnice. Bineinteles darnica familie bogata le sare in ajutor o data pe an...cu un credit, cu dobanda bineinteles. De ce ii da credit? Act de caritate cumva? Bineinteles ca nu. II da credit pentru ca salariile care i le plateste nu sunt suficiente actizitiei bunurilor produse in continuu de familia bogata, caci ei tre sa vanda bineinteles, sa merga motorul economic. Creditul vine oricum din tiparnitza...nu reprezinta o valoare reala, deci nicio paguba pt familia bogata. Dar dobanda nu...sarantocul tre sa se descurce de unde face rost de masa monetara necesara returnarii principalului plus dobanzii. Pentru ca dobanda nu a fost niciodata emisa. Darnica familie bogata a emis doar masa monetara aferenta principalului. Bineinteles ca, in universul nostu din ipoteza, sarantocul n-are de unde sa scoata suma aferenta dobanzii. Rezulta falimentul sarantocului, reesalonarea datoriei, penalizari si dobanzi suplimentare, iar intr-un final...sarantocul ajunge sa muncesca pe gratis de fapt pe viata, deja intrat acum in vartejul dobanzilor si penalitatilor. Dupa care familia bogata ...cu mult timp liber si fara grija zilei de maine...incepe sa tina prelegeri ipocrite despre nesabuinta sarantocului.
Boierul isi permite sa frece duda, ca el are toate parghiile, dar tu iti permiti sa sari cand iti zice el? Daca raspunsul e nu, atunci ia-ti inima in dinti si fa-ti alta soarta. Nu-ti place sa platesti dobanzi? Nu lua creditul otravit. Nu-ti place sa argatesti pe mosie? Du-te in padure. Nu-ti place oranduirea sociala? Du-te in alta parte coane, nu veni si-mi povesti mie ca ti-e greu. Mie mi-e perfect egal daca tu esti suficient de destept sa iti dai seama ca esti tzapit dar si indeajuns de fricos sa nu faci nimic in privinta asta. Ba mai mult, te bagi benevol cu capul in jug si pe urma te plangi de bataturi.
Asa e lumea in care traiesti, unii au si altii nu. The have and the have nots. Nu e ca in cursurile de comunism utopic, nu suntem toti egali. De ce as fi eu egal cu tine, cand eu muncesc 8 ore pe zi si postez pe HN in pauza de masa, si tu stai si scuipi semnite in fata TV-ului, injurand-ul pe Boc? Deja pe mine ma deranjeaza ca atunci cand vine momentul sa-mi aleg conducatorii, votul meu e egal cu al tau, ca atunci cand imi cumpar de mancare din KFC, iti platesc tie scoala, asistenta medicala, drumuri, poduri, asistenta sociala si bani de somaj. Nu-mi cere sa-ti plang de mila ca, brusc, in loc de 800 de lei ajutor de somaj, statul iti da 600 si te trimite la plimbare mai devreme. Deja ma deranjeaza ca serviciile pe care eu le platesc din taxe si impozite, tu le primesti pe moca nefacand nimic. Deja sunt enervat de faptul ca jumatate din salariul meu si un sfert din restul de bani il impart cu statul, ca o c*rva cuminte ce sunt. Nu ma mai seca si tu cu pretentiile tale de egalitate si fraternitate. Nu-s egalul tau si daca-s fi fractu te-as trimite la munca.
Nu vorbesc de Romania , e vorba de planeta in general .
Cei mai priceputi din sat nu sunt tocma saraci, dar lucreaza la bogatan zi si noapte. Dar nu se plang, au acceptat conditiile de buna voie. N-au bani foarte multi, dar macar au ce pune pe masa si isi cresc copii in liniste. Si sunt liberi sa plece la alt bogatan oricand. Pe langa cei lenesi si saraci, mai exista insa o categorie care nu munceste la bogatan. Acestia sunt prietenii primarului si au gasit de munca la primarie. Traiesc din bani luati de la bogatan si ce si traiesc bine, fara sa munceasca prea mult. Stiu ca de acolo n-au unde pleca mai bine asa ca tin cu dintii de locul acela care ii poate imbogati peste noapte. Prietenii primarului s-au inmultit si au devenit tot mai lacomi.
Apoi vremurile s-au schimbat. Bogatanul a mai saracit, nu mai da bani in stanga si in dreapta. Bogatanul nu le mai poate da de lucru tuturor. Si-a mai redus angajatii, iar acestia au plecat catre alti bogatani pe care timpurile nu i-au lovit asa de mult. Acum nici primaria nu mai poate strange atatia bani ca sa plateasca toti prietenii primarului. Cei care s-au obisnuit cu un loc caldut si bani nemunciti, stiind ca n-au unde sa mai prinda asa pomana, urla de mama focului ca vine sfarsitul lumii. I-au atras de partea lor pe cei foarte saraci care nu prea stiu pe ce lume traiesc si acum vor sa se duca sa dea foc casei bogatanului, marele vinovat Niste neispraviti vor ajunge sa conduca obstea. Cand vor ajunge la putere nu vor fi in stare decat sa da vina unii pe altii, sau pe dusmani nevazuti, in timp ce totul se va scufunda. Am mai trait o data noi, romanii asta. Dar cei din vest poate nu stiu inca ce inseamna sa te joci cu socialismul. O grenada in mainile unei maimute.
Totusi eu as fi mai indulgent cu natura umana, oamenii au fost impinsi sa traiasca pe credit si asta cu mari eforturi si modificari structurale ale economiei si mesajelor media. La un moment dat s-a crezut a fi o idee buna..."o solutie de criza" cum vedem si acum multe la fel de eficiente ex. taxe, impozite, reduceri de salarii, toate pentru "Brogrezul Egonomig". Problema fundamenla a acestui sitstem nu este lenea si indolenta oamenilor, cum in mod extraordinar de agresiv sunt infierati cu manie proletara pe toate canalele media covarsitoarea majoritate a locuitorilor planete. Daca omul era cel creionat in aceste mesaje, nu am fi supravietit ca specie nici cat sa iesim din pestera. Sa nu uitam ca omul lenes si indolent este totusi cel care a achitat nota de plata a celor harnici si constiinciosi, asa cum le place sa se descrie acestor mari detinatori de capital. Nu stiu cum poti sa stai cu mana intinsa ca ultimul cersetor si in acelasi timp sa arunci cu pietre in cei de la care cersesti. Eficienta strategie! Intrebarea justa rezultata din analiza acestui sistem ar fi: cum dreq sa platesti o masa monetara de principal + dobanda (exponentiala , sa nu uitam) dintr-o masa monetara doar de principal, existenta in circulatie. De aici...concluziile curg lant...
- fuziunea la rece ( e-cat de la rossi )
- memristorul
astea 2 au sarit in mine, probabil altii stiu mai multe.
Ar mai fi si altele,dar deh, intr-o tara care nu stie altceva decat sa-i injure pe Basescu/Ponta/Antonescu sau sa stea cu sufletul la gura urmarind poznele Biancai e greu sa te informezi despre ce se intampla in lume.
'us de ce,dar cind aud de banci, credite, dobinzi, comisioane, imi aduc aminte de bancul acela de pe vremea ,,epocii de aur'' cu scroafa care trebuia sa fete 19 purcei, dar in final, fata doar unul.
@Costica, investitia in infrastructura este egala cu zero in criza actuala. Sunt state care au infrastructura foarte bine pusa la punct si totusi sunt in criza, cum explici asta? Nu inteleg de ce daca ti-ai raspuns singur: "Nimeni nu investeste pentru ca nimeni nu are idei cu reusita sigura" , ceva mai jos cauti rezolvarea in alta parte. Solutia de iesire din criza este repornirea consumului, ca ne place sau nu, continuand cu masurile de austeritate nu facem decat sa ne adancim in recesiune. NU SE FACE ECONOMISIRE in momente de criza, acumulezi cad esti in perioada de avant, Paradoxal, in perioada de criza, nici nu investesti, adica nimeni nu mai arunca cu banii aiurea, daca piata este prabusita ce rost are sa produci mai mult si/sau mai scump??? Creditarea excesiva si peste "bunul simt economic" a dus la supradezvoltarea capacitatilor de productie, cand piata s-a restrans ne intrebam ce sa facem cu atatia angajati si patronii concediaza si reduc productia pana la nivelul care este impus de cerere. Reducerea numarului de angajati determina o restrangere a cererii, frica indusa in subconstient determina fuga de credite, extrapoland aveti imaginea completa a situatie de azi. Adaugati reducerea resurselor naturale si situatia pare fara iesire. Scaderea va continua pana cand se va atinge un echilibru intre cerere si productie , moment in care stratificarea sociala se va finaliza, creditele se vor acoperi la valoarea principalului tiparit (dobanda oricum nu exista fizic).
Spre deosebire de indivizi care si-au luat credite pentru o casa, masina, in fine, ceva palpabil ( cerut de altfel ca garantie la banca ), statele s-au imprumutat ca sa-si achite cheltuielie curente. Nici o banca nu ar acorda imprumut unui individ care il solicita pentru a-si cumpara mancare sau plati intretinerea pe principiul : daca esti atat de sarac incat nu ai bani de azi pe maine, de unde sa ai bani sa iti platesti dobanzile ? Dar cu statul n-au gandit asa. Oamenilor de rand le-au cerut garantii imobiliare si in cel mai rau caz ii vor executa silit.
Problema care va ramane insa este aceea ca statele nu isi pot acoperi cheltuielile de pe o zi pe alta si traiesc de zeci de ani pe datorie... Azi noi ne bucuram ca ajungem la deficit bugetar de "doar" 3% ...
Dar in 30 de ani, cu dobanzi cu tot, inseamna ca acumulam o datorie de aproape 100% din pib...
Reducerea cheltuielior nu este acceptata de populatie care o percepe ca o privare de ceea ce li se cuvine, si ies in strada.
Politicienii de azi contribuie masiv adancirea acestei iluzii si isi vor vinde tara ( prin deficite ) pentru a ramane la putere, mai rau decat fanariotii ....
Realitatea e ca avem nevoie de alt fel de politicieni iar asta nu se poate intampla decat atunci cand vom avea alt fel de electorat. Si trebuie opriti prin lege sa mai faca deficite.