Firmele vor avea din nou posibilitatea, incepand cu anul viitor, sa deduca sumele cheltuite pe carburant la masinile folosite in transportul de persoane, cu maximum noua locuri, si TVA aferenta achizitiei de autoturisme, dupa interdictia aplicata in intervalul 2009-2011, dar numai in limita a 50%.

Plafonul de deducere de 50% din total va fi aplicat si pentru taxa pe valoarea adaugata aferenta combustibilului achizitionat pentru aceste masini, conform unui document guvernamental.

Prevederea va fi in continuare valabila pentru vehicule care nu sunt folosite la interventii, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, agentii de vanzari, taximetrie, instruire in cadrul scolilor de soferi, potrivit Mediafax.

In primavara anului 2009, Guvernul a decis, pe fondul crizei economice, ca acele cheltuieli de combustibil pentru vehiculele rutiere motorizate destinate exclusiv transportului rutier de persoane sa fie considerate drept cheltuieli nedeductibile la determinarea impozitului pe profit.

Simultan, a fost restrictonat si dreptul de deducere a TVA aferenta achizitiilor de autoturisme si combustibil.

Astfel, nu au mai fost considerate costuri deductibile cheltuielile privind combustibilul pentru vehicule cu o greutate maxima de pana la 3.500 kg si cu maximum 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, aflate in proprietatea sau in folosinta agentului economic.

De la aceasta restrictie au fost exceptate vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv taxi, pentru inchirierea catre alte persoane, pentru instruirea de catre scolile de soferi, pentru reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, masinile utilizate de agenti de vanzari si de agenti de recrutare a fortei de munca.

Interdictia a fost prelungita de Guvern prin mai multe acte normative, pana la 31 decembrie 2011.