Cea mai mare banca italiana, UniCredit, care a acuzat o pierdere neta de 10,641 miliarde de euro in trimestrul III, a anuntat luni noul sau plan strategic pentru 2010-2015, care prevede in mod special o recapitalizare de 7,5 miliarde de euro, relateaza AFP.

Pe plan social, banca a precizat ca va desfiinta 5.200 de locuri de munca, pana in 2015, in Italia, dintr-un total de 62.000 de salariati.

Cu un an in urma, banca inregistrase un profit net de 334 milioane de euro.

Anunt foarte asteptat de piete, banca a precizat ca va lansa o majorare de capital de 7,5 miliarde de euro, pentru a se conforma noilor exigente legate de fondurile proprii.

De asemenea, UniCredit a decis sa nu acorde dividende actionarilor sai in acest an.

In ceea ce priveste perspectivele, UniCredit mizeaza pe un profit net de 6,5 miliarde de euro in 2015, in cadrul acestui plan axat pe redresarea activitatilor italiene si a cresterii bancii in Europa Centrala si Estica.

UniCredit a indicat, intre altele, ca intentioneaza sa cedeze active ne-strategice.

Cotatia actiunilor UniCredit, care a fost suspendata pe Bursa din Milano inainte de anuntul acestui plan strategic, a fost reluata la 14,20 GMT, in scadere puternica (-6,4%).