Institutul International de Finante a spus ca un faliment necontrolat al Greciei poate costa economia mondiala mai mult de 1000 de miliarde de euro, intr-un raport oferit liderilor europeni, citat vineri de catre saptamanalul grec Athens News si preluat de AFP.

Conform Athens News, Institutul International de Finante (IIF) - organizatie care a negociat cu guvernul grec reducerea si restructurarea datoriei grecesti in numele creditorilor privati – a mentionat ca Banca Centrala Europeana va fi in particular afectata, data fiind expunerea sa la datoria Greciei si actiunile pe care aceasta trebuie sa le ia pentru a evita contagiunea crizei asupra altor state europene vulnerabile.

Dupa IIF, un default al Greciei ameninta sa destabilizeze direct Portugalia, Irlanda, Italia si Spania, iar recapitalizarea bancara necesara se ridica la 160 de miliarde de euro. De asemenea, aceasta estimeaza, conform Athens News, ca economia europeana va suferi o incetinire si o reducere a veniturilor fiscale in cazul falimentului grecesc.

Saptamanalul grec mentioneaza ca raportul a fost prezentat liderilor europeni pe 18 februarie.

''Avand in vedere aceste traume financiare, este dificil de conceput ca Grecia poate ramane un membru functional al zonei euro in cazul unui faliment dezordonat", spune raportul citat de catre Athens News.

In egala masura, IIF afirma ca implicatiile sociale si politice ale falimentului compromit eforturile Greciei de a implementa reformele cerute de creditori.

Institutul International de Finante, care are sediul la Washington, grupeaza mai mult de 400 de institutii financiare din 70 de state, inclusiv patru institutii bancare grecesti. Printre acestea se numara si banci sau subsidiare ale acestora care au expunere la datoria Greciei.