Bancile spaniole trebuie recapitalizate repede, a declarat duminica ministrul francez de Finante, Pierre Moscovici, citat de Reuters. Prezent la la Forumul Economic din Aix-en-Provence (din sud-estul Frantei), ministrul francez al Economiei si Finantelor, Pierre Moscovici, a salutat acordul pentru Zona Euro incheiat la Bruxelles si s-a aratat optimist cu privire la implementarea lui precizand totodata ca mai raman multe de facut, relateaza AFP.

"Pentru prima data dupa mult timp putem fi optimisti, chiar daca mai avem mult de lucru, mai ales la intalnirea Eurogrupului din 9 iulie", a declarat Moscovici intr-un interviu acordat publicatiei Le Figaro.

Summit-ul UE, care sa incheiat vineri a dat nastere la un acord care vizeaza reducerea tensiunilor referitoare la ratele dobanzilor pentru tarile in dificultate, inclusiv posibila implicare a fondurilor de ajutorare.

Acesta ofera, de asemenea, un pact de crestere in continuare, crearea de catre sfarsitul anului 2012, un mecanism de supraveghere financiara care implica BCE, un preludiu la o uniune de credit.

Zona Euro a decis la Summit-ul de la Bruxelles de la sfarsitul lunii iunie, sa puna in practica, pana la sfarsitul anului, un mecanism care sa permita recapitalizarea directa a bancilor, sub anumite conditii, prin fondurile de salvare FESF si MES. Banca Centrala Europeana ar unrma sa joace un rol esential in aceasta structura.

Liderii UE s-au pus de acord si asupra injectarii a 120 de miliarde de euro pentru relansarea economiei europene.

Intrebat daca Germania a trebuit sa cedeze in fata partenerilor europeni, ministrul Moscovici a insistat ca nu trebuie gandit "in termeni de castigatori sau perdanti".

"Intre Paris si Berlin, intre presedintele Republicii (Francois Hollande - n.r.) si cancelarul (Angela Merkel - n.r.), intre Wolfgang Schauble (ministrul german de Finante - n.r.) si mine, relatiile sunt bune", a afirmat ministrul Moscovici.