Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Din cauza secetei Hidroelectrica SA activeaza "Clauza de forta majora" in contractele de vanzare a energiei electrice, incepand cu 07.08.2012 ora 0:00

Hidroelectrica activeaza incepand de astazi "Clauza de forta majora" in contractele de vanzare a energiei electrice, din cauza secetei. Luna iulie a avut cele mai ridicate temperaturi inregistrate in ultimii 60 de ani si valori hidrologice scazute in toate sectoarele amenjate ale Hidroelectica, se arata intr-un comunicat al companiei. Fata de productia bugetata pentru luna august, de 1100 Gwh, Hidroelectrica va realiza, in actualele conditii hidrologice, o productie de doar 700 GWh, reprezentand un minim istoric de la infiintarea societatii pana in prezent. Ca urmare a activarii „Clauzei de forta majora” in cadrul contractelor comerciale de vinzare a energiei electrice, compania va reduce livrarile de energie, proportional cu reducerea productiei. Administratorul judiciar al Hidroelectrica sustine ca aceasta clauza va fi mentinuta pe o perioada cat mai scurta posibil. In ultimul an au existat mai multe perioade in care Hidroelectrica a activat clauza de forta majora.

Mugur Isarescu: BNR isi face datoria, face profit, din care 80% merge la Finante, la domnul Florin Georgescu

"Din luna aprilie, leul s-a decuplat de restul monedelor din regiune", a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. In cadrul conferintei de presa de luni in care a prezentat Raportul privind inflatia, Isarescu a precizat ca, "pe plan extern, avem o escaladare a pretului la materiile prime -grau si porumb". "Mai devreme sau mai tarziu aceasta se va reflecta si in Romania, pentru ca suntem o economie deschisa", a afirmat guvernatorul BNR. Potrivit acestuia, riscurile sunt in mod preponderent in sensul cresterii inflatiei in Romania. Iar motivele sunt cursul de schimb, perceptia despre tara pe care o transmitem din interior si dependenta sistemului bancar romanesc fata de cel european. "O reducere semnificativa a fluxurilor de capital din partea statelor europene ne ingrijoreaza, mai ales ca nu reusim sa absorbim fonduri europene", a afirmat Mugur Isarescu.

The Guardian: De ce criza din zona euro ameninta reforma liberala din Estul Europei

Criza din zona euro ameninta reforma liberala din Estul Europei, scrie cotidianul britanic The Guardian, care analizeaza erodarea democratiei si a economiei din statele situate in estul Uniunii Europene. Legile din Ungaria si decretele din Romania au atras recent mania Bruxelles-ului, noteaza publicatia britanica. Multi comentatori au asociat acest lucru cu efectele politice ale recesiunii, insa aceasta interpretare neglijeaza un efect important al crizei din zona euro: o schimbare a stimulentelor sub care aceste guverne opereaza. Desi consolidarea institutiilor liberale a fost cheia spre Uniune, aceasta nu a constrans aceste guverne in raspunsul dat efectelor politice ale crizei, in fata unui electorat dezorientat si din ce in ce mai eurosceptic. Gardianul real al acestor institutii este tot Uniunea, insa cu ce sanctiuni poate aceasta ameninta credibil guvernele care vad in viitorul lor fie disolvarea Uniunii, fie un statut de membru de 'clasa a doua', noteaza publicatia. Potrivit britanicilor, acesta este si motivul pentru care Budapesta si Bucurestiul isi pot permite sa infrunte mania Bruxelles-ului: daca vor actiona oportunist au beneficii politice interne mai mari decat costurile, iar riscul de a fi sanctionat de Uniunea Europeana nu ar altera calculele lor, scrie The Guardian.

Saab da General Motors in judecata si cere despagubiri de trei miliarde dolari, motivand ca americanii le-au provocat intentionat falimentul

Companiile Spyker si Saab au dat in judecata General Motors si au solicitat despagubiri de trei miliarde dolari. Cele doua companii sustin ca General Motors le-a provocat falimentul in mod intentionat. Spyker a preluat Saab la final de 2009 si a incercat sa o revitalizeze. Aceasta sustine insa ca General Motors a intervenit in mod ilegal in tranzactia prin care Saab ar fi beneficiat de investitii masive de la un grup chinez care ar fi putut aduce pe linia de plutire compania suedeza. In plangere se mentioneaza faptul ca General Motors a impiedicat tranzactia cu chinezii pentru ca s-a temut de concurenta dintre marcile sale si noul Saab pe piata din China.