Guvernul a aprobat proiectul legii retrocedarilor, urmand sa fie trimis Parlamentului

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 10 aprilie 2013, 19:21 Economie | Finanţe & Bănci

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist in Romania. Acest proiect de lege, pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea saptamana viitoare, va fi trimis spre Parlament.

Premierul Victor Ponta a declarat in deschiderea sedintei de Guvern de miercuri, ca in sedinta Cabinetului de saptamana viitoare e posibil sa fie discutata adaugarea unor noi amendamente la proiectul de lege referitor la retrocedari, inclusiv amendamente ce vizeaza dreptul cultelor, informeaza Agerpres.

"Oricum o sa avem o noua sedinta probabil martea viitoare in care sa vedem ce amendamente vin si practic, daca ne-a scapat ceva, fie ca e vorba despre dreptul cultelor, fie ca e vorba de alte situatii speciale, sa le putem incorpora. In momentul in care avem acordul CEDO, in momentul in care avem toate procedurile facute, vor mai ramane cativa populisti si prieteni ai samsarilor din Parlament care vor tipa ca nu sunt de acord, insa cred ca ceea ce s-a intamplat in urma cu saptezeci de ani am platit si platim destul noi cei de acum, insa trebuie sa punem la un moment dat o stavila", a spus premierul.

Pe de alta parte, Ponta a remarcat ca desi "toata lumea vrea dezbatere publica", atunci cand proiectele sunt supuse acestui procedeu, "nu le mai dezbate nimeni". Premierul a mentionat ca in sedinta de miercuri ar urma sa fie adoptat proiectul legii retrocedarilor, care va fi trimis Legislativului.

"O sa va rog, astazi, daca adoptam proiectul de lege si il trimitem catre Parlament pentru procedura de angajare, sa continuati dialogul chiar si dialogul aparut mai tarziu. Eu am un foarte mare respect [...] pentru toate cultele religioase din Romania, cred ca prin aceasta lege trebuie sa redam tot ceea ce se poate reda, am vazut ca aseara s-a aflat ca adoptam o lege. Legea e de mai mult de o luna pe site. [...] De doua luni tot vorbim si ne contrazicem si reparam si adaugam", a spus Ponta.

Cardinalul Lucian Muresan, lider al Bisericii Greco-Catolice din Romania, i-a adresat marti o scrisoare primului-ministru Victor Ponta prin care se solicita amanarea asumarii raspunderii Guvernului in privinta legii retrocedarii proprietatilor confiscate de regimul comunist.

In numele Bisericii Romano-Catolice si a Bisericii Greco-Catolice din Romania, "afectate direct" de acest demers, cardinalul Muresan solicita Guvernului sa amane asumarea raspunderii pe acest proiect de lege pana la sfarsitul lunii aprilie, acordandu-le astfel timpul necesar sa aduca amendamente la articolele proiectului de lege care privesc cele doua Biserici.

In documentul semnat de cardinalul Muresan se arata ca Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica din Romania au aflat, luni seara, dintr-o emisiune televizata, ca Guvernul urmeaza sa aprobe, in sedinta de miercuri, proiectul Legii retrocedarii proprietatilor confiscate de regimul comunist, pentru care isi va angaja raspunderea in Parlament cel mai probabil in cursul saptamanii viitoare.


Citeste mai multe despre   










1841 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi