Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, Dan Sova, a declarat, vineri, ca bugetul institutiei pe care o conduce preia banii suplimentari obtinuti prin majorarea accizei pe combustibil la 7 eurocenti, fonduri care vor fi alocate jumatate pentru constructia de autostrazi, iar cealalta jumatate pentru drumuri nationale, relateaza Mediafax.

"Taxa de 7 eurocenti, asa cum am spus, merge in bugetul Departamentului de proiecte de infrastructura, pe autostrazi si drumuri nationale (...) Nu ai cum sa afectezi un anumit venit unei anumite cheltuieli, e impotriva legii din 1991, de la prima lege a finantelor publice. Dar dincolo de treaba asta, normal ca putem discuta principial pentru ce se pune o taxa. Aceasta taxa s-a pus pentru a se finanta autostrazi si drumuri nationale. (...) Bugetul a crescut cu aproximativ un miliard de lei, deci banii se regasesc, daca are cineva buna credinta sa se uite la cifre", a sustinut ministrul.

Sova a fost intrebat ce pondere din taxa de 7 eurocenti se va aloca pentru autostrazi si cat pentru drumuri nationale.

"Din total buget, cam 50% se duce pe autostrazi, 50% drumuri nationale si variante ocolitoare. Nu s-a facut un asemenea calcul, ca e un singur buget care trebuie sa finanteze toate obiectivele", a replicat Sova.

In sedinta comisiilor de buget-finante in care s-a discutat bugetul pe 2014 al institutiei pe care o conduce, Dan Sova a avut o serie de dispute cu deputatii PDL Gheoghe Ialomitianu si Andreea Paul in legatura cu veridicitatea afirmatiei ca toti banii din majorarea accizei se regasesc la institutia pe care o conduce.

Ministrul a sustinut ca bugetul departamentului pe care il conduce este construit pe taxa de 7 eurocenti. "Bugetul fata de anul trecut este mai mare cu un miliard de lei la CNADNR, la departament la noi, si bugetul se bazeaza tocmai pe existenta acestei taxe", a sustinut Sova.

Ialomitianu a replicat ca suma prevazuta din bugetul de stat este mai mica, suplimentarea fiind din alocarile de fonduri europene.

"Efortul bugetului de stat, dand la o parte BEI, dand la o parte fondurile europene, efortul efectiv al bugetului de stat este mai mare cu 688 de milioane de lei", a sustinut Sova.

In discutie a intervenit si ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, care a sustinut ca in bugetul de stat sunt incluse fondurile europene, fonduri rambursabile si nerambursabile.

Voinea a precizat ca majorarea accizei la carburanti determina sume care sunt distribuite din bugetul de stat pe o serie de prioritati.

"In ceea ce priveste bugetul SGG pe partea de transporturi, bugetul total depaseste semnificativ incasarea din cresterea accizei cu 7 eurocenti cu 1,4 miliarde", a mai spus Voinea, dupa ce Ialomitianu l-a acuzat ca ar minti.

Ulterior, deputatul PDL Andreea Paul l-a intrebat pe Dan Sova care sunt proiectele prioritare ale Guvernului pentru anul viitor.

"Sunt in proiectul de buget insirate toate, e o anexa acolo, e suficient sa o cititi", a replicat Sova.

Ulterior, ea a intrebat care sunt primele trei proiecte prioritate.

"Primele trei de pe lista", a afirmat ministrul. In cele din urma, la insistentele deputatului PDL, Sova a citit din lista invocata.

"Si fii-mea prefera sa-i citesc eu: autostrada Lujoj - Deva, reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria si constructia autostrazii Sebes - Turda", a continuat Sova.

"Nu as vrea sa va fiu student, ca as pleca repetent la viata de la dumneavoastra", i-a mai spus Sova Andreei Paul.

Deputatul PDL i-a replicat lui Sova ca il roaga "sa-si cumpere primii sapte ani de acasa".

Un alt schimb de replici a pornit de la amendamentul sustinut de catre deputatul PDL Gheoghe Ialomitianu, care propunea suplimentarea bugetului institutiei cu 1,2 miliarde de lei pentru proiectul autostrazii Bucuresti - Brasova, cu "sursa de finantare cei 7 eurocenti".

Deputatul PSD Viorel Stefan a intervenit spunand ca este vorba despre "un amendament facut la misto", solicitand ca acesta sa nu fie supus votului.

Ulterior, Dan Sova a afirmat ca "autostrada Comarnic - Brasov nu se finanteaza din bani de la bugetul de stat, se finanteaza din bani privati". "Ca atare, in bugetul de stat exista un buffer de 400 de milioane de lei care acopera ceea ce se poate face ca stadiu fizic in anul 2014", a explicat ministrul.

Ialomitianu l-a acuzat ca nu tine minte de la un minut la altul minciuna, deoarece proiectul este prevazut in legea bugetului cu finantare integrala de la bugetul de stat.

Sova a revenit precizand ca ii pare rau ca trebuie sa faca cu deputatul PDL anul II de la ASE.

"O concesiune se finanteaza din bani privati dupa ce se finalizeaza constructia si incepe operarea pe cei 26 de ani cat au ramas pana la 30, se acopera ceea ce nu recupereaza din exploatarea autostrazii respective din plati de disponibilitate. S-a pus acest buffer de 400 de milioane de lei, care acopera pana la momentul in care Eurostatul va da o scrisoare care va stabili daca aceasta autostrada se afla pe deficit sau in afara deficitului", a mai spus ministrul.

El a mai spus ca amendamentul lui Ialomitianu trebuie respins "ca fiind paralel cu bugetul".