Guvernul a aprobat miercuri, printr-un Memorandum, partea a doua a Planului de actiune a Programului de implementare a unor masuri de buna guvernare in economie, initiat anul trecut. Prin acest instrument se urmareste calibrarea reglementarilor guvernamentale in raport cu cerintele si asteptarile mediului de afaceri si partenerilor sociali. Consecinta directa va fi stimularea dezvoltarii economice si sociale, prin asigurarea unui cadru normativ general coerent, eficient si predictibil, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Masuri cuprinse in Planul de actiune:

  • Solicitarea de comentarii cu privire la implementarea primei parti a Planului de actiune si analizarea acestora in vederea imbunatatirii guvernarii;
  • Realizarea unui proiect-pilot de evaluare a impactului reglementarilor (RIA ¬ Regulatory Impact Assessment), folosind metodologiile Bancii Mondiale in domeniu;
  • Adoptarea unei perioade obligatorii de consultare, cu toti actorii interesati, in conformitate cu standardele internationale, privitoare la intentiile de reglementare; realizarea, in acest sens, a unui proiect-pilot de consultare;
  • Imbunatatirea procesului de achizitii publice, inclusiv prin rezolvarea proactiva a oricarui abuz juridic care poate bloca initierea si/sau incheierea proiectelor publice;
  • Reducerea numarului ordonantelor de urgenta cu minim 25% pe an;
  • Crearea si implementarea, printr-un proces formal, a unui cadru pentru privatizarea intreprinderilor de stat, precum si pentru introducerea unui management profesionist in intreprinderile de stat;
  • Publicarea anuala a unui calendar centralizat al fondurilor UE;
  • Continuarea proiectului Agenda digitala.