"Aderarea la zona euro presupune nu doar convergenta reala, chiar daca sunt economisti care spun ca poti intra in zona euro si cu un PIB/locuitor de 40% -50% ca faci fata. Eu zic ca noi avem un deficit de analiza economica. Daca pledam cu nonsalanta pentru intrarea rapida in Euro inseamna ca nu intelegem care sunt problemele cu functionarea zonei euro si ca ai nevoie de convergenta reala pentru a nu te sufoca acolo. Aceasta zona are imperfectiuni institutionale. Chiar si Uniunea Bancara este imperfecta- tot bugetele nationale sunt cele care vor prelua povara in cazul unor esecuri", a spus marti profesorul Daniel Daianu. Tot ce vorbesc acuma nu este in numele CA al BNR ci opiniile mele,a adagat economistul roman, ceea ce nu inseamna ca ma pot disocia suta la suta de institutia pe care o reprezint.

Daniel DaianuFoto: Agerpres

Noi vorbim de convergenta reala, a mai adaugat Daianu, dar foarte putin despre functionarea Eurozonei. "Poate ca sa nu-i suparam pe unii, pe altii. Cehia ar putea maine sa intre in euro, dar nu intra!. Polonia, la fel! Dar nu intra. Eu nu spun ca nu, ca te obliga si tratatele. Dar trebuie sa judeci foarte atent costurile si dezavantajele. Nu mai vorbesc de faptul ca, batand la usa nu esti primit automat. Am vazut luari de pozitie, am considerat ca este firesc sa exprim unele ganduri si sa spun ca e nevoie de mai multa analiza economica. Suferintele zonei euro se datoreaza si faptului ca ratiunile economice au stat in spatele celor politice. Exista un clivaj intre Nord si Sud. Ai nevoie de spatiu de manevra, si asta s-a verificat in acest ani de criza", a mai spus Daianu.

Asculta mai jos un fragment din interventia lui Daniel Daianu de la lansarea studiului Deloitte , comandat de Consiliul Patronatelor Bancare din Romania, pe marginea sistemului bancar

Descarca fisierul audio in format MP3

￯Ce a mai spus marti, Daianu:

  • Economia creste cu o medie de 3% intr-un context cu incertitudini foarte mari. Pachetul fiscal trebuie sa protejeze echilibrele. Si eur cred ca sunt oameni in Ministerul de Finante care sa inteleaga acest lucru, pentru ca  Anvergura schimbarilor fiscale este foarte mare. Perioada dificila in economia europeana va continua. Reducerea TVA eva provoca un soc deflationist si am putea avea o deflatie temporara, ceea ce va fi o situatie curioasa pentru noi.
  • Investitiile sunt esentiale pentru o crestere durabila. Daca tai cheltuielile cu investitiile ca sa reduci deficitele, trebuie la un moment dat sa revii la sustinerea acestor investitii pentru a asigura o crestere sustenabila. Finantarea schioapata in toata Europa. Europa depinde covarsitor de banci- 70% din finantare, adica invers fata de SUA. .
  • Acolo unde indatorarea e masiva in dolari, vor avea dificultati mari atunci cand FED va mari dobanzile, care e o chestiune de timp. Si eu cred ca mai degraba in septembrie se va intampla acest lucru, mai degraba decat in iunie. Devalorizarile competitive sunt de fapt un razboi al valutelor. Unii spun ca nu exista acest razboi al valutelor, dar va spun ca el exista! Guvernele incearca prin deprecieri sa isi sprijine economiile. Foarte multe mii de miliarde de dolari s-au scurs catre Asia si cred ca vom avea o noua criza de balante de plati cu reverberatii.
  • A crescut numerarul in masa monetara. Avem un sistem bancar aparent sub-dimensionat. Nu ca numar de banci ci ca stoc de credit al sectorului privat. Acest lucru se explica prin fluxurile de bani din economia subterana.
  • Trebuie protejate echilibrele macro si mentinute buffere. Perioada care vine nu e usoara. Si rezerve consistente la BNR asa cum si cele de la Finante e bine sa fie mentinute.

Reamintim ca o pozitie oarecum similara a adoptat si Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "Apare intrebarea daca noi suntem pregatiti sa facem primul pas, sa intram in mecanismul cursurilor de schimb (ERM II). (...) ", a declarat recent guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, la Conferinta de Risc de Tara Coface.

Din punct de vedere tehnic, data tinta stabilita pentru 2019 printr-un consens verbal presupune intrarea in ERM II in prima jumatate a anului viitor si participarea la acest mecanism pentru o perioada minima de doi ani.

"Dincolo de dificultatea stabilirii paritatii centrale, participarea la ERM II reclama si un anumit nivel de pregatire al economiei, dat fiind ca regimul comporta unele riscuri. Minimizarea unor astfel de riscuri, dar si indeplinirea criteriilor de la Maastricht la orizontul la cel putin al doilea an de participare la ERM II accentueaza importanta finalizarii ajustarilor majore de politica economica inainte de adoptarea acestui regim de curs de schimb", a spus Isarescu.

Seful BNR a punctat ca trebuie efectuate si ajustari de natura monetara inainte de intrarea in mecanismul ratelor de schimb, respectiv incheierea procesului de armonizare a ratelor rezervelor minime obligatorii cu cele prevalente in zona euro.

Romania este singurul stat membru UE fost comunist din estul Europei, in afara zonei euro, care are in prezent o data tinta pentru adoptarea monedei unice.

"In celelalte state prevaleaza o atitudine de expectativa motivata nu neaparat de dificultatea incadrarii in criteriile de convergenta nominala, (..) ci de o revizuire de substanta a abordarii procesului de trecere la euro in ansamblul sau. Aceasta revizuire s-a produs pe fondul estomparii avantajului adoptarii euro, concomitent cu cresterea vizibilitatii costurilor acesteia, la care se adauga disparitia avantajului pe care statutul de membru al zonei euro il ofera din perspectiva costurilor de finantare. In plus, beneficiile procesului de integrare comerciala apreciate anterior ca fiind incontestabile au fost sensibil diminuate de trenarea cresterii economice in tarile din zona euro", a adaugat guvernatorul.

In ceea ce priveste costurile adoptarii euro, faptul ca reculul economic din tarile Europei Centrale si de Est cu regim de curs de schimb flotant s-a dovedit mai moderat decat cel inregistrat in statele cu regim fix a evidentiat importanta existentei acestui element de flexibilitate in politica economica.

"A devenit mai evident ca oricand ca, fara acest ajustor, o trecere premamtura la euro este cel putin din perspectiva imediata un proces indezirabil", precizeaza guvernatorul bancii centrale.

Isarescu a accentuat si aparitia unor costuri directe ale intrarii in zona euro provocate de criza datoriilor suverane si de instituirea mecanismelor de rezolutie, iar suportarea acestor costuri presupune un efort substantial suplimentar.

"Din punct de vedere politic, este dificil de explicat publicului necesitatea contributiei financiare la mecanisme de care deocamdata beneficiaza tarile mai bogate", a adaugat guvernatorul.

El a aratat ca este esentiala pregatirea riguroasa a procesului de adoptare a monedei euro.