"​Leul s-a tranzactionat luni fara variatii mari in jurul valorii de 4,46/EUR, langa care a inchis, ignorand tendinta regionala de apreciere, intr-o zi cu volume mici. Pentru astazi ne asteptam ca EUR/RON sa se tranzactioneze fara variatii mari in jurul a 4,4600. O nominalizare de premier care ar fi probabil acceptata de Parlament ar putea trimite perechea sub 4,45", scriu economistii ING intr-un raport transmis marti investitorilor. Consultarile presedintelui Iohannis cu principalele partide nu au adus vreun rezultat clar, se mai arata in raport. "Fostul partid de guvernare PSD il propune acum pe viceguvernatorul Liviu Voinea (fost membru de partid) pentru functia de premier, propunerea fiind respinsa de PNL, care a cerut un premier tehnocrat si a renuntat la optiunea alegerilor anticipate", mai noteaza autorii documentului

HotNews.roFoto: Hotnews

Presedintele Iohannis ar putea desemna astazi pe cineva sa formeze guvernul, potrivit liderului PSD. "Credem in continuare intr-o rezolvare rapida a instabilitatii politice, scenariu favorabil pietelor leului", mai scriu economistii ING

Avansul productiei industriale a incetinit la 3,4% (ritm anual) in septembrie de la 3,7% in august dupa ce si expansiunea sectorului prelucrator s-a temperat usor. Productia de energie ramane favorabila gratie exporturilor catre tarile regionale. Astfel, datele indica o contributie pozitiva din partea industriei la cresterea PIB in T3 2015.

Randamentul pe termen foarte scurt a ramas neschimbat la 0,45% in aceasta dimineata. Segmentul 1M-3M a fost cotat la 0,70-0,95%, cu o scadere de 10 puncte de baza a randamentului implicit 1M. MF a vandut obligatiuni de 100 milioane lei cu scadenta in 2027 pentru randamente mediu/maxim de 4,21/4,26% fata de asteptarile noastre pentru un nivel maxim peste 4,20%. O licitatie slaba, cu o cerere care a depasit oferta de 1,6 ori. Pe piata secundara, randamentele au inchis aproape de nivelul de vineri in conditiile in care participantii la piata urmaresc evenimentele de pe scena politica.