Liberalul Daniel Zamfir, initiatorul Legii darii in plata, a declarat, marti, ca programul "Prima Casa" nu va disparea prin aplicarea legii sale, iar garantia statului va fi asigurata in continuare prin acest proiect, urmand sa depuna si un amendament care sa specifice acest lucru.

Daniel Zamfir, initiatorul legiiFoto: cdep.ro

"Ceea ce face BNR zilele acestea este absolut inacceptabil. L-am auzit pe un viceguvernator BNR (Bogdan Olteanu - n.r.) spunand ca in Romania exista riscul sa dispara creditarea imobiliara, ori asa ceva e absolut de neimaginat. Eu cataloghez tipul acesta de declaratii continue un soi de instigare. Sigur, pare si asa, un joc de poker in care plusam, plusam, pana nu stim cand, dar a spune asa ceva e o mare minciuna", a spus Daniel Zamfir marti, intr-o conferinta de presa, conform News.ro

Potrivit acestuia, Bogdan Olteanu a "confirmat" prin declaratiile sale ca nu darea in plata afecteaza creditarea, ci legea adoptata de Parlament la finalul anului 2015, prin care este transpusa in legislatia nationala o directiva europeana privind procedura de "bail-out", mai sustine Zamfir, citat de publicatia electronica wall-street.ro. "A deconspirat tot acest santaj al bancilor, care continua sa spuna ca maresc avansul din cauza legii darii in plata", a afirmat liberalul.

Daniel Zamfir a reluat solicitarea catre deputati, care urmeaza sa discute in Comisia juridica Legea darii in plata, de a elimina plafoanele impuse in dezbaterile din Senat.

Avansul la creditele pentru locuinte va creste pana la aproximativ 40%, ca efect cumulat al Legii darii in plata, care elimina alte garantii in afara de imobilul cumparat, si al unei legi votate in luna decembrie in Parlament, care transpune o directiva europeana in legislatia romaneasca, a declarat, duminica, viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Bogdan Olteanu.

Oficialul Bancii Nationale a fost invitat intr-o emisiune televizata alaturi de unul dintre initiatorii legii darii in plata, deputatul PNL Daniel Zamfir.

"Domnul Zamfir poate nu-si aminteste - in decembrie a votat o lege de transpunere a unei directive europene, prin care avansul va fi marit cu toate garantiile pe care legea darii in plata le-a eliminat. Daca se elimina toate celelalte garantii si ramane doar imobilul, avansul va fi probabil in jur de 40%, poate mai mult, potrivit legii votate de domnul Zamfir in decembrie. E o obligatie legala", a afirmat Olteanu, la Pro TV.

Declaratia viceguvernatorului vine dupa ce patru banci de pe piata romaneasca au anuntat ca au majorat avansul pentru creditele imobiliare. Masura bancherilor este considerata o "razbunare" de catre initiatorii legii.