Deprecierea lirei sterline a urcat tranzactiile valutare la banci. Dealer: Cei cuprinsi de panica au vandut, iar cei mai isteti au cumparat, mizand pe revenirea sterlinei

de Dan Popa     HotNews.ro
Vineri, 24 iunie 2016, 14:13 Economie | Finanţe & Bănci

Lira sterlina
Foto: sxc.hu
Au fost ceva mai multe tranzactii pe lira astazi, dar nu semnificativ mai mare, undeva de pana la 10% in plus fata de media obisnuita a zilei, a declarat pentru HotNews.ro reprezentantul unei mari banci comerciale. "Au predominat vanzarile, insa au existat si achizitii de lire sterline, facute de cei care mizeaza pe o viitoare intarire a monedei. Acest comportament se manifesta similar de cate ori euro se depreciaza in fata leului. Foarte multa lume se sperie si fuge sa scape de moneda slaba, dar pe termen mediu pierd", mai spune reprezentantul bancii. In bancile romanesti existau la inceputulu anului depozite de circa 140 milioane de lire sterline, din care circa 33 de milioane de lire sunt depozite ale companiilor, iar restul sunt impartite intre persoanele fizice-rezidenti si nerezidenti.

"La noi au existat vineri pana la pranz circa 50 de schimburi valutare pe lira sterlina la nivelul intregii tari, din care 10 au fost cumparari si circa 40 vanzari. Suma medie/tranzactie a fost de ordinul sutelor de lire sterline", a declarat pentru HotNews.ro reprezentantul altei banci locale.

Inafara bancilor, romanii care trimit lire in tara folosesc fie serviciilegen Western Union, fie procedura ne-bancarizata, fie prin prietenii care se intorc in tara fie prin soferii de microbuze care fac curse in Regatul Unit.

Potrivit unor estimari neoficiale, sumele bancarizate in tara reprezentand remitentele romanilor din Marea Britanie reprezinta circa 30% din total.


Citeste mai multe despre   












Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

8556 vizualizari

  • +6 (12 voturi)    
    Istetii se numara la final (Vineri, 24 iunie 2016, 14:34)

    serbanTeodor [utilizator]

    "Istetii" or astepta sa se indrepte situatia, dar s-ar putea sa isi dea seama ca sunt ultimii fraieri care n-au scapat de lire.
    Bine, si mai sunt istetii adevarati care au lire si tipa ca acum e bine sa cumperi lire ptr ca fraierii sa muste si sa poate ei sa scape cu pierderi minime.
  • +5 (5 voturi)    
    Anglia e pe faras (Vineri, 24 iunie 2016, 15:40)

    Alui [utilizator]

    Cum o sa-si revina lira britanica daca economia se duce in jos? Bancile ies, investitorii straini ies (bursa din Londra a pierdut 100 de miliarde de lire azi) pentru ca exporturile din UK o sa fie taxate deci produsele lor o sa fie mai scumpe. In plus vor sa iasa si scotienii cu totul din UK. Englezii o sa fie fii ploii si deja au realizat asta. Se vorbeste despre un al doilea referendum, ca unii s-au razgandit.
    • 0 (0 voturi)    
      depinde de perspectiva (Vineri, 24 iunie 2016, 17:21)

      Ciprian2020 [utilizator] i-a raspuns lui Alui

      marea britanie inseamna si commonwealth-ul actual cu 58 de tari pe multe continente si se poate face o analiza cu o eventuala aderare a tarilor scandinave si alte tari bogate. caz in care tot "britonii" ar iesi in mare castig.
  • +10 (12 voturi)    
    Wow, marea si importanta piata (Vineri, 24 iunie 2016, 16:08)

    Cuca [utilizator]

    romaneasca :-))

    50 de tranzactii.....

    Tranzactia medie... cateva sute de lire :-)

    Sunt sigur ca pietele financiare occidentale, ca si cele din Asia de Sud-Est, sunt cu ochii pe noi, pentru semne si tendinte !
    • 0 (0 voturi)    
      ai cicit rapid (Vineri, 24 iunie 2016, 17:13)

      Ciprian2020 [utilizator] i-a raspuns lui Cuca

      vezi ca ai omis link-ul de 140 milioane de lire sterline in depozite. asta inseamna ca pe bogati nu-i afecteaza brexit-ul.
  • 0 (0 voturi)    
    si nimic despre curs (Vineri, 24 iunie 2016, 17:12)

    Ciprian2020 [utilizator]

    pe net se vede si 5.3287 pt sume sub 10k
    iar la casele valutare cursul e si mai slab
    pe langa curs, mai ramane ca necunoscuta si soarta depozitelor. pot fi convertite ulterior.
    daca lira sterlina se depreciaza vs ron cu -20% (cum zicea George Soros) cursul ar putea scadea sub 4,9 pe termen scurt.
    sansa mare pentru un Leu puternic !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri