Profitul net de 36 milioane euro, obtinut de Raiffeisen Bank in prima jumatate a anului 2016 ramane in scadere fata de cele 48 milioane euro in aceeasi perioada din 2015, dar rezultatele din 2016 au fost afectate in principal de doua evenimente: provizioanele de 42,5 milioane euro pentru pierderi posibile in urma intrarii in vigoare a legii "darii in plata" si respectiv un castig de 21 milioane euro in urma tranzactiei de achizitie a Visa Europe Limited de catre Visa Inc.

Steven van Groningen, CEO Raiffeisen si unul dintre fondatorii CPBRFoto: Hotnews

Eliminand efectele acestor evenimente, profitul net a avut o evolutie pozitiva, +13% fata de anul precedent, spun reprezentantii bancii.

Calitatea portofoliului de credite s-a imbunatatit: rata creditelor neperformante a scazut de la 7,2% in iunie 2015, pana la 6,9% in 2016.

Lichiditatea bilantului este foarte buna, finantarea fiind asigurata in proportie mare din depozitele clientilor si peste o treime din active plasate in instrumente lichide. Rata creditelor nete raportate la depozite s-a imbunatatit, de la 0,84 in 2015 pana la 0,81 in 2016.

"Am finantat economia in 2016 prin credite nou aprobate de peste 1,4 miliarde euro, in crestere cu 32% fata de anul precedent: originarile de credite de nevoi personale pentru persoane fizice (350 milioane euro in 2016) au crescut cu peste 50% fata de perioada similara din 2015", mai arata reprezentantii Raiffeisen Bank.

Creditele nou aprobate destinate corporatiilor au crescut cu 40% fata de anul precedent, banca participand la unele dintre cele mai mari tranzactii sindicalizate din piata romaneasca.

Cresterea portofoliului de credite cu 6% a fost completata de achizitia, in prima jumatate a acestui an, a unui portofoliu de credite de 75 milioane euro de la o companie din cadrul grupului RBI. Astfel, creditele nete au crescut cu 8%, de la 3,92 miliarde euro in iunie 2015, pana la 4,21 miliarde euro in 2016.

"Sunt foarte multumit de evolutia bancii in primele sase luni ale acestui an. Veniturile operationale au crescut cu 15%, pana la 247 milioane euro si cu 5% daca excludem efectele tranzactiei VISA. Avem crestere sustinuta atat in portofoliile de credite si depozite, dar si surse diversificate de generare a veniturilor bancii. Toate acestea ne-au permis sa facem fata cu succes unui mediu dominat de rate de dobanda scazute si schimbarilor legislative care ne-au afectat activitatea. Veniturile nete din dobanzi, principala noastra sursa de venit, au aratat rezistenta la impactul ratelor de piata foarte scazute si au crescut usor, sustinute de cresterea portofoliului de credite. Activitatea tranzactionala s-a intensificat de asemenea; avem o crestere cu 9% in numarul de plati procesate in sistemele noastre, care a contribuit la cresterea veniturilor nete din comisioane cu 7%" a spus Steven van Groningen, presedintele&CEO Raiffeisen Bank

Tendinta de scadere a costurilor cu provizioanele a continuat, urmand evolutia pozitiva a economiei in ansamblu si imbunatatirea comportamentului de plata al clientilor: provizioanele pentru deprecierea creditelor (normalizate, fara efectul legii Darii in Plata) au scazut pana la 26 milioane euro, fata de 32 milioane euro la jumatatea anului 2015. Strategia prudenta de risc isi arata rezultatele si in rata creditelor neperformante, care a scazut de la 7,2% in iunie 2015, pana la 6,9% in iunie 2016.

Baza de costuri a ramas stabila, iar cresterea raportata de 3% provine din schimbarea metodologiei de raportare a costurilor cu asigurarea depozitelor (in totalitate in prima jumatate a anului 2016, fata de alocare lunara in 2015).