Mediul de afaceri din Romania este, cu mici si notabile exceptii, la pamant, necesitand un set de politici publice care sa incurajeze revirimentul economic al businessului privat. De la imbunatatirea relatiei cu Fiscul, la faptul ca 90% dintre firme au presiuni enorme asupra profiturilor din cauza gradului scazut de inovare si a cheltuielilor cu salariile - au fost nu mai putin de 12 majorari salariale in ultimii 8 ani- mult peste ceea ce pot sustine firmele. In plus, numarulfrmelor care ies din piata este dublu fata de cele care intra.

Eugen-Anicescu-Country-Manager-Coface-RomaniaFoto: Hotnews

"Avem un antreprenoriat embrionar, simulam de fapt antreprenoriatul. Numarul companiior care ies din piata este dublu fata de cele care intra. Avem o redistribuire ineficienta in contextul polarizarii- firmele mari isi multiplica profiturile, iar cele mici saracesc. Companiile isi recupereaza tot mai greu creantele- 114 zile in medie. Iar ultima provocare este calitatea fortei de munca- tot mai redusa numeric si tot mai putin educata", au spus joi reprezentantii Coface Romania.

Nu poti ajuta toate sectoarele din economiei. Noi nu avem sectoare strategice, nu parem sa avem prioritati

Salariul minim ca pondere in cel mediu a ajuns la 45% de la 25-26% in urma cu cativa ani, ceea ce il face tot mai dificil de gestionat in cadrul cheltuielilor firmei.

Economistii Coface sugereaza cateva directii in care Guvernul ar putea face pasi consistenti:

  • promovarea unor sectoare strategice pentru a sustine un model de crestere bazat pe productie interna si exporturi (agricultura, industria prelucratoare, industria chimica, IT)
  • reforme structurale pentru: reducerea birocratiei si coruptiei;cresterea gradului de colectare a veniturilor fiscale;reducerea economiei subterane.
  • mai multa transparenta pentru o predictibilitate in justitie si in mediul de afaceri

Romania trebuie sa dea semnale in directia stabilitatii si predictibilitatii economice. Consumul ar trebui incurajat catre productia interna, nu neaparat catre export. Nu sunt incurajate probleme pe termen lung privind Educatia si Sanatatea, iar frecventa schibarilor legislative si fiscale trebuie redusa. Investitorii urasc instabilitatea legislativa si isi vor amana investitiile. Mai ales in lumina ultimelor evenimente.

Ideea e ca nervozitatea in intreaga lume este in crestere. Riscurile politice vor continua sa reprezinte o preocupare majora in 2017.

Dintre zonele cu economii avansate, Europa este cea care se confrunta cu cele mai mari incertitudini politice, deoarece asteapta rezultatul unei serii de batalii electorale decisive, precum si detalii privind conditiile exacte ale Brexitului. Pe parcursul anului trecut, indicatorul european de risc politic Coface a crescut cu o medie de 13 puncte pentru Germania, Franta, Italia, Spania si Marea Britanie. Daca tulburarile politice majore continua, la o scara similara cu cea a referendumului britanic, cresterea europeana ar putea incetini cu o medie de 0,5 puncte.

Riscurile politice in tarile in curs de dezvoltare sunt mai mari decat oricand, fiind determinate de nemultumirea sociala si de riscurile de securitate sporite. CSI, (din cauza Rusiei, cu un punctaj de 63% din 100% in 2016) si regiunile Africa de Nord/ Orientul Mijlociu (Turcia si Arabia Saudita avand amandoua un punctaj de cate 62%) prezinta cele mai mari riscuri in randul principalelor economii emergente. Cresterea frustrarilor politice si sociale in Africa de Sud este partial responsabila pentru retrogradarea evaluarii sale la clasa C, intr-un context de crestere foarte slaba.

Riscurile de securitate, care includ atacurile teroriste, conflictele si pierderile de vieti omenesti, reprezinta un nou factor in determinarea indicatorului de risc politic in tarile emergente. Dupa cum era de asteptat, acestea ating cotele cele mai ridicate in Rusia si Turcia.

Vezi mai jos prezentarea integrala facuta joi de liderii Coface Romania:

documente

Coface-Prezentare-Conferinta-de-presa-FEB-2017

(2 Feb 2017) PDF, 835KB