Cresterea economica nu este o cursa de 100 de metri plat ca sa cazi lat si asudat de bucurie la finish, cu gandul la o iluzorie medalie de aur. E cu atat mai stanjenitor sa constati ca dupa aceasta cursa imaginara, nu te-aplauda nimeni, deoarece, ce sa vezi, competitia este la cu totul alte probe si pe trasee diferite. Si sa fugi asa singur pe camp...

Marturisesc ca, de la anuntul-semnal al statisticii oficiale, n-am intalnit niciun francez sau vreun neamt ca sa-l privesc superior de sus si sa-i zic blazat, bai ce ti-ai luat-o in trimestrul III fata de trimestrul II! Dar ce spun eu de francez si neamt, ca din cate am inteles de la dl.primministru, mapamondul intreg a ramas codas in istoricul trimestru III fata de trimestrul II comparativ cu Romania! Si pun pariu ca, din invidie, nu o sa ne intrebe nimeni cum am facut. Dar daca aceasta lipsa de interes are alte resorturi? Daca, in locul invidiei , lumea se intreaba ingrijorata incotro se-ndreapta cu 8,8 metri/secunda romanul ala? Cine-l alearga si, mai ales, nu vede ca-i pe contrasens?

Despre cresterea economica trimestriala romana, foarte rapida, consemnata de statistica au amintit France Press, Washington Post si or mai fi si altele, dar pe astea doua le-a amintit Guvernul. Dar pentru ca este excentrica. Din experienta jurnalistica va spun, in acest caz cu asta avem de-a face. Daca un caine musca un om, aia nu e stire, viceversa da, si daca o vezi si n-o dai, se cheama ca nu esti un bun ziarist. Fie si numai din acest motiv, eu n-as mai pedala, in locul autoritatilor, pe aceasta intamplare. Nu doar ca-I suficient, dar mai creeaza si asteptari nerealiste.

In lumea asta mare, unde, n-as vrea sa dezamagesc, Romania nu este buricul pamantul decat poate ca dimensiuni, exista insa o competitie permanenta, mult mai acerba si infinit mai importanta, cea pentru finantare. Sigur si cresterea economica este importanta, insa daca ea iti genereaza datorii in crestere atunci principala preocupare ca aceasta crestere economica sa tina (sau sa fie sustenabila) trebuie sa fie aceea ca deficitele generate sa poata fi finantate usor si fara costurile asociate unei crize. In aceasta situatie, ca sa ne pastram in registrul sportiv, avem de-a face cu un maraton. Aici castiga cel care alearga constant, stie cum sa stea in pluton, si mai ales isi alege momentul potrivit pentru sprint. Dozarea resurselor este esentiala, altfel esecul este garantat.

Daca imaginam Romania ca alergator in acest maraton al sustenabilitatii, in plutonul statelor din Uniunea Europeana unde suntem tara membra, atunci ritmul cresterii economice nu doar ca scade mult in importanta, dar este ingrijorator. Din perspectiva deficitelor interne si externe, care nu sunt doar niste abstractiuni macroeconomice si nici instrumente de dezvoltare asa cum mai auzim din cand in cand, ci nevoi concrete de bani, Romania alearga de doi ani cel putin, in directia opusa plutonului din care face parte si acum s-a apucat sa sprinteze.Treaba asta se-ntampla din 2015, cand in pofida tuturor avertismentelor, adoptarea codului fiscal in vigoare, relaxarea fiscala insotita simultan de cresteri salariale prost dozate, au inceput sa deterioreze deficitul bugetar. Toate, dar toate, celelate 27 de state membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Romaniei, au inceput sa-si corecteze, incepand cu acelasi an, deficitele bugetare. Noi am luat-o in directia opusa. Dar de ce francezul, neamtul si chiar spaniolul, dar si alergatorii cu care ne putem compara din aceasta parte a Europei au luat-o pe calea corectiei. Sunt ei niste masochisti, sau mai degraba au inteles ca participa la maraton si nu la 100 de metri plat?

Intrebarea este evident retorica, iar raspunsul este ca au invatat din criza financiara din anii trecuti ceea ce noi am uitat precum pestisorul din acvariu care da de fiecare data cu capul de margine, nerealizand limitele spatiului in care se misca.

Secretul cresterii economice inregistrate in Romania dupa 2015, nu numai ca nu este un secret, ci releva o realitate destul de trista, aceea a abandonarii rezultatelor si irosirii efortului extraordinar si platit cu dureri sociale al insanatosirii economice dupa un proces de 7 ani. Cresterea economica, pe care sa fie foarte clar, nimeni nu o poate blama in sine, a fost insotita de deteriorarea echilibrului intern, reprezentat de deficitul bugetar precum si acelui extern, al balantei de plati. Dealtfel, si in acest caz, al dezechilbrului extern, cu cateva, foarte putine exceptii, suntem campionii de alergat pe contrasens in maratonul European. Faptul ca aceste dezechilibre in formare inca din anul 2015 nu au avut consecinte foarte vizibile in viata de zi cu zi, a fost din cauza dobanzilor mici si abundentei de lichiditate cu care nu ne vom mai intalni curand. Din nefericire, nu am profitat de aceste finantari ieftine pentru a dezvolta infrastructura, ci pentru a carpi cresteri de salarii si pensii in conditiile in care am renuntat, de bunavoie si nesiliti de nimeni, nici macar de mediul de afaceri la venituri bugetare. Inflatia a fost si ea blurata de reduceri absolut anacronice de TVA generate de nimic altceva decat de o competitie electorala pe alocuri iresponsabila, la care, din pacate, politica fiscala s-a aliniat.

Astazi, legat de cresterea PIB, are loc o discutie plina de controverse sterile, desigur avand la baza tot lupta politica, daca ea este sau nu bazata pe consum. In functie de tabara, se utilizeaza si antagonizeaza, unerori grotesc, definitia PIB in functie de formare sau de utilizare. Unii vorbesc de industria grea, cu pivotul ei, industria constructoare de masini si depasirea productiei la hectar pana intram in Bulgaria, ceilalti despre evidenta faptului ca banii nu sunt utilizati cum trebuie, pentru investitii si nu doar pentru consum. Desigur ca ambele tabere au dreptatea lor desi vorbesc despre acelasi lucru din perspective diferite. In rastimp, dezechilbrul intern, dat de stimularea fara limite a cererii peste capacitatea economiei romanesti de a oferta bunurile si servicile necesare, l-a potentat pe cel extern pe calea importurilor accelerate, deficitul crescand cu 1 miliard de euro lunar. Ce-o fi intelegand majoritatea publicului din Romania, din toata aceasta tevatura, Dumnezeu cu mila! Dar nici nu trebuie sa ne asteptam la asa ceva, lumea nu-I formata din macroeconomisti si nu trebuie sa ne asteptam la ea sa inteleaga ce e aceea prociclicitate. De la Guvern si Ministerul Finantelor insa avem alte pretentii.

Fara putinta de tagada,orientarea politicii fiscale si de venituri face Romania din ce in ce mai dependenta de finantarea externa, iar corectia este inevitabila. In primul rand, pentru ca alergam pe contrasens, iar acest fapt este foarte vizibil de catre potentialii finantatori. In al doilea rand, pentru ca, dintr-o fudulie care se invecineaza stim prea bine cu ce, avem tupeul sa negam evidente, prognoze, trenduri de rade lumea de noi. Ostilizarea prin declaratii, sa le zicem lipsite de diplomatie, a celor care detin si finanteaza datoria vine in cel mai nepotrivit moment, sunt ca nuca-n perete, si alte chestii in fasole.

Realitatea este ca, la fel ca de fiecare data cand ne facem avant sa dam cu capul in zid, plini de incredere ca acum n-o se ne mai doara si ca-I altceva acolo decat un lucru tare, nu avertismentele verbale, nu teoriile macroeconomice, nu dezbaterile destepte ne atrag atentia, ci piata. Deficitul de valuta se vede in evolutia cursului de schimb, cresterea cererii si a economiei in deficit si inflatie, in loc sa se vada in autostrazi si-asa mai departe. Piata ne semnalizeaza ca suntem pe contrasens. Lumea se agita absolut grotesc la o depreciere de 1% a cursului de schimb intr-o saptamana, in loc sa-si dea seama ca a ramas singura corectie si aia umila care functioneaza. ROBOR-ul, un indice ignorat de mai mult de un deceniu devine subiect de breaking news la o variatie de 0,1 puncte procentuale. Impotriva oricarei logici, dupa ce din 1989 incoace am reusit sa avem si noi macar doua piete functionale, monetara si valutara, acum lumea se asteapta la mercuriale. Ce piata-I aia cu preturi fixe? De regula, una goala, daca ne mai aducem aminte de vremurile societatii socialiste multilateral dezvoltate. Cursul de schimb valutar este expresia relatiilor noastre cu restul lumii, hai sa nu scoatem limba la el, ca nu I de folos si sa-l vedem ca ceea ce este, un factor de echilibrare a... dezechilibrelor. La fel si in cazul ROBOR-ului. Nu rezolvam problema prin ordonanta de urgenta, desi din pacate , multi se asteapta la astfel de solutii si la vreun truc magic al guvernatorului BNR. Care a spus clar, nu ne putem lupta cu fundamentele. Traduc eu. E un zid in fata si dam degeaba cu capul in el, ne umplem de sange si atat. E tot tare zidul, nici macar nu-l zgariem.

Corectia tendintei pe care s-a inscris Romania in privinta deficitelor este inevitabila si sa nu ne amagim ca dureaza prea mult. Ramane de vazut doar cum intoarcem maratonistul in directia corecta, ca nu e prea tarziu. O facem usor, controlat sa nu aiba vreun soc si sa si recapete suflul, sau lasam piata sa-l trezeasca la realitate? Prin ordonanta de urgenta nu se poate, poate incercam un mix?

N.Red. Daniel Oanta expert principal in cadrul Bancii Nationale a Romaniei. Opiniile sale nu reprezinta pozitia BNR sau a redactiei