Dolarul a pierdut miercuri teren fata de euro pe seama temerilor ca modificarile fiscale din SUA vor provoca o crestere a deficitului bugetar, in timp ce moneda unica este sprijinita de cresterea randamentelor obligatiunilor suverane in zona euro. Joi dimineata EURUSD s-a mentinut aproape de 1.1875. Monedele Europei emergente s-au tranzactionat in intervale inguste fata de euro in vreme ce EURRON a urcat la 4.6335.

"Asa cum ne-am asteptat, perechea euro-leu pare sa incheie anul pe o evolutie stabila, in zona 4.63-4.62. In ce priveste rezistentele, miscarile de pe piata din perioada recenta au permis conturarea unei nivel relevant la 4.64. Astfel, o revenire peste acesta ar semnala reluarea deprecierii leului. De cealalta parte, doar o fortare a suporturilor de la 4.63-4.62 ar putea determina sa luam in calcul un scenariu mai optimist pentru moneda nationala", spun dealerii unei banci comerciale. Ei mai adauga, intr-un raport transmis investitorilor, ca fata de francul elvetian, evolutia pare stabila, cursul stagnand mai departeintre rezistenta 4.0 si suportul 3.93. Nu ne este inca clar daca mai avem de parcurs un episod de scaderi, care sa ne duca sub minimele din octombrie, sau intregul impuls descendent s-a incheiat si suntem deja intr-o miscare noua, de depreciere a leului". se mai arata in raportul citat.

Reamintim ca Banca Japoniei a pastrat neschimbata politica monetara in urma sedintei de joi, in ciuda semnelor ca economia si-a revenit. Guvernatorul japonez a spus ca pachetul de stimulare economica va fi redus numai in clipa in care se va observa ca inflatia se indreapta spre tinta bancii de 2.0%. BJ a revizuit pozitiv perspectivele investitiilor de capiatal, recunoscand in acelasi timp ca economia creste moderat.

Investitorii asteapta azi citirea finala a PIB pentru trimestrul trei si datele relative la cererile initiale pentru ajutor la somaj depuse saptamana trecuta in SUA.

In Romania, segmentul scurt al curbei randamentelor implicite a urcat usor joi dimineata aproape de 0.90%, in timp ce panta segmentului maturitatilor 1M-3M s-a aplatisat in zona 2.65% - 2.85%.

Ministerul finantelor intentioneaza sa imprumute joi trei sute milioane lei in obligatiuni de stat care ajung la maturitate in iunie 2019. Ne asteptam ca guvernul sa accepte un randament maxim situat in jurul nivelului 3.90%.

Preturile metalelor pretioase s-au tranzactionat joi dimineata intre limite inguste. Aurul a ramas aproape de 1,265.00 dolari pe uncie, argintul este cotat peste nivelul de 16.10 dolari pe uncie, platina se tranzactioneaza la 914.40 dolari pe uncie, iar pretul paladiului este cu putin peste 1,030.00 dolari pe uncie.