În luna octombrie 2022 au venit pe lume mai mulți copii decât în octombrie 2021, dar mai puțini faţă de luna precedentă (septembrie 2022), au transmis luni reprezentanții Institutului Național de Statistică. ​În primele 10 luni, numărul nașterilor a fost mai mic cu peste 10.000 de cazuri decât anul trecut

Mama si nou nascutFoto: Joly Victor/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Numărul deceselor din luna octombrie 2022 a fost de circa două ori mai mic față de cel înregistrat în luna octombrie 2021, dar a fost ușor mai mare decât în luna precedentă (septembrie 2022).

În luna octombrie 2022 numărul căsătoriilor a crescut față de luna octombrie 2021, dar a scăzut față de luna septembrie 2022, iar numărul divorțurilor a scăzut față de luna octombrie 2021, dar a crescut față de luna septembrie 2022.

În 1937, John Maynard Keynes a ținut o prelegere despre „Unele consecințe economice ale unei populații în scădere”. Scopul prelegerii lui Keynes era să emită un avertisment: populația în scădere are efecte secundare economice urâte, scrie Financial Times.

Keynes își făcea griji câteva generații prea devreme. Nașterile au explodat după război. Astăzi, însă, avertismentul lui poate fi considerat o profeție. Populația scade deja în țări precum Japonia, iar un viitor declin global este mai plauzibil decât oricând.

Generațiile viitoare se vor confrunta cu o scădere consistentă a fertilităţii. În țările bogate, ratele de fertilitate au rămas sub nivelul de înlocuire de 2,1 copii per femeie timp de zeci de ani, dar acum sunt sub acel prag și țările cu venituri medii- de la Iran la Thailanda la Brazilia. În Coreea de Sud, rata fertilității a scăzut la 0,98 anul trecut și chiar și în SUA a atins un minim istoric de 1,73 nașteri per femeie.

Unele dintre consecințele economice sunt evidente: mai puțini oameni vor produce mai puține lucruri, așa încât o populație în scădere înseamnă o creștere economică mai lentă.

Principala preocupare a lui Keynes era faptul că într-o lume în care companiile se așteaptă la o scădere a numărului de clienți investițiile vor fi mai reduse. Acest lucru poate duce la o cerere deficitară și, prin urmare, la un șomaj ridicat. Demografia a fost strâns legată de teoria inițială a „stagnării seculare” a lui Alvin Hansen din anii 1930.

Într-o nouă lucrare, intitulată în mod provocator „Sfârșitul creșterii economice?”, profesorul de economie de la Universitatea Stanford, Charles Jones, modelează ceea ce s-ar putea întâmpla într-o lume cu populație în scădere. În opinia sa, nivelul de trai ar stagna pe măsură ce populația se reduce treptat.

El presupune că creșterea economică vine în cele din urmă din idei noi, iar descoperirea de idei noi depinde de numărul de oameni care le caută. Dacă populația ar începe să scadă la nivel global, ar însemna că din ce în ce mai puțini oameni vor deveni cercetători, și că vom vedea un progres din ce în ce mai lent.

Cartea lui Jones sugerează că scăderea populației ar putea duce la o creștere mai lentă a nivelului de trai și, ceea ce e și mai alarmant: vom asista la un cerc vicios în care fertilitatea scăzută dintr-o generație va perpetua o fertilitate scăzută în următoarea, ducând la o spirală descendentă a populației. Acesta este scenariul pe care demograful Wolfgang Lutz și colegii îl numesc „Ipoteza capcanei cu fertilitate scăzută”.

Luna octombrie 2022 faţă de luna septembrie 2022

În octombrie 2022 s-a înregistrat naşterea a 15135 copii, cu 2325 mai puțini copii decât în luna septembrie 2022.

Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2022 a fost de 21495 (11252 bărbați și 10243 femei), cu 1721 decese (870 bărbați și 851 femei) mai multe decât în luna septembrie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna octombrie 2022 a fost de 81 copii, la fel cu cel înregistrat în luna septembrie 2022.

În luna octombrie 2022, 66,5% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani.

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11758 persoane, reprezentând 54,7%); tumorile (4026 persoane, reprezentând 18,7%); bolile aparatului respirator (1678 persoane, reprezentând 7,8%).

Sporul natural s-a menţinut negativ (-6360) în luna octombrie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

Luna octombrie 2022 faţă de luna octombrie 2021

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna octombrie 2022 a fost mai mare cu 799 comparativ cu aceeaşi lună din 2021.

Sporul natural negativ a scăzut semnificativ în luna octombrie 2022 față de cel din luna octombrie 2021 (-6360 persoane în luna octombrie 2022, față de-32240 persoane în luna octombrie 2021).

Numărul persoanelor care au decedat în luna octombrie 2022 a fost cu 25081 mai mic faţă de luna octombrie 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna octombrie 2022 faţă de luna octombrie 2021, s-au înregistrat cu 14264 decese mai puține din cauza bolilor aparatului respirator, cu 9845 mai puține decese din cauza bolilor aparatului circulator și cu 287 decese mai puține având cauză principală tumorile.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 22 mai mic în luna octombrie 2022 decât cel înregistrat în luna octombrie 2021.

Nupţialitate şi divorţialitate

Numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2022, cu 120 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna octombrie 2022 s-au pronunţat cu 338 divorţuri mai puține decât în luna octombrie 2021.