Cele mai multe dintre riscurile ce ameninta cresterea economica globala, prevazute in urma cu sase luni, se adeveresc in acest moment, a declarat, sambata, presedintele Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, relateaza NewsIn."Prognozele pe care le vom lansa in cateva zile nu sunt optimiste, iar riscurile pe care le-am prevazut in urma cu sase luni s-au materializat", a declarat seful FMI in cadrul unei conferinte gazduite de premierul britanic, Gordon Brown.

"Asta inseamna ca previziunile se plaseaza in jurul valorii de 3,7 puncte pentru anul viitor, una dintre cele mai scazute din ultimii 20 de ani", a spus oficialul. Cea de-a doua prognoza anuala privind economia globala, publicata de FMI, este programata pentru 9 aprilie.

Fondul Monetar International a transmis, joi, ca si-a redus, pentru a doua oara, previziunile de crestere ecdonomica pentru acest an, confirmand, astfel, criza ipotecara din SUA, care preseaza economia globala. Organizatia a precizat ca se asteapta ca ritmul cresterii globale sa incetineasca la 3,7% in acest an, sub estimarea de 4,1% facuta in ianuarie si cu mult sub cea de 4,8% lansata in octombrie 2007.

Ritmul scazut de crestere al economiei mondiale este urmarea "incetinirii continue in Statele Unite" si, intr-o oarecare masura, a "resimtirii crizei din SUA in statele europene", a mai spus seful FMI.

"Asa-zisa teorie a decuplarii pare inselatoare. De fapt, economiile emergente, inclusiv China, India si Brazilia sunt afectate si ele de incetinirea avansului economic, chiar daca raman la un nivel ridicat de crestere", a mai declarat oficialul FMI.

Pana ce increderea intre institutiile financiare nu revine, nu va exista o solutie a crizei actuale de pe pietele financiare, a mai spus Dominique Strauss-Kahn. "Singura veste buna vine din zona schimburilor comerciale", a mai spus acesta, referindu-se la progresele inregistrate in discutiile comerciale globale.