La trei luni dupa incheierea cazului Kerviel, traderul ce a provocat o pierdere de 4,9 miliarde euro grupului Societe Generale, banca va demara un amplu proces de reorganizare interna, ce va intra in vigoare de luni, informeaza AFP, citata de NewsIn. Consiliul general al bancii va oficializa luni separarea functiilor de presedinte si director general.

Daniel Bouton, ce detine in prezent cele doua functii, va ceda conducerea generala a bancii lui Frederic Oudea, insa va continua sa prezideze consiliul de administratie.

Noul sistem marcheaza de asemenea sosirea la conducerea bancii a unei noi generatii de directori. Frederic Oudea, de 44 ani, ce-l va inlocui pe Bouton, de 58 ani, este inlocuit la conducerea diviziei financiare de catre Daniel Valet, de 40 ani.

Grupul a cunoscut schimbari majore in special la filiala de finantari si investitii (SG CIB), pentru care lucra Jerome Kerviel. In urma fraudei efectuate de trader, Bouton a recurs la sase concedieri.

Potrivit unor surse avizate, Eric Cordelle, superiorul direct al lui Jerome Kerviel, si alti doi superiori ierarhici, sunt pe cale de a fi concediati, scrie NewsIn.

Societe Generale i-a reprosat lui Cordelle "o insuficienta profesionala", pe motiv ca nu a detectat transferurile efectuate de Kerviel.

Dupa ce profitul grupului a scazut la 947 milioane euro, pe fondul afacerii Kerviel si din cauza crizei creditelor din SUA, banca urmeaza sa publice marti rezultatele financiare pentru primul trimestru din 2008.

Analistii estimeaza un profit de aproximativ 975 milioane euro, in scadere cu peste 30% fata de aceeasi perioada din 2007.