Probabil ca multa lume se intreaba cat va mai continua aceasta criza economica in conditiile in care bancile centrale au scazut drastic dobanzile de referinta iar guvernele au anuntat planuri anticriza in valoare de peste 2.5 trilioane de dolari (SUA cu $1.5 trilioane si China cu $0.6 trilioane sunt in top).

Din punctul meu de vedere, scaderea dobanzilor (chiar dublata de planurile anticriza), nu va readuce economiile pe crestere, tarile dezvoltate nefiind departe de momentul in care rata dobanzii va trece pe planul doi iar in prim-planul luptei impotriva recesiunii se vor situa atat masurile de restabilire a increderii in sistemul bancar cat si injectiile de lichiditate pe care bancile centrale vor fi nevoite sa le faca pentru a stimula creditarea.

Am sa va explic in cateva cuvinte relatia dintre rata dobanzii si evolutia economiei: in perioadele de crestere economica, sistemul bancar al unei tari are mai multi bani decat poate economia sa consume fara a se supraincalzi iar pentru a restrange aceasta lichiditate excesiva, banca centrala majoreaza dobanda de referinta astfel incat pe de o parte, bancile vor fi tentate sa isi depuna banii la banca centrala si nu sa ii investeasca in economie, iar pe de alta parte, daca primesc o dobanda buna la depozite, si dobanda la creditele acordate de catre banci va creste. In acest fel banii se scumpesc, investitiile in economie scad iar cresterea economica se tempereaza.

Invers, in momentul in care economia scade, Banca Centrala scade dobanda de referinta pentru a descuraja bancile sa isi depoziteze surplusul de bani, stimuland in acest fel creditarea. Mai mult, din moment ce dobanda la depozite scade, scade si costul creditelor acordate de catre banci agentilor economici, banii se ieftinesc iar economia va beneficia de fonduri mai ieftine pentru a reveni pe un trend crescator.

Insa, teoria de mai sus se aplica doar in cazul in care sistemul bancar nu duce lipsa de lichiditati ori acum este evident faptul ca marea majoritate a bancilor duc lipsa de capital iar in aceste conditii, cel putin pentru moment scaderea dobanzii de referinta nu are un efect prea mare asupra economiei. Degeaba se ieftinesc banii daca bancile nu au bani. In plus, dobanzile au scazut atat de mult incat aproape ca nu mai este loc de noi scaderi.

Tocmai din acest motiv, principalele masuri pe care bancile centrale vor fi nevoite sa le ia de acum incolo vor presupune actiuni atat in sensul restructurarii si restabilirii increderii in sistemul bancar cat si in sensul asigurarii unui nivel minim de lichiditate.

Din nefericire, pana in acest moment nici autoritatile din SUA si nici cele din Europa nu au dat semne ca ar fi pregatite sa isi restructureze sistemele bancare, majoritatea specialistilor fiind de parere ca atat guvernele cat si bancile centrale sunt tot timpul cu un pas in urma evenimentelor.

In aceste conditii, daca in urma cu cateva luni se credea ca revirimentul economiei mondiale va avea loc in a doua jumatate a anului curent, acum cei care spun ca recesiunea se va incheia la inceputul lui 2010 sunt considerati optimisti.

Discutam luni despre situatia din Romania.

Citeste si comenteaza pe khris.