Cresterea economica in Romania va fi mai mica de 1% in primul trimestru al anului 2009. Declaratia a fost facuta, vineri, de ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, in timpul audierilor pe bugetul de stat din sedinta comisiilor reunite de buget-finante din Parlament, potrivit NewsIn. El spera, insa, ca economia sa inceapa sa isi revina in cel de-al doilea trimestru.

Gheorghe Pogea a explicat ca cei mai importanti parteneri comerciali ai Romaniei, Germania, Franta şi Italia, işi vor reduce importurile din România, pe fondul crizei economice, lucru care va afecta si cresterea economica a Romaniei.

Gheorghe Pogea declarase, inca de la sfarsitul lunii ianuarie, intr-o emisiune la Antena 3, ca cresterea economica a Romaniei nu va depasi 1% in primul trimestru din 2009, insa, la nivelul intregului an, aceasta poate ajunge la 2,5%.

  • Guvernul pregateste masuri pentru a ajuta economia in a doua parte a anului

"Noi nu credem ca, in primul trimestru, cresterea economica poate depasi 1%. Este o reducere drastica, dar avem o estimare de 2,5% pentru tot anul 2009. Avem in vedere o serie de masuri care sa asigure, incet, incet, cresterea economica in a doua parte a anului", afirma Gheorghe Pogea in luna ianuarie.

Una dintre aceste masuri este aceea ca Guvernul intentioneaza sa injecteze bani in economie, primul pas fiind investirea a un miliard de euro in plata facturilor restante.

Executivul prognozeaza, pentru acest an, o crestere economica de 2,5% si un deficit bugetar de 2%, cifre pe care este construit si bugetul de stat pe 2009.