Probabil cel mai important eveniment al saptamanii a fost iesirea la rampa a lui Bernanke. Intr-un discurs destul de categoric, seful FED a atras atentia Congresului si Casei Albe ca "economia va suferi in cazul in care deficitul bugetar nu va fi tinut in frau". Este destul de socanta aceasta declaratie, mai ales daca o privim prin prisma sustinerii neconditionate pe care Bernanke a acordat-o programului economic al lui Obama, potrivit Trenduri economice.

Ceea ce socheaza la politicienii de pe toate meleagurile este o proasta intelegere a fenomenului economic. Asa cum am mai spus in multe randuri, politica economica a lui Obama a fost una falimentara, in care aproximativul si jumatatile de masura au fost elementele de baza. Speriat probabil de frenezia cu care Trezoreria se imprumuta la costuri din ce in ce mai mari, Bernanke s-a trezit din dulcea amorteala care-l cuprinsese si a inceput sa le predea oficialilor lectii de economie. Deocamdata sub forma de "pilde" si avertismente. Asa se face ca am auzit lucruri pe care le credeam de mult sterse din mintea americanilor: "Even as we take steps to address the recession and threats to financial stability, maintaining the confidence of the financial markets requires that we, as a nation, begin planning now for the restoration of fiscal balance" sau "unless we demonstrate a strong commitment to fiscal sustainability in the longer run, we will have neither financial stability nor healthy economic growth".