"In urma analizei Conventiei de Garantare pentru Programul „Prima Casa”, primite de la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) – compania a decis sa nu mai participe in programul „Prima Casa” deoarece procedura de acordare a garantiei presupune o administrare speciala de catre banca, generand astfel costuri suplimentare ce nu sunt in concordanta cu modelul de distributie al ING Bank", se arata in program.
Totodata, ING Bank a anuntat ca a pregatit un nou produs de creditare "cu o dobanda foarte avantajoasa si cu conditii excelente".
UPDATE: Reprezentantii ING Bank au declarat pentru HotNews.ro ca produsul va fi destinat achizitionarii sau constructiei unei locuinte in care solicitantul intentioneaza sa locuiasca (resedinta principala).
Creditele se acorda in euro, pe o perioada de maxim 30 de ani, dobanda fiind calculata ca suma dintre rata de referinta a ING Bank pentru fonduri la un an (in prezent de 4% pe an) + 1,5%, la care se va adauga costul asigurarii de viata, ce va fi obligatorie. De asemenea, banca va percepe si comisioane pentru intocmirea documentatiei de credit (215 lei + 1% din valoarea creditului perceput o singura data la acordarea acestuia) si constituirii ipotecii.
Valoarea maxima a creditului va fi de 80.000 de euro, banca solicitand un avans minim de 25%.
Pentru a solicita un astfel de credit, solicitantul trebuie sa dispuna de un venit lunar minim de 1.800 de lei pe luna.
Oferta este destinata persoanelor fizice cu varsta de peste 21 de ani.
"Noul produs se va acorda extrem de rapid. Imobilul achizitionat poate fi orice casa in care clientul doreste sa locuiasca, nu neaparat prima sa casa. Aceasta oferta de creditare sustine initiativa si efortul notabil al Guvernului pentru revigorarea sectorului imobiliar”, a declarat Albert Roggemans, director executiv al ING Retail Banking.
Noul produs al ING Bank va fi lansat "in vara acestui an".
In cadrul Programului "Prima Casa", dobanzile practicate de banci sunt calculate, in cazul creditelor in euro, in functie de EURIBOR la 3 luni, la care se adauga o marja de maximum 4%, iar pentru imprumuturile in lei, in functie de ROBOR la 3 luni, la care se adauga o marja de cel mult 2,5%. Persoanele care vor sa ia un credit vor plati un avans de 5% pentru o locuinta de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenta din pretul de achizitie.
Initial 20 de banci au depus oferte pentru participarea la Programul "Prima Casa", insa, pana in prezent, conventia a fost semnata de 13 banci. ING anuntase ca va oferi credite in valoare de maxim 20 milioane de euro, insa nu a dat detalii legate de dobanzi.




















Garantat 100% ca asa este, doar trebuie sa traiasca si ei pe spatele fraierilor.
Sau explica-mi despre garantia ING ca se plateste o asigurare de viata sau o pensie privata.
Inainte de a posta, incearca sa fii bine pregatit.
Daca nu esti, las-o balta, mai bine fa-ti o asigurare si continua-ti viata de lacheu.
nu isi perimte sa traga "tzepe". Daca ai un contract prost facut e normal sa nu primesti o despagubire daca nu era prevazuta. Platesti putin, ai putin. E simplu. Mai intreaba si pe cei care au beneficiat deja de un contract ajuns la maturitate (vezi copii care au primit bani la majorat, etc). Apropo' am asigurare care m-ar despagubi si in cazul in care sa zicem, as deveni "lacheu" si mi s-ar intampla ceva...chestie de contract bine facut!
Daca buzunarul clientului este gros, ING + similarele prefera sa dea din buzunarul lor, numai sa nu se ajunga la conflict public.
O mica intrebare - consultantii mediocrii pot sa creasca valoarea companiei unde lucreaza ?
Asigurarea mea de viata si pensia mea privata este rezultatul muncii mele, adica ce acumulez pe parcursul vietii active - cea mai certa si mai sigura asigurare posibila.
Cum sa dau eu din banii mei, unora mai slab pregatiti decit mine, sa-mi gestioneze un portofoliu, fara nici o garantie certa ?
Daca platesti 3 lei o luna , si iti acopera un risc ca daca patesti ceva firma de asigurari plateste 60000, si daca luna respectiva nu mai esti, pentru acei 3 lei asiguratorul are deficit de 59997 lei.Daca ai norocul sa nu ti se intample nimic, atunci platesti acei bani luna de luna = acoperi riscul.
Asigurarile nu sunt depozite, mijloace de castig sau investitie. Sunt ceea ce sunt....tu cumperi un serviciu oferit in caz de nevoie.
Repet, daca cunosti personal.
Daca nu, de teorie sintem toti buni.
Nu este nevoie sa-mi raspunzi.
atunci cand faci un claim, daca conditiile claimului sunt indeplinite....primesti ce ai asigurat, daca nu....nu.
daca tu nu stii ce inseamna un serviciu...imi pare rau.
Si mie mi-ar conveni sa nu patesc nimic si sa primesc banii inapoi iar daca patesc ceva sa primesc despagubire chiar daca am platit decat o luna.
Vreau sa fac un credit la ING, garantat cu depozit la alta banca.
Ce se gindesc stimabilii de la ING ?
Sa altoim fraierul !
Au cerut, printre altele:
- comision de risc de neplata de 3 sau 4 %, nu mai tin minte - garantia imprumutului fiind un depozit bancar, intr-o cultura bancara serioasa acest lucru se numeste garantie instantanee
- contract de asigurare viata - eu fiind practicant de parapanta, ca hobby, s-a sugerat de catre "profesionistul" ING sa nu mentionez acest lucru in chestionar.
Nu mai are rost sa insirui alte nazbitii ale angajatilor ING.
Vorbim despre asigurari de viata - ce garantie certa si verificabila ofera ING, unui client, ca va plati sumele stipulate intr-un contract ?
ZERO.
Stiu foarte exact ce inseamna un serviciu.
Serviciile oferite de companii gen ING sint pentru neaveniti, un gen de umbrela chinezeasca de hirtie.
Credit am solicitat, de valoare relativ mare. Nu am pus casa gaj, din principiu si pentru ca insemnau alta cheltuiala pentru mine.
Garantiile gen "o sa platim, o sa facem, o sa dregem" normal ca sint certe pentru ING.
Ca idee, compara pretul, lichiditatea si solvabilitatea actiunilor ING in 2007 - 2008 si 2009. Umbrela olandeza portocalie nu este nici macar roz si hirtia a inceput sa se zdrentuiasca.
Apoi mai vorbim despre protectie si garantia ING.
Detalii: ING Bank România s-a retras din programul "Prima Casă" şi va lansa un produs similar de credite ipotecare, fără garanţia Guvernului, dar cu o dobândă de 5,5% şi o valoare maximă de 80.000 euro, a declarat pentru MEDIAFAX directorul diviziei de retail a băncii, Albert Roggemans.
"Nu participăm la programul «Prima Casă». Avem o ofertă foarte interesantă prin care vom acorda împrumuturi fără garanţia statului la o dobândă de 5,5% pe an, în limita a 80.000 de euro", a declarat Roggemans.
This whole "Prima Casa" program is of hardly any use. To obtain 57.000 EURO mortgage on 30 years, the minimum income requirement is around 3500 RON!
In case of clients going into default, the bank won't have any write-offs as the state guarantees the mortgage amount. I am still wondering why a 4% margin on the EURIBOR is applied, if the risk for Romanian banks is 0!
Furthermore, the interest rate might look favourable now (+/- 5% due to a historicly low EURIBOR) but will surely increase in the future due to a rising EURIBOR... which will lead to higher monthly installments (and I am not even mentioning the currency risk for mortgages in EURO while people earn their wages mostly in RON!)
If I understand you correctly, you say the banks joining "Prima Casa" have an advantage as the risk premium is non-existent and they have a 3-4% margin on the EUR loans (because of the state guarantee). Then why did ING cancel their participation to the project?
Also, if you say that interest for "Prima Casa" should be lower, then why is ING offering same interest rate and you call it "an excellent idea"? Is the 5% fixed for the duration of the loan?
I can only see the advantages for ING not to join the program, I do not see the advantages for us the customers. So it is indeed an EXCELLENT idea, but not for us :)
All the best.
What Pete says is that if the loan is guaranteed by the state, then why the banks apply the margin. In this case, the interest should be lower with at least 3-4%.
In ING' s case, the 5% interest is justified by exactly this margin that at "Prima casa" shouldn't be apllied.
ING stepped back because the guarantee procedure asks for a special administration by the bank and that generates high costs.
Regards, Nicholass
I understand what Pete said. I think I also had some communication with him some time ago on banking issues.
I don't know what the administration costs are and whether they are established by the state or by the banks. But it is hard for me to believe that administration costs are higher than the risk premium, especially in a high-risk country like Romania.
ING would bring something good if they would be able to offer some actual benefit to the customers. Unless there is some "surprise" they are cooking, I cannot see anything extraordinary as the final offer to customers is similar to other offers from local banks.
Also I am a bit dissapointed they only offer loans in foreign currency. For me personally, this is a non-go and I will only be looking in the near future at Romanian currency loans.
Sa astepte ei sa ma imprumut eu in EUR. Mai bine le dau la aia la "Prima Casa".
I am wondering whether you have any kind of idea about funding and funding costs...
it seems that you don't.
deci, mai studiaza si discutam. pls translate the previous para, for your sake.
Daca mentin 5% minim 3-4 ani fix e o oferta interesanta. Daca e tracker loan la EURIBOR, atunci nu prezinta nici un interes. Cum zice si el, peste 2-3 ani EURIBOR nu o sa mai fie 1%.
PS: din cate stiu eu intelege romana, asa ca nu e nevoie de traduceri.
How can ING explain to existing customers the costs difference? How can ING assure the future customers that they won't be cheated the same way?
By the way, do you know about the "internal" methodology used by ING to set the interest rates, but which is not public and is not disclossed even to customers? Do you think that ING has the same bad reputation in Netherland?
Cheers!
Dobanda e pretul creditului si daca au 9% si lumea isi face credite la acest nivel, inseamna ca asta e pretul corect. Daca nu inseamna ca pretul trebuie sa scada. Daca nu vor sa il scada inseamna ca inchid pravalia si revin cand iese din nou soarele.
1.marja respectiva cred ca este un castig pt banca, creditul nu are si alte comisioane, altfel bancile ar da banii gratis
2.marja respectiva nu cuprinde cumva si risculde tara?statul este stat, dar staul roman este mai riscant decat statul german nu?
Probabil functioneaza pana la alegeri, iar dupa aceea, cade piata cu adevarat..
Acelasi lucru va fi valabil si cu acest produs. Primul an veti beneficia de dobanda "promotionala" de la ING dupa care va veni recalcularea.
Nu spun ca e cea mai proasta oferta de pe piata insa spun ca e cea mai rigida. Alte banci au ajustat in scadere dobanda (raportandu-se la Euribor) insa ING a replicat la o interpelare scrisa cum ca dobanda se poate modifica doar in ziua aniversara.
Exista si alte produse si mie imi pare rau ca am pariat pe scaderea dobanzii si nu am ales un credit cu dobanda fixa, precum cel de la Volksbank unde as fi avut dobanda fixa 6.75% (si fara acea asigurare de viata).
M-au ademenit cu o dobanda cu 3 % mai mica (la un credit de consum) fata de media de pe piata, cu conditia sa-mi fac asigurare de viata la ei. Dupa EXACT 3 luni mi-au dat un sms prin care aveau placerea sa ma instiinteze ca dobanda mea a crescut fara nici un motiv cu 3,25%.
Romanul trebuie sa mai citeasca o informatie inainte de a se duce buluc la banca sa ia credit, sa isi faca asigurare, sa isi faca un depozit.
Din punctul meu de vedere(client ING) , stiu ca nu ofera dobanzi mari la depozite , nici mici la credite. Sunt medii fata de piata. Dar ce imi place la ei este customer service care la Banc Post, BCR nu exista. Iar asta e prezent si in sucursalele lor din afara (ex. Hong Kong).
Asa ca nu a fost vorba de nici o dobanda promotionala in primul an, a fost dobanda variabila a bancii in acel moment. Daca nu venea criza probabil ca aveam in continuare 7.25, poate chiar mai putin ptr ca trendul era de descrestere la toate bancile inainte de criza.
Mai bine te-ai fi dus la Volskbank sau mai bine la BancPost, aia chiar au dobanda promotionala pe primul an, dar dup-aia te-ai ars. Au si comisioane de administrare lunara, comisioane de risc valutar....de toate ptr toti.
Eu stiu ca am ales bine, IMHO. Am citit foarte bine pe net inainte plus ca am trecut pe la toate bancile si mi-am notat toate comisioanele si dobanzile. Cei de la Banc Post abia mi-au spus cu greu, dupa insistente, cat e dobanda variabila in acel moment al bancii (nu cea promo pe 1-ul an), cei de la Alpha bank nu au vrut sa spuna deloc. In sfarsit, daca nu le stiti deja, va recomand 2 site-uri de profil: www.conso.ro, www.finzoom.ro foarte bine documentate si foarte putine greseli fata de realitatea la banci.
Este un caz particular, intr-adevar, nu ma voi apuca sa te contrazic in cazul fluctuatiei dobanzii, insa in ceea ce priveste asigurarea creditului.......
Asigurarea creditului reprezinta 0.029% din valoarea creditului ramas de rambursat si scade pe masura ce achiti din imprumut. Acum, o simpla ecuatie ne poate releva faptul ca pentru a platii ~150 lei pentru asigurare, tu ar trebui sa ai un credit in valoare de 517000 RON, iar acest lucru mi-se pare cam greu de crezut, tinand cont de salarizarea din Romania.
De asemenea, de ce nu spui ca ING este singura banca ce a scazut in ultimele 2 luni dobanda la creditele ipotecare. E drept ca de fiecare data a scazut-o cu doar 0.5%, dar e o modificare in bine, totusi.
ING s-a gandit probabil ca mai bine lasa 19 banci si statul sa isi epuizeze bugetele stabilizand preturile si sectorul imobiliar, iar ei vin apoi si iau caimacul (exclusii de lux).
Diferenta intre dobanzile actuale de 10% la creditele imobiliare si dobanzile normale intr-o economie fara risc (de 3-5%) este data de riscul din sector datorat crizei.
Negritoiu ii lasa pe ceilalti sa faca munca de jos, sa crediteze saracii si tinerii fara copii, care oricum sunt cartegoria cea mai riscanta si cu puterea de cumparare cea mai scazuta, iar el lanseaza o dobanda de 5.5% dar cu 25% avans, deci este acoperit.
Clientii ING vor fi bogatii si familiile cu copii care au nevoie de un apartament cu 3 camere.
Astia sunt clienti stabili, care ori au bani suficienti, ori se vor da peste cap sa isi plateasca ratele ORICUM.
Pare riscant ca strategie, dar parerea mea e ca nu e chiar atat de riscant; e un pariu ca oricare altul .... insa poate va fi mai profitabil...
Morala: cand vinzi ceva, nu exclude din clientela clientii bogati :)
Frumos si destept!
Statul roman a facut bine ca a intervenit in piata asta, insa nu a putut sa elimine complexele si mentalitatea rigida.
In capul lor, jobul statului este doar sa faca protectie sociala si sa dea prioritate copiilor, batranilor si femeilor gravide.
Au pierdut obisnuinta sa intervina in economie, iar cand o fac, nu pastreaza in minte faptul ca masura trebuie sa aduca profit, iar daca asta inseamna sa ajute mai intai bogatii si apoi saracii (punctual, ok, de acord), sa o faca fara complexe si sa explice, ca oamenii inteleg, nu sunt nebuni !
Chiar si in programul asta Prima casa, bancile oricum vor servi mai intai clientii cu putere de cumparare mai mare si vor cobori stacheta treptat acceptand si clienti mai slabi.
Un credit imobiliar nu aduce cine stie ce profit unei banci, insa o face sa castige un client timp de 20 de ani.
Pe perioada asta ii vand credite personale si auto cu dobanzi mai mari, credite pt amenajarea casei, carduri de credit, (si lui si sotiei), produse de economisire pt el si pt copii, contul in care omul primeste salariul e domiciliat la ei, plateste comisioane la card si la operatiuni cu cash, cumpara asigurari, etc (cross selling mai pe scurt).
Eee, toate astea daca le faci cu un client cu putere de cumparare mai mare, castigi mult mai mult iar daca e unul mai sarac, ramai agatzat cu el de gat 20 de ani pt cativa lei de profit.
Referitor la Negritoiu, de la ING, era de asteptat ca un fost ministru sa gandeasca in felul asta.
Omul e o somitate si prin chestia asta arata ca este singurul care pariaza pe iesirea reala din criza, iar pt asta nu are nevoie de statul roman, ci de cel olandez, care a garantat de ceva vreme bancile.
De folosit intensiv bancomatele lor, fara insa a avea depozite, asigurari, pensii private, etc...!!
E intradevar lupul deghizat in oaie, dar daca-i folosesti doar bancomatele si serviciul de plata online e ca si cum ai mai tunde din cand in cand blana oii de pe lup !! Ceea ce si trebuie facut, nu mai mult !
Intradevar n-au cea mai proasta oferta dar e printre ultimele, f. apropiate de cele mai proaste care sunt asa pt. ca nu castiga din asta, nu-i intereseaza si nici nu-si fac reclama in sensul asta, in schimb ING DA !!!
E o mare diferenta, IMENSA, mai ales ca bancomatele lor sunt foarte populare ! Bancile din urma clasamentelor arate de fapt ca nu-i intereseaza, ING arata ca ii intereseaza, dar numai sa ne jupuiasca !