Presedintele american Barack Obama l-a numit marti pe Ben Bernanke pentru un al doilea mandat la conducerea Rezervei Federale (Fed). Obiectivul principal al institutiei ramane scoaterea Statelor Unite din cea mai severa criza financiara de la Marea Depresiune.

Recuperarea completa a economiei este inca "foarte departe", a avertizat cu aceasta ocazie Barack Obama, citat de AFP. Ben Bernanke a stiut sa conduca Fed in timpul "uneia dintre cele mai grele crize financiare pe care aceasta tara si lumea intreaga le-a cunoscut", a continuat presedintele american, care si-a rostit discursul de la resedinta de vacanta din insula Martha’s Vieneyard (Massachusetts).

Ca bun cunoscator al Marii Depresiuni din anii 1930 si datorita serviciilor sale, a determinarii, curajului si creativitatii de care da dovada, Bernanke este persoana ideala pentru repozitionarea Statelor Unite pe caile prosperitatii, a continuat Obama.

Ben Bernanke, numit in februarie 2006 in fruntea Fed de catre fostul presedinte George W. Bush, este foarte apreciat de actualul sef de la Casa Alba. Bernanke este considerat unul dintre artizanii iesirii din criza a SUA.